Prinde copilul din.... tine!!

 

Uneori copilul din noi incearca sa ne controleze viata, o parte din problemele pe care le avem sunt determinate de persistenta sentimentelor copilariei sau a unor tipare, aspecte pozitive ale copilariei, dar care nu mai corespund vietii de adult. De multe ori acel "copil interior din trecut" are nevoie de atentie si ingrijirii, ceea ce este nostim dar si interesant este ca noi insine ne vom purta ca parinti fata de acest copil, pentru ca noi ne-am insusit cu sau fara voia noastra, comportamentul si conceptia parintilor nostri, iar rezultatul este ca ne purtam fata de noi insine si fata de altii cum au facut parintii nostrii cu noi cand eram mici. Reactiile noastre de zi cu zi sunt atat ale unui adult, cat si ale unui copil din trecut, si aceasta e o mare taina a vietii.

  Inca de cand suntem mici ne cautam o identitate, pentru a ne contura constienta ca suntem cineva, distincti de tot ce este in jurul nostru si deosebiti de ceilalti oameni, noi ne apropiem de cei din jurul nostru pentru a gasi iubirea si, in acelasi timp, ne indepartam de ei pentru a ne afirma deosebirile. Dragostea pe care mi-o dau altii imi spune ca sunt o valoare, sunt apreciat, distanta pe care o iau fata de anumite persoane inseamna ca nu trebuie sa fiu confundat cu ele si ca am o individualitate care atrage si poate sa ofere repere afective si o viziune despre viata.

La inceput identitatea noastra este legata de alte identitati (copilul care se tine de fusta mamei) apoi, identitatea noastra capata forma prin a ne diferentia treptat, ajungand sa avem opinia noastra, solutiile noastre, existenta noastra distincta, cu alte cuvinte se consolideaza eul nostru, permitandu-i personalitatii noastre sa se manifeste din ce in ce mai constient. Legat de parinti la inceput copilul se distinge progresiv de dorintele lor, apoi de cele ale mediului familial, datorita scolii . Aceasta distantare ne permite sa ne diferentiem de familie si sa cunoastem alte valori, de care trebuie sa ne distantam din nou pentru a ne urma evolutia, acelasi mecanism va functiona si mai tarziu pentru identitatea conferita de exercitarea unei meserii sau a unei profesii, este o continua adaptare pentru a sugera o identitate tot mai pronuntata si mai implinita, fara sa uitam ca trebuie sa ramanem noi insine in hatisul relatiilor umane. Fara ceilalti, fara dragoste, fara prietenie, eul nu s-ar putea dezvolta, relatiile noastre cu ceilalti trezesc emotii pe care trebuie sa le transformamsi sa le exprimam in exterior, raporturile cu ceilalti ne tin in viata si ne stimuleaza creativitatea , fie ca sunt relatii negative, fie ca sunt pozitive, oamenii din jurul nostru ne permite sa fim noi insine.

Daca am fi constienti de faptul ca in fiecare din noi, locuieste un adult, dar si un copil care inca mai creste, am fi mai intelegatorii unii cu altii.