Am inceput sa fiu din nou amortita, privesc in jurul meu si aproape nu recunosc nimic, lacrimile ma impiedica sa vad dincolo de momentul prezent, iar ploaia ma impiedica sa vad drumul.... Constat din nou ca nu e nimic pentru mine afara asadar imi ridic zidurile groase la loc si ma sigilez inauntru. Sunt satula de tot ce am vazut afara. Aceeasi oameni, aceleasi intamplari, aceleasi dezamagiri.. Adevarul e ca pentru prima data am reusit sa fiu dezamagita de o persoana de la care n’am avut nici macar pretentii.
Am ajuns in punctul in care nu mai vreau nimic... Ma simt imbatranita, atat de mult incat chiar stau sa ma gandesc inainte sa raspund cand sunt intrebata cati ani am. Concluzionez ca eu gresesc in viata asta. Sunt prea..eu.. Cu toata lumea. Permit unor oameni sa intre in viata mea doar ca sa se stearga pe picioare cu mine cand au nevoie.....
