De ce toate povestile trebuie sa aiba un sfarsit?!!

De ce toate povestile trebuie sa aiba un sfarsit? De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare? De ce nu ne putem plimba mereu sub clar de luna? De ce trece vara atat de repede? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri. Realitatea este mai frumoasa decat orice fictiune, dar mai dura decat orice dusman.

Mai tii minte cand stateam si priveam impreuna stelele? Gandurile noastre erau ca praful lor, un amalgam de nebuloase fantastice, constructii ce-au fost si ce vor fi fost...Eu imi amintesc totul... Nimic nu s-a schimbat, toate sunt la locul lor... Doar tu lipsesti. Si doar ecoul singuratic al inimii mele imi mai vorbeste. Bataile ei te cauta in spatiu si timp, dar te gasesc mereu prea departe acolo, prea tarziu in trecut.... De ce continui sa-mi lipsesti atat de mult, atat de dureros...??!!...

La multi ani mie!

Este ziua mea, ar trebui sa ma bucur intr-un anume mod insa nu pot.... prea multa tristete si durere s-au acumulat in jurul acestei zile... ar trebui sa fie una din cele mai frumoase zile din an insa pentru mine este doar o zi plina de tristete si singuratate.... cu multi ani in urma cineva mi a salvat viata cu pretul vieti lui, iar azi nu pot sa nu ma intreb daca sacrificiul lui sa meritat... nu am facut nimic deosebit in viata asta, nimic care sa merite un asemenea sacrificiu... povara aceasta devine din ce in ce mai grea, mai dureroasa, imi sfasie inima in mii de bucatele ... simt ca se naruie totul in jurul meu si nu stiu unde sa mai gasesc puterea sa merg mai departe.... 

Zi de zi adun cioburile vietii mele distruse, mainile sangerande nici nu mai simt durerea.... sunt mai decisa ca oricand sa mi reconstuiesc o viata doar a mea... de azi doar eu voi conta si voi invata sa ma iubesc asa cum nu am facut-o niciodata!!

Asadar, mie insumi imi zic LA MULTI ANI!

Sunt picatura de ploaie prelinsa din ochi!

Sunt picătura de ploaie,

Aruncată în vâltoarea vieţii.

Prelinsă din ochi

ca un picur de ploaie..

Violent mă lovesc de pământ,

și rămân la fel.

lacrimă din picătură de ploaie,

transformată în durere

strop cu strop...

Tot ce dai e gratis.... insa ceea ce primesti are un pret!!

Vine o vreme cand realizezi ca tot ce ai trait au fost doar iluzii si

realizezi ca ai pus sufletul in palma unor oameni care nu au stiut sa il pretuiasca...

Tot ce au facut a fost sa il arda ,putin cate putin...

Totusi mergi mai departe de fiecare data pe drumul vietii

Este un drum pe care trebuie sa il strabati pana la capat

Un drum cu multe denivelari dar nu depinde de tine unde este acel capat

Tot ce trebuie sa faci este sa il urmezi pas cu pas

Uneori poate din neatentie te impiedici si cazi

Dar te ridici ,chiar daca fiecare cazatura doare

Iti speli cicatricile cu lacrimi sperand ca de acum incolo drumul va fi drept

Dar oare va fi?Tu stii bine ca nu, dar iti impui sa crezi asta,cum altfel vei merge mai departe?

Incerci sa intelegi de ce oamenii pe care ii iubesti cel mai mult ,te dezamagesc cumplit

De ce iti confunda bunatatea cu naivitatea,de ce iti vad greselile dar nu si partea buna?

De ce unii oameni intineaza iubirea transformand-o in sclavie?

De ce se cred indreptatiti sa fure viata celor ce se ofera lor cu toata fiinta?....

Nimeni nu are putere asupra nimanui de pe pamant...toti suntem egali...toti avem un suflet...

Nu sunt perfecta si nici nu pretind a fi ,am greselile mele ,poate am ranit oameni dar,

niciodata voit

Am invatat sa raspund raului cu bine si cel mai important pentru mine este ca am invatat sa iert

sa nu port pica nimanui ,oricat de mult m-ar fi facut sa sufar,

Vine o vreme cand iti dai seama ca fiecare bucurie sau zambent tine pret de o clipa

Ca tot ce dai e gratis iar ce primesti are un pret...

Realizezi ca iubirea este puntea pe care se plimba durerea dar te incapatanezi sa mergi pe ea

Aproape ca nu mai este ceva care sa te sperie ,devii imun la suferinta

Si tot ceea ce iti ramane de facut este sa iti tii sufletul strans in palma,sa-ti protejezi farama de lumina

Apoi,sa ridici ochii spre cer...

