Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum ai învăţa să mergi din nou. Singur, fără să te ţină cineva de mână. Fără siguranţa că dacă îţi pierzi echilibrul, e cineva acolo mereu, în spate, gata să te prindă. Eşti singur acum. Pe cont propriu, nu ai ce să faci decât să cazi şi să te ştergi de praf, să te ridici iar şi să strângi din dinţi, să te aduni de pe jos aşa, sfârşit cum eşti, şi să o iei iar de la capăt. Pas cu pas.
Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum te-ai naşte din nou. Trebuie să înveţi să mergi, să vorbeşti, să mănânci, să trăieşti singur, să treci prin viaţă sau viaţa prin tine fără să te mai ţină cineva de mână, să înveţi să îţi înfrunţi temerile cele mai puternice fără să auzi că “o să fie bine”. Încheierea unei relaţii aduce cu sine o transformare. O renaştere. Un miracol. Pentru e un miracol ca după ce ai oferit de-a lungul timpului bucăţi din tine şi ai rupt părţi din sufletul tău şi le-ai pus la temelia unei relaţii încercând să dai viaţa unor vise în doi, după ce te-ai împărţit iar şi iar, acum te vezi nevoit să te reconstruieşti din puţinul din tine care ţi-a mai rămas. E istovitor. O relaţie încheiată lasă în urmă, de cele mai multe ori, un om… dăruit, ca să nu spun gol. Lăsă în urmă un om stors, slăbit, o fantomă. Apusul unei iubiri aduce cu ea tristeţe, chiar dacă cei doi şi-au dat mâna prieteneşte la răscruce de drum, pentru că au pus atunci piatra de mormânt unei mari etape din viaţă. Orice sfârşit înseamnă un nou început, dar e un nou început în care eşti singur, şi cui îi place să pornească singur pe un drum pe care nu-l cunoaşte? Cine ar vrea să păşească pe poteci străine scăldate în ceaţă, fără să ştie încotro îl îndreaptă drumul asta cu un singur sens, fără posibilitatea de a o lua înapoi, pentru că nu are la cine a se întoarce? Da, o relaţie încheiată aduce singurătatea, care ne-ar satisface egoismul, dacă n-ar fi atât de rece, atât de multă…
*** fragmente din Jurnalul Evei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu