"Sunt fericita ca sunt !"

„Multumirile mici sunt fericiri adevarate. Numai cand esti insetat, fiecare picatura de apa face mai mult decit un diamant.” – George Toparceanu

Se spune ca poti fi atat de fericit pe cat vrei tu sa fi, iar eu astazi vreau sa fiu fericita, asa pur si simplu fara nici un motiv, astazi m-am trezit cu un chef nebun de viata si am realizat ca nu pot lasa trecutul sa ma consume la infinit, astazi vreau sa uit de tot, sa ma arunc in valurile vietii ,asadar voi imbratisa viata si voi striga: "Sunt fericita ca sunt !"...

Am inteles ca fericirea nu este determinata de nivelul de prosperitate sau de ceea ce primim ci de ceea ce daruim, de caldura relatiei dintre inimi si de modul in care noi percepem lumea.  Fiecare din noi este fericit atunci cand decide sa fie fericit si nimeni nu ne poate impiedica.

...si, m-am iubit!!

Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.

* Mircea Eliade 

Cel mai lung drum din viata mea a fost cel spre mine insusi, spre a ma cunoaste si a ma accepta, pentru ca nu exista nimic mai frumos si mai dureros pe lumea asta decat sa te vezi asa cum esti, cu maxima sinceritate, fara adaosuri, fara justificari, fara explicatii si fara ascunzisuri. Iar odata ce am avut curajul de a ma privi in fata in acest mod, am devenit mult mai puternica, asemenea unui razboinic dupa multe batalii.... astazi m-am privit asa cum sunt fara ascunzisuri, fara justificari, fara explicatii... si m-am iubit!

Gand

As vrea să ţin trupul tău

Ostenit iar pe braţe...

A tei să miroase

Pământul şi apa

Salcâmul sa-si verse

Parfumul in noi

Şi noaptea 'ntâlnirii

Pe taste să doarmă...

Cascade cu fluturi

Înlauntru să toarne

Iubiri refulate'n

Pahare cu vin

Pe drumul pustiu

 O minte abătuta

Tristeţea îşi cheamă ...

Dor de tine...

                      Cum să striveşti în palme stele

                       Când lacrima îşi spune ruga…

Cum să nu cânţi când de durere

Apusul îşi sărută umbra…

Şi cum să zbori când curcubeul

Născut din rouă şi tăcere

În noapte îşi culege eul

Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge…

Şi cum să dormi, când ziua doare.

Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge

Apocalips de dor şi mare…

Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni

Când sufletul dezminte firea.

Cum să iubeşti…când din iubire

Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte.

Cum să mai ierţi, când totul doare.

Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte

Rostită-ntr-un altar de soare?

Şi cum să ceri nemărginirii

Să îţi arate-n larg hotarul

Când nu-i poţi spune fericirii

Că vrei să îţi alunge-amarul.

Cum să te strig, când eşti departe.

Cum să-ţi sărut în vis privirea

Când tu te temi că zori deşarte

Ţi-aştern în braţe amăgirea…

Şi cum să-ţi spun că doru-n mine

Nu minte şi nici nu trădează

Când tu, tăcut, te-nchizi în tine

Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte

Nu vrei s-auzi a mea chemare.

Cum să nu cad, când eu din şoapte

Nu pot să-nalţ un vis spre soare…

Şi te iubesc aşa cum omul

Iubeşte doar o dată-n viaţă!

Dar eu iar pierd… Şi risipirea

Îngroapă stropii de speranţă.

Umbre ratacite...

Azi am simtit din nou gustul amar al cuvintelor aruncate la intamplare de cei care trec prin viata ta doar ca sa-ti sfasie sufletul... am auzit din nou sunetul imaginilor trecute care nu inceteaza sa ma bantuie... Sunt asemenea unei umbre ratacite între prezent si trecut. Nu îmi mai gasesc fericirea în lucrurile prezente si aceasta ma întristeaza cel mai mult, pentru ca ma obisnuisem sa-mi gasesc fericirea in lucrurile simple precum zambetul unui copil,o raza de soare, o floare... Invatasem sa ma bucur de o lume plina de lucruri frumoase si gesturi nobile, insa mi-a fost spulberata de glasul amar al trecutului, si- mi simt sufletul cum arde incet.... Nu vreau sa ma las coplesita de trecut, vreau sa-mi traiesc prezentul, voi incerca sa renasc din propria cenusa însa pâna ce nu îmi reuseste, un lucru e cert ca nu trebuie sa ma dau batuta... 

Ratacind printre ganduri si soapte de chitara...

E seara...

E liniste...

E tumult...

 E seara...

E codrul atat de senin

cu soaptele lui de chitara

rasfrante-n mister si in ganduri !...

Ganduri nebune... ganduri de dor..

Ganduri in care ma pierd uneori

si simt ca raman fara mine…

Ganduri in care ma caut si nu ma regasesc...

ganduri in care ma pierd de tot ce-i firesc...

si trece viata, trece... 

si mi pare ca timpul e o piatra...

Si clipe si dor si tacere tresar ...

nu pot intelege nicicand trecutul acestui acum.

 Aud parca stele visand departe, candva…

m-aud pe mine cand inca eram a ta.

In zadar un strigat rupt din sufletul noptii,

te striga, te vrea.... te cheama.

 Asculta…

Sunt pasii tai pierduti intr-o soapta apusa,

sunt...soapte de chitara...

Am obosit...

Gata! Ajunge!... Nu mai pot continua asa... Azi ma voi ierta, voi face pace cu mine insumi, voi face pace cu trecutul si cu ceilalti... Am tot dreptul sa ma iert si sa merg mai departe. M-am condamnat destul pentru alegerile facute, pentru greseli, pentru nefericirea mea si a altora... ma aflu in mijlocul unei mari de neampliniri si nefericire si cred ca am dreptul sa las totul in urma , sa-mi iau sufletul in brate si sa zbor in cautarea fericirii. Am obosit sa lupt, am obosit sa ma condamn pentru trecut, pentru tot ce am facut sau nu am facut... am obosit sa analizez fiecare alegere buna sau rea, am ajuns in punctul in care nu mai pot continua , am nevoie de o schimbare, URGENT!!