De ce toate povestile au un sfarsit?!....

Prin atata frig, sentimente si umbre de dorinte am invatat cum sa te iubesc. Te-am iubit tacut pana la primul tipat, te-am iubit zambind pana la prima lacrima, te-am iubit supusa pana cand m-am revoltat, te-am iubit cum am stiut eu cel mai bine pana cand n-am stiut sa te mai iubesc. Timpul si cu tine… Va tineati de mana, imi zambeati frumos si mi-ati evaporat sufletul pana cand n-am mai avut nici lacrimi.... mi-ai distrus bucata cu bucata tot ce a mai ramas din mine,inca ma faci sa plang pana la epuizare,si imi vinzi iluzii mai multe si mai bine nascocite decat as putea-o face eu vreodata... 

 ... am plans cu stropi de ploaie, am alergat alaturi de vant si te-am pierdut intre furtuni de nisipi, am urcat munti pentru a pravali stanci peste sufletul tau. Am vrut sa-ti omor sufletul uitand ca tu mi-ai spus ca nu ai unul. Asa si? Daca tu nu aveai unul trebuia sa-l iei pe al meu?....

Iar acum ca il ai continui sa-mi vinzi iluzii.... iluzia ca m-ai iubit, ca ma iubesti inca.... tu nu poti sa iubesti, pentru ca tu nu ai un suflet....

Azi  incerc sa-mi adun sufletul ce l-ai faramitat in mii de cioburi atunci cand l-ai calcat in picioare... si ma intreb de ce toate povestile trebuie sa aiba un sfarsit? De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare?... De ce?!... De ce dragostea doare?!