Stii bine ca de acolo vine ,IUBIREA,IERTAREA,JUDECATA,PUTEREA de a merge mai departe.....

Dor de tine....

Cum să striveşti în palme stele

Când lacrima îşi spune ruga…

Cum să nu cânţi când de durere

Apusul îşi sărută umbra…

Şi cum să zbori când curcubeul

Născut din rouă şi tăcere

În noapte îşi culege eul

Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge…

Şi cum să dormi, când ziua doare.

Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge

Apocalips de dor şi mare…

Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni

Când sufletul dezminte firea

Cum să iubeşti…când din iubire

Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte.

Cum să mai ierţi, când totul doare.

Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte

Rostită-ntr-un altar de soare?

Şi cum să ceri nemărginirii

Să îţi arate-n larg hotarul

Când nu-i poţi spune fericirii

Că vrei să îţi alunge-amarul.

Cum să te strig, când eşti departe.

Cum să-ţi sărut în vis privirea

Când tu te temi că zori deşarte

Ţi-aştern în braţe amăgirea…

Şi cum să-ţi spun că doru-n mine

Nu minte şi nici nu trădează

Când tu, tăcut, te-nchizi în tine

Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte

Nu vrei s-auzi a mea chemare.

Cum să nu cad, când eu din şoapte

Nu pot să-nalţ un vis spre soare…

Şi te iubesc aşa cum omul

Iubeşte doar o dată-n viaţă!

Dar eu iar pierd… Şi risipirea

Îngroapă stropii de speranţă.

Esti cuvantul care mocneste neancetat in mine.

Ești ca un cuvânt pe care încerc să-l uit
dar mocnești neîncetat în mine
iată, suntem liberi să facem orice
iubește-mă ucide-mă eliberează-mă
desprinde-mi ușor toate tristețile de pe trup
o să mă acopăr cu aripile


e de ajuns să nu rănim pe nimeni
putem să ne ridicăm pe umeri soarele
o să ne aruncăm unul în altul
n-o să ne audă nimeni, promit
o să murim alb


o să ne găsească primăvara la un colț al insomniei
o să ne resusciteze
dar stelele noastre vor fi deja inundate
și nu va fi nicio urmă de crimă
doar cuvintele or să ne vibreze prin umbre
noi vom dispărea dincolo de zidul de zori


suntem doi orbi care rătăcesc
pe cărările deschise de soare
să ne cuibărim într-un loc luminos
și să ne otrăvim în tăcere buzele din sărut


abia aștept să ne găsească ploaia ca niște fantome
făcând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre


azi suntem liberi să facem orice
dacă m-ai atinge, ar izbucni din mine
amintiri coralii
azi aș avea voie să te uit
dar ești cuvântul care mocnește neîncetat în mine .

Ma doare risipirea mea....

Ma doare risipirea mea intr-un timp care nu e al meu...
Ma doare naivitatea de a fi crezut cu incapatanare ca singuratatea unui om e dureroasa si ca ar avea nevoie de un alt colt de suflet singur.... M-am inselat pentru a nu stiu cata oara!... Oamenii s-au abandonat alungand sufletul in mutenie si indiferenta. Ma doare ca trebuie sa-mi mutilez in fieare zi parti din suflet... sunt straina chiar si de mine... potop de plans imi usuca orice mugur de bucurie... uneori ma regasesc intr-un animal haituit, neputincios si speriat, care nu se mai poate apara, alteori sunt un tren plin de flori care alearga din gara in gara asteptand sa fie descarcat... dar, nimeni nu mai vrea flori... si am ramas alergand prin gari absente....

Ganduri ude.... ziua 2....

Merg si astazi la cafeneaua din colt sa beau o cafea (aceiasi cafenea imaginara de ieri, bineanteles) ... Continua sa ploua ... imagineaza-ti ca pe vremea asta nu as iesi afara.. Intru in cafeneaua plina de nori de fum, ma asez la aceiasi masa ca ieri si fac semn ospatarului sa- mi aduca o cafea... Astazi e foarte aglomerat, e plin de strainii care imi zambesc si imi indruga minciuni, vor sa ma faca sa cred ca suntem prietenii... imi beau cafeaua in graba si plec, m-am saturat sa asist la minciunile ieftine si teatrul de prost gust...

Azi pana si prietenii imaginari sunt falsi....

Gandurii ude... prima zi de ploaie...

