luni, 19 octombrie 2015

Toamna e un sentiment!



E atata frumusete in zilele de toamna, te pierzi pur si simplu in ultima rasuflare a frunzelor, dinaintea caderii lente, simti mingiierea lor in timp ce le privesti asezandu-se la picioarele tale aidoma unui covor princiar, E cald si totusi simti ca e toamna, ca e melancolic si trist.








Miroase a toamna,a pamant ud si a frunze mucegaite.Miroase a seri lungi si ceai cu scortisoara,a placinte aburind si joc de carti la ceas de seara...Miroase a lectura de carte veche,a ciocolata amaruie asortata cu cafea fierbinte si a cantec ascultat in surdina... Miroase a pasi impleticindu-se in covor de frunze,a iubiri cu aroma de gutui,a vise despletite prin salcii. Miroase a doruri parasite ,ascunse in trandafiri uscati,miroase a fum de iluzii arse,a sperante invechite-n sertare. Arome subtile, incurcate si amestecate,amalgam cu iz de toamna umeda si rece....Azi, in sufletul meu e toamna... cad amintirii, frunze si doruri...




marți, 6 octombrie 2015

Voi lasa gandurile la decantat....





Sunt intr-o mare pana de idei. Fie m-am linistit dupa asa zisele furtuni din ultimul timp,fie accidental am suferit o spalare de creier,fie chiar trec printr-o perioada de criza de inspiratie. Nu ca as fi un real talent! Uneori ma intreb si eu, ce m-a determinat sa scriu pe blog? Poate idea de a fi in "tendinte" caci asa e trend-ul,ma chinuie,realmente, talentul sau este ceva ce tine de trecut...Cui ii pasa? De parca ar si interesa pe cineva!Sunt doar un om neinsemnat care s-a trezit ca are si el ceva de spus si ne avand cui, a hotarat sa scrie pentru sine. Paradoxal ar fi, sa reusesc sa ma impresionez...eu...pe mine! Ha,ha...La cat de haotic se invart gandurile,ideile prin capul meu, probabil ca voi gasi intr-o buna zi momentul prielnic pentru a le pune ordonat in sertarul mintii,folosindu-le ca pe o reala sursa de inspiratie in ceea ce voi scrie.Pana atunci,inapoi la haos! Voi lasa gandurile la decantat....



marți, 18 august 2015

Însă întotdeauna există un preţ de plătit. !!



...Chiar dacă mintea spune că totul e în regulă, sufletul
e pierdut, confuz, fără să ştie exact de ce este nedrept cu
viaţa. Dar ne trezim de dimineaţă şi avem grijă de copii,
de soţi, de amanţi, de şefi, de funcţionari, de elevi, de
acele zeci de persoane care umplu viaţa unei zile normale.
Şi avem veşnic pe faţă un zâmbet şi pe buze un cuvânt
de încurajare, pentru că nimeni nu le poate explica ce -
lor lalţi singurătatea, mai ales când e mereu însoţit. Dar
singurătatea asta există şi corodează ce avem mai bun
în noi, fiindcă trebuie să ne folosim toată energia ca să
părem fericiţi, chiar dacă nu reuşim niciodată să ne în -
şelăm singuri. Totuşi, ne încăpăţânăm să arătăm doar
trandafirul care se deschide în fiecare dimineaţă şi as -
cundem în noi tija plină de spini care ne răneşte şi ne
face să sângerăm.
Chiar dacă ştim că toţi, la un moment dat, s-au simţit
complet singuri, e umilitor să spui „sunt singur, am ne -