Paginii din jurnalul unui suflet trist...

Draga jurnalule,

Astazi ma simt mai trista ca oricand, m-am trezit asa cu starea asta inexplicabila ce-mi sufoca gandurile, imi ucide zambetul si-mi usuca lacrimile... se strang toate parca in acel insuportabil haos al vietii mele... as vrea sa plang insa pana si lacrimile m-au abandonat... simt pentru prima oara in viata mea ca am pierdut ceva ce nu mai pot recupera, trist este ca nici macar nu stiu ce... simt ca ceva din interiorul meu a fost smuls si aruncat pentru totdeauna, ma simt goala pe dinauntru, pustiita de sentimente, de dor, de durere, nu mai simt nimic nici iubire nici ura, nici dor nici durere... si oricat mi-as dori sa nu fie asa nu pot, simt ca nu mai pot visa, nici macar spera.... oricat mi-as dori sa visez cu ochii deschisi asa cum am facut toata viata nu se mai poate....ma simt pradata de fiecare gand, sentiment sau speranta, ma simt pradata si in acelasi timp spulberata....imi simt visele furate, ......imi simt dorintele abandonate in barba asa cum se aduna lacrimile atunci cand parca nu iti mai pasa de ele si nu mai vrei sa le stergi nici cu mana,....nici cu batista...... nici cu maneca..nu imi  mai pasa de nimic... Sunt doar eu si gandurile mele, ma aflu in unul din rarele momente cand nu imi doresc nimic si pe nimeni in jurul meu... ma simt goala pe dinauntru, ma simt pierduta si singura....

Incerc sa inchid ochii si sa visez, daca as reusi sa-mi las imaginatia sa zboare poate as reusi sa intru in lumea din interiorul meu, in lumea mea plina de vise, iubire speranta si zambete, in lumea mea perfecta in care ma refugiam de fiecare data cand viata devenea prea dura sau prea greu de suportat... insa nu mai pot visa, si astfel am pierdut cheia pentru acea lume perfecta unde totul e posibil, lume mea interioara creeata din frumos, iubire, zambet si povesti.... ma simt golita de orice fel de sentiment, mi-am pierdut puterea de a visa si speranta.... 

Prea multa liniste, enervant de multa … prea multa tristete, insuportabil de multa!  Ecoul acela … ecoul ultimului meu vis se departeaza … parca nici nu-l mai aud!  Caldura ultimelor lacrimi ingheata, nu le mai simt, s-au uscat … Nu mai simt nimic, poate doar durerea din mine … Da! inca o mai simt, inca mai simt durerea Nu stiu … nici pe mine insami nu ma mai pot intelege … de altfel, cred ca nu m-am inteles niciodata … Cum sa ma poata intelege altcineva daca eu nu o pot face … ? …

Ce vreau acum? .... nimic, ai fost TU ultimul meu vis si ultima mea dorinta....

Ce mi-as dori?  nu stiu, poate un pic de lumina … poate un pic de caldura … poate macar un hohot de plans sau de ras … sau poate doar acest gol in care nu vreau sa ma afund …Dar NU! ... nu ma pot stinge in “haos”, n-as mai fi EU. Iar eu nu sunt asa … nu sunt o femeie slaba … nu pot permite acestei dureri sa ma inunde … sa ma faca roaba ei… NU! Eu nu pot pierde! Eu pot doar renunta … Si aleg sa nu renunt!

P.S Draga jurnalule, te rog nu te supara pentru toate aceste ganduri triste, insa vezi tu, asta e modul meu de a refula... Iti promit insa ca nu voi renunta!! Voi invata din nou sa visez!! 

"E greu sa realizezi ca nu sa schimbat nimic in afara de tine"

Pasesc din nou pe acelasi drum, inchid ochii si realizez ca nu l-am uitat... din nou in aceasi camera, nu se schimbase nimic la tine acasa, paseam cu grija printre mormanele de amintiri de teama sa nu deranjez... la geam, acelasi geam si chiar aceleasi perdele pe care eu le cumparasem acum mult timp stateau inca ghemuite lacrimile mele din noptile cand te asteptam sa vi... imi amintesc toate noptile in care mi-am tinut sufletul in brate alinandu-i dorul... e dureros de cunoscut si nu sa schimbat nimic decat pachetul de tigari de pe noptiera, am suras trist si mi-am spus:  amandoi am schimbat tigarile....

E dureros sa pasesc asa pe urmele mele si sa realizez ca nu sa schimbat nimic, mi-e teama sa nu deranjez amintirile dar si mai teama imi este sa realizez ca te iubesc la fel de mult ... nu sa schimbat nimic dupa atata timp poate doar eu, si tigarile.... 

Pastreaza-ma in inima ta... pastreaza-ma macar o vesnicie!

Lasa-ma sa ma ascund in tine asemeni unui gand ratacit pe marginile unei clipe tarzii, prea tarzii.... si mai ingaduie-mi o singura bucurie, aceea de a-ti rosti numele ca pe o melodie fara inceput, fara sfarsit, o melodie creata special pentru tine... Vezi tu, ieri te iubeam prea mult ca sa pot pleca, insa m-ai alungat din viata ta, iar azi cand ma vrei inapoi te iubesc prea mult ca sa ma pot intoarce...

