Risipire

Privesc in jurul meu, si vad cum mi se scurge viata... cum totul trece pe langa mine fara sa ma atinga.

Privesc cerul înnorat si visez sa pot atinge cerul cu mâinile si norii întunecati sa-i risipesc si astfel sa dau posibilitatea razele soarelui sa patrunda în lumea mea, mi-ai luat tot, mi-ai luat sensul vietii, bucuria,risipirea, dorinta, zbuciumul, nu mi-a ramas decat linistea asta apasatoare…

 Privesc în jurul meu si nimic nu are sens, nici macar zapada care altadata era un mare prilej de bucurie,nici macar amintirile nu mai au sens...mi-a ramas doar speranta...sper ca într-o zi mi se va deschide un nou drum…un nou sens…un nou acel ce lipseste… Visez zi si noapte , insa mi-e teama ca ma voi trezi  într-o buna zi ca bucuriile vietii s-au dus …si tot ce e frumos a trecut pe lânga mine fara sa ma atinga... mi-e teama sa nu-mi irosesc clipa...

Atunci cand ti-am daruit sufletul, am crezut ca mi-l vei da inapoi intr-o zi, insa tu l-ai risipit, ai rupt bucati si-apoi le-ai aruncat cand nu ai mai avut nevoie, mi-ai imprastiat sentimentele, mi-ai risipit trairile, mi-ai aruncat bucuriile fara sa iti pese, fara sa te uiti inapoi.... ai realizat ce ai facut cand era prea tarziu, si desi ai incercat sa-mi strangi sufletul de prin toate colturile pe unde l-ai risipit nu ai reusit, degeaba regreti, degeaba incerci, sufletul meu va ramane risipit .... 

Vezi tu, asa se intampla cand daruiesti sufletul celor care nu stiu  sa aibe grija de el..............

 

P.S anul asta nu am mai facut om de zapada, imi spun ca am crescut si nu mai are sens....