Pastreaza-ma in inima ta... pastreaza-ma macar o vesnicie!

Lasa-ma sa ma ascund in tine asemeni unui gand ratacit pe marginile unei clipe tarzii, prea tarzii.... si mai ingaduie-mi o singura bucurie, aceea de a-ti rosti numele ca pe o melodie fara inceput, fara sfarsit, o melodie creata special pentru tine... Vezi tu, ieri te iubeam prea mult ca sa pot pleca, insa m-ai alungat din viata ta, iar azi cand ma vrei inapoi te iubesc prea mult ca sa ma pot intoarce...

 Lasa-ma sa-ti mai soptesc doar o data numele...

...pastreaza-ma, te rog, in inima ta ...pastreaza-ma macar o vesnicie!

Gandul ce-l strang in palma iti poarta iubirea...

Stau la fereastra si privesc absenta pe geam...

gandurile mele sunt un amalgam de culori,albe ,gri,albastre

si le las sa zboare departe , poate ,se vor pierde

printre ramurile copacilor ce-mi tin companie in singuratate,

poate vor ramane agatate acolo

si sper ca adierea vantului sa le risipeasca

sa nu le mai aduca inapoi

Dar tu ,mi-ai prins un gand si mi l-ai pus in palma

Mi-ai spus atunci : "Pastreaza-l,este IUBIREA"

Nu il lasa sa plece,o sa il pazim impreuna sa nu fuga,

O sa il harnim cu dorinte si vise ,

si o sa il facem stralucitor asemeni soarelui,

sa ne incalzeasca inimile

impietrite de atata durere...

Te ascult si imi strang palma cu putere,

de teama sa nu imi alunece printre degete gandul ce-ti poarta iubirea...  

Din gandurile unui suflet trist....

  Totdeauna am incercat sa inteleg totul asa cum este, si n-am incercat sa schimb nimic niciodata, pentru ca tot ce se intampla se intampla cu un motiv,  nimic nu e intamplator, iar eu nu am dreptul sa schimb nimic si uneori poate e mai bine asa...

 

Viata este un mister imprevizibil, sti doar ca astepti sa vezi ce se mai intampla si nu poti face nimic in privinta asta, te simti atat de neputincios in fata ei.

  Multe dintre lucrurile pe care le fac, nu le mai gasesc rostul si totusi continui. Mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca de multe ori ma indrept spre nicaieri.

  Am incercat de atatea ori sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente, fara rost insa. Am ajuns sa-mi dau seama ca nu am realizat nimic, ma uit in urma si nu vad nimic, e gol….si doare.

  Nu vreau nimic mai mult decat sa pot sa fiu fericita din nou...

Urasc starea in care sunt, sa stau in fata monitorului, sa nu fac niciun gest, sa nu schitez nimic si sa plang pana cand simt ca inima-mi iese din piept si o ia la fuga! 

 Sti ce ma facea pe mine fericita? Mai presus de toate era sentimentul ca exista cineva care ma iubeste. ... Intr-un moment imi doream sa pot rosti cuvantul „fericire“ fara sa sune a falsitate, iar cand l-am rostit am fost egoista si am vrut sa fiu toata viata exact asa cum eram in momentul acela...  E greu, atat de greu, simt ca totul se naruie, ca nimic nu mai conteaza,  nimic nu ma bucura, trec zilele pe langa mine, fara sa observ, fara sa imi pese....

   Ne despart multe… distanta, viata, oamenii, poate si destinul dar daca as privi dincolo de fereastra camerei mele te-as zari, pentru ca esti totul , esti departarea, esti apusul si rasaritul... esti totul si, totusi, nimic...  

Uneori imi caut linistea in carti...

Când prea multă realitate sau lucruri negative se adună în universul propriu, îmi caut liniştea în cărţi, astazi am ales-o pe Jane Austen să-mi ţină companie,  am spus la un moment dat că n-o să citesc Mândrie şi prejudecată insa am facut-o si ma bucur enorm,  a fost ca un balsam pentru trăirile mele interioare exact genul de poveste care mă relaxează, mă bucură, mă emoţionează .