Merg la cafeneaua din colt sa beau o cafea, o cafenea imaginara, bineanteles... Iti dai seama ca pe ploaia asta nu as iesi nicaieri... Intru in cafeneaua plina de nori de fum, ma asez la o masa si fac semn ospatarului sa-mi aduca o cafea. In timp ce astept cafeaua scot fila sufletului si o pun pe masa... Cafeaua imi  este servita , iar eu incerc sa privesc dincolo de aburii... incerc sa ma pierd in fumul cafenelei din sticla gandurilor mele... Privesc pe masa fila sufletulu meu, scot pixul si incerc sa astern dar deodata gandul meu se topeste ca fumul de tigara...

Azi gandurile mele imi joaca feste!!....

Ploua...

"Impart umbrela mea cu altii atunci cand ploua, iar daca nu am umbrela impart ploaia"

Ploua, privesc pe geam parca hipnotizata de jocul ploii, vad picurii mari ce se preling pe sticla rece, aud ploaia cum se zdrobeste de asfalt, un zgomot asurzitor de ploaie imi nunda sufletul, in maini strang tare o cana de cafea aburinda ca pe o ancora salvatoare, azi ploaia face parte din mine pentru ca ochii mei ploua si ei, e prea trista ploaia asta, e prea grea, poate daca am imparti-o: cateva picaturi eu, cateva tu... poate ar fi mai usor de suportat....

Ce zici, impartim ploaia?! cateva picaturi tu.... cateva eu....

Decizii...

Da, decizii.... astazi vreau sa vorbesc despre decizii...

Am ajuns la un moment in viata mea unde sunt fortata sa iau cateva decizii care imi vor schimba viata in mod radical... mi-e teama, si deaceea imi petrec noptile incercand sa vad dincolo de momentul prezent, incerc sa vad unde ma vor duce in viitor deciziile pe care le iau acum, insa nu reusesc sa vad mai departe de momentul prezent... si cred ca niciodata nu vom putea sti cu exactitate cum ne va afecta viitorul deciziile de azi...

Stau si ma intreb care este decizia corecta?!.. cea pe care o gandesc, sau cea pe care o simt... sentimentele m-au inselat si in trecut... sa mai cred in ele?!...

Ma iert!

Azi ma voi ierta. Cred ca numai asa voi putea merge mai departe, am obosit sa ma condamn, am obosit sa ma urasc pentru greselile si deciziile care mi-au schimbat viata intr-un mod in care nu as fi dorit.

In dimineata aceasta am citit un gand: ,, Daca ierti iarta totul! Altfel n-ar mai fi iertare.,, ... Invatand sa iert si sa ma iert cu adevarat voi putea merge mai departe, am inteles ca pana acum nu m-am iertat niciodata cu adevarat, si am lasat ura sa creasca in interiorul meu, ma uram pentru tot ce am gresit, ma uram pentru ca i-am lasat pe cei din jurul meu sa ma raneasca de atatea ori si in atatea moduri, ma uram pentru faptul ca oricat as fi suferit eu tot nu ma innvat minte, tot mai vreau sa cred ca sunt si oamenii buni, tot mai cred ca sunt persoane care nu-ti sfasie sufletul in bucati atunci cand si-au vazut realizat propriul interes, ma urasc pentru faptul ca inca mai cred ca undeva ceva bun ma asteapta!

Stiu ca nu voi putea merge mai departe carand dupa mine poveri inutile, asadar ma iert, ma iert ca am gresit, ma iert ca m-am lasat folosita, ma iert pentru naivitatea mea!

Trecutul meu e parte din mine!

Mult timp am crezut ca trebuie sa uitam trecutul pentru a merge mai departe, insa azi realizez ca trecutul nostu este identitatea noastra, toate lucrurile bune sau mai putin bune, toate deciziile gresite sau alegerile care ne-au schimbat viata intr-un mod pe care nu ni l-am dorit fac parte din noi, sunt lucrurile care au dus la formarea noastra ca oamenii, datorita experientelor din trecut am devenit oamenii de azi, iar daca nu ne place ce am devenit nu trebuie sa ne dorim sa schimbam trecutul, pentru ca oricum este imposibil, trebuie sa luptam sa schimbam prezentul.
In dimineata aceasta am citit ceva interesant scris de Steve Maraboli, despre trecut, el spune asa: trecutul meu nu m-a distrus si nu m-a invins doar ma facut mai puternic. Asa este trecutul ne face mai puternici!
Trecutul nu este ceva pe care sa il ascundem sau de care sa ne fie rusine, el trebuie doar sa ne aminteasca ca este intotdeaua loc de mai bine, de mai mult, de mai bun...

Zi de primavara!

Privesc soarele şi el îmi zâmbeşte… este zi de primăvară după atât de multe zile ploioase. Razele soarelui îmi incalzesc trupul si sufletul... zambesc gandind ca cel mai frumos surâs de primăvară este o simfonie a iubirii si un cer senin,albastru ca floarea de “nu ma uita”…

Astazi m-am trezit cu ganduri frumoase,linistite, azi m-am trezit din vis intr-o zi cu cer senin, imens si greu de atata soare, un cer albastru care sper sa imi aduca pacea sufleteasca de care am atata nevoie dupa atatea nereusite, si sperante frante,... voi trai aceasta zi ca pe o nouă experiență și nu cu gândul la trecut, la ziua din urmă, voi privi aceasta zi ca si cum ar fi prima zi, prima zi din restul vietii mele, ziua din care voi incepe sa-mi cladesc alte sperante, alte vise ... azi voi privi cu incredere spre viitor!!

Despre mine...

Sunt doar un copil ce alearga prin ploaie!!!

De multe ori ni se cere sa ne descriem. Pare o intrebare simpla, in sensul ca poti spune trei, patru adjective pentru a raspunde,dar nu este asa, caracterul fiecaruia nu este unul sau mai multe adjective. Cu trecerea timpului imi dau seama cate parti ale caracterului meu ies la suprafata, lucruri pe care le-am stiut sau lucruri care au stat intr-o cutie sigilate. Am atuurile si defectele mele, am urcusuri si coborâsuri si adesea o inconstienta nebuna, am o latura slaba si fragila, dar am si o latura puternica, sunt încapatânata si nu renunt pur si simplu la ceva sau cineva, încerc sa lupt, dar uneori partea slaba din mine ma face sa ma prabusesc. Sunt sensibila si în acele momente de sensibilitate simt nevoia de a fi strânsa în brate, si rasfatata. Nu îmi place când cineva foloseste indiferenta, astfel ca o parte din mine, când vede acest zid, foloseste aceeasi indiferenta, desi nu îmi place deloc sau ma izolez. O alta latura ce face parte din mine este ca încerc sa patrund acolo unde nu îmi este mereu permis, în sufletul cuiva. Atunci când am acces, înteleg persoana, dar când nu pot patrunde, incep sa îmi fac idei despre acea persoana si nu întotdeauna îmi dau seama ce fel este, de multe ori se întâmpla sa gresesc sa cred ca cineva este bun si pe parcurs sa îmi dau seama ca nu este asa sau invers. De obicei instinctul nu ma înseala si doar atunci când închid ochii pentru a ma face ca nu vad ceea ce am intuit de prima oara se întâmpla sa gresesc (se pare ca am tot mers cu ochii închisi prin viata sau cu capul în nori). Îmi deschid inima si pun sentimentele înainte de orice, ma bucur cu putinul ce ma face sa ma simt bine, încerc sa gasesc ceva bun si pozitiv la cei care m-au ranit, caut mereu o mica luminita în întunericul în care ma aflu, ma pierd în tacerea ce ma sufoca, ma pierd în gândurile ce îmi împânzesc mintea, stau nemiscata si privesc lucrurile care nu îmi plac, care îmi fac rau, care m-au ranit si m-au facut sa sufar, care au calcat în picioare sentimentele mele si ma intreb: pentru ce ? pentru ca mi-am deschis sufletul si am dat fara sa cer nimic în schimb? pentru ca am pus sentimentele înainte de orice ? Uneori ma învalui în melancolia unei melodii compusa din note triste, taceri, lacrimi. As vrea sa tip sa urlu, dar nu scot nici un sunet, simt doar lacrimile alunecând pe obraji. Mi se întâmpla adesea sa asist la rautatea unora si nu reusesc sa nu raman uimita, sa nu ma enervez si ma întreb mereu: de ce ? poate nu ar mai trebui sa îmi pun aceasta întrebare ... dar o pun ... DE CE UNELE PERSOANE POARTA NUMAI RAUTATE ÎN SUFLET ? As vrea sa am o oglinda... prin care sa pot vedea sufletele oamenilor, sentimentele lor, si cuvintele ce nu le rostesc. Uneori ma privesc in oglinda si ma întreb ce este înauntrul meu sau unde gresesc? e gresit sa cred în povesti? în tot ceea ce ma emotioneaza ? în momentele de romantism? Cred în sufletele nobile si sensibile, în delicatetea lor înfinita. Poate ca eu sunt cea care greseste, eu, care cred ca totul este atât de limpede si pur asemeni unei lacrime. Asadar e greu si imposibil sa te descrii în cateva cuvinte....

Bun venit 2014!!

Fie ca anul acesta sa ne aduca speranta unui nou inceput, energia necesara pentru a ne indeplinii toate obiectivele, intelepciune de a aprecia fiecare zi prin micile bucurii pe care ni le ofera viata si persoane speciale care sa ne faca sa zambim. La multi ani 2014!!