Sunt zile ca aceasta cand iti simti sufletul inecandu-se in lacrimii, te doare ca nu poti face nimic si continui sa mergi alaturi, impreuna pe drumul tacerii, cu doar un pas intre voi... iti amintesti ca ai incetat de mult sa mai stai de vorba cu sufletul tau, rascolesti in cotloanele amintirilor si aproape nu reusesti sa-ti amintesti cand ai intrebat ultima data: Ce faci suflete, cum esti?.... oare cand ai incetat sa stai de vorba cu el?...
Nu va mai tineti de mana , nu mai vorbiti, mergeti tacuti neprivind inapoi, privesti inainte si nu vezi decat un drum pustiu, unde nu-i nici toamna , nici iarna, unde nu mai inmugureste surasul pe buzele voastre de tacere usate.... au incremenit gandurile, s-au uscat cuvintele.... e gol, e trist, e pustiu.... e nimic, nicaieri si nicicand....
E doar ecoul unor pasi tarsaiti peste amintirile umede, e doar umbre strivite sub talpile aspre, e doar cuvantul ce se zbate intre viata si moarte, tacand.....