 Lasa-ma sa-ti mai soptesc doar o data numele...

...pastreaza-ma, te rog, in inima ta ...pastreaza-ma macar o vesnicie!

Gandul ce-l strang in palma iti poarta iubirea...

Stau la fereastra si privesc absenta pe geam...

gandurile mele sunt un amalgam de culori,albe ,gri,albastre

si le las sa zboare departe , poate ,se vor pierde

printre ramurile copacilor ce-mi tin companie in singuratate,

poate vor ramane agatate acolo

si sper ca adierea vantului sa le risipeasca

sa nu le mai aduca inapoi

Dar tu ,mi-ai prins un gand si mi l-ai pus in palma

Mi-ai spus atunci : "Pastreaza-l,este IUBIREA"

Nu il lasa sa plece,o sa il pazim impreuna sa nu fuga,

O sa il harnim cu dorinte si vise ,

si o sa il facem stralucitor asemeni soarelui,

sa ne incalzeasca inimile

impietrite de atata durere...

Te ascult si imi strang palma cu putere,

de teama sa nu imi alunece printre degete gandul ce-ti poarta iubirea...  

Din gandurile unui suflet trist....

  Totdeauna am incercat sa inteleg totul asa cum este, si n-am incercat sa schimb nimic niciodata, pentru ca tot ce se intampla se intampla cu un motiv,  nimic nu e intamplator, iar eu nu am dreptul sa schimb nimic si uneori poate e mai bine asa...

 

Viata este un mister imprevizibil, sti doar ca astepti sa vezi ce se mai intampla si nu poti face nimic in privinta asta, te simti atat de neputincios in fata ei.

  Multe dintre lucrurile pe care le fac, nu le mai gasesc rostul si totusi continui. Mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca de multe ori ma indrept spre nicaieri.

  Am incercat de atatea ori sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente, fara rost insa. Am ajuns sa-mi dau seama ca nu am realizat nimic, ma uit in urma si nu vad nimic, e gol….si doare.

  Nu vreau nimic mai mult decat sa pot sa fiu fericita din nou...

Urasc starea in care sunt, sa stau in fata monitorului, sa nu fac niciun gest, sa nu schitez nimic si sa plang pana cand simt ca inima-mi iese din piept si o ia la fuga! 

 Sti ce ma facea pe mine fericita? Mai presus de toate era sentimentul ca exista cineva care ma iubeste. ... Intr-un moment imi doream sa pot rosti cuvantul „fericire“ fara sa sune a falsitate, iar cand l-am rostit am fost egoista si am vrut sa fiu toata viata exact asa cum eram in momentul acela...  E greu, atat de greu, simt ca totul se naruie, ca nimic nu mai conteaza,  nimic nu ma bucura, trec zilele pe langa mine, fara sa observ, fara sa imi pese....

   Ne despart multe… distanta, viata, oamenii, poate si destinul dar daca as privi dincolo de fereastra camerei mele te-as zari, pentru ca esti totul , esti departarea, esti apusul si rasaritul... esti totul si, totusi, nimic...  

Uneori imi caut linistea in carti...

Când prea multă realitate sau lucruri negative se adună în universul propriu, îmi caut liniştea în cărţi, astazi am ales-o pe Jane Austen să-mi ţină companie,  am spus la un moment dat că n-o să citesc Mândrie şi prejudecată insa am facut-o si ma bucur enorm,  a fost ca un balsam pentru trăirile mele interioare exact genul de poveste care mă relaxează, mă bucură, mă emoţionează .

Elizabeth şi Darcy sunt două personaje şi personalităţi puternice, genul de personaje pe care nu le-ai vedea niciodată împreună pentru că nu s-ar suporta şi totuşi exact genul de personaje între care s-ar putea înfiripa Dragostea, sentimentul cu D mare, ăla dureros, ăla care te face să înţelegi că doar o iubire ce te răneşte e mai puternică decât una care nu are nici un obstacol de sărit. În cazul celor doi, factorii care intervin în curgerea lină a evenimentelor sunt chiar cele două elemente din titlu: mândria lui şi prejudecăţile ei, sau mândria ei şi prejudecăţile lui, mă rog, oricum ar fi, amândoi au o raţiune impresionantă şi totuşi se lasă prostiţi de încăpăţânare şi ghidaţi de mândrie. Mai adăugăm la amestecul asta nişte femei intrigante şi hapsâne, reguli nescrise ale societăţii, baluri şi trăsuri, săptămâni petrecute la diverse castele, domenii elegante, invidie, falsitate, domni manieraţi sau din contră, nişte snobi sau parveniţi, şi am putea acoperi în mare parte subiectul din Mândrie şi prejudecată.

Citate:

"Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ..."

"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."

Maybe it’s not about the happy ending. Maybe, it’s about the story.

Throwing in the towel doesn’t always mean that you’re weak. It just means that you are strong enough to let go and allow God to take over. Whatever is meant to be…will be.

 Everyone makes mistakes, and then you learn from them. If you ever happen to make the same mistake twice, the second time isn’t a mistake. It’s a choice.