Elizabeth şi Darcy sunt două personaje şi personalităţi puternice, genul de personaje pe care nu le-ai vedea niciodată împreună pentru că nu s-ar suporta şi totuşi exact genul de personaje între care s-ar putea înfiripa Dragostea, sentimentul cu D mare, ăla dureros, ăla care te face să înţelegi că doar o iubire ce te răneşte e mai puternică decât una care nu are nici un obstacol de sărit. În cazul celor doi, factorii care intervin în curgerea lină a evenimentelor sunt chiar cele două elemente din titlu: mândria lui şi prejudecăţile ei, sau mândria ei şi prejudecăţile lui, mă rog, oricum ar fi, amândoi au o raţiune impresionantă şi totuşi se lasă prostiţi de încăpăţânare şi ghidaţi de mândrie. Mai adăugăm la amestecul asta nişte femei intrigante şi hapsâne, reguli nescrise ale societăţii, baluri şi trăsuri, săptămâni petrecute la diverse castele, domenii elegante, invidie, falsitate, domni manieraţi sau din contră, nişte snobi sau parveniţi, şi am putea acoperi în mare parte subiectul din Mândrie şi prejudecată.

Citate:

"Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ..."

"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."

Maybe it’s not about the happy ending. Maybe, it’s about the story.

Throwing in the towel doesn’t always mean that you’re weak. It just means that you are strong enough to let go and allow God to take over. Whatever is meant to be…will be.

 Everyone makes mistakes, and then you learn from them. If you ever happen to make the same mistake twice, the second time isn’t a mistake. It’s a choice.

Spune-mi ceva frumos!

Azi am atata nevoie de tine...

Asa ca te rog,

Spune-mi ceva frumos

Spune-mi ca ma iubesti,

sau

spune-mi ca imbatranesc frumos!

Ma macina un sentiment de nesiguranta de ceva timp, nu de foarte mult timp dar de ajuns sa-mi dea o senzatie neplacuta, care a pus stapanire pe mine ...nu stiu de ce oare...nu pot gasi un motiv anume, sau poate nu vreau...nu stiu...dar sunt sigura ca nu imi place. Cred ca mai mult ma stapaneste oboseala, careia nu prea ii fac fata in ultimul timp,ceea ce este ciudat pentru mine care puteam sa continui zile , saptamanii fara prea mult somn- oare sa fie semn ca incep sa imbatransc- asta e cauza nesigurantei mele, si daca inchid ochii mi se pare ca doar ieri ce eram copilul fericit ce alerga pe dealurile dimprejurul casei, iar astazi dupa doar o clipire am deja 30 de ani, am inceput deja sa ma uit in oglinda dupa riduri... viata trece asa de repede, mult prea repede si mi-e teama ca nu o sa am timp sa fac tot ce imi doresc... In ziua cand implineam 10 ani am facut operatie de apendicita si imi amintesc si acum cat de speriata eram, ma gandeam ca o sa mor si imi veneau in minte atatea lucruri pe care as fi vrut sa le fac sau locuri care mi-as fi dorit sa le vizitez, cand am realizat ca nu-i nimic grav si o sa fiu bine am intocmit o lista cu lucruri de facut si locuri de vizitat, lista care intre timp a mai crescut, si realizez ca nu am ajuns nici macar la jumatatea listei... Astazi ma macina nesiguranta, teama....

 

                               

De ce toate povestile au un sfarsit?!....

Prin atata frig, sentimente si umbre de dorinte am invatat cum sa te iubesc. Te-am iubit tacut pana la primul tipat, te-am iubit zambind pana la prima lacrima, te-am iubit supusa pana cand m-am revoltat, te-am iubit cum am stiut eu cel mai bine pana cand n-am stiut sa te mai iubesc. Timpul si cu tine… Va tineati de mana, imi zambeati frumos si mi-ati evaporat sufletul pana cand n-am mai avut nici lacrimi.... mi-ai distrus bucata cu bucata tot ce a mai ramas din mine,inca ma faci sa plang pana la epuizare,si imi vinzi iluzii mai multe si mai bine nascocite decat as putea-o face eu vreodata... 

 ... am plans cu stropi de ploaie, am alergat alaturi de vant si te-am pierdut intre furtuni de nisipi, am urcat munti pentru a pravali stanci peste sufletul tau. Am vrut sa-ti omor sufletul uitand ca tu mi-ai spus ca nu ai unul. Asa si? Daca tu nu aveai unul trebuia sa-l iei pe al meu?....

Iar acum ca il ai continui sa-mi vinzi iluzii.... iluzia ca m-ai iubit, ca ma iubesti inca.... tu nu poti sa iubesti, pentru ca tu nu ai un suflet....

Azi  incerc sa-mi adun sufletul ce l-ai faramitat in mii de cioburi atunci cand l-ai calcat in picioare... si ma intreb de ce toate povestile trebuie sa aiba un sfarsit? De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare?... De ce?!... De ce dragostea doare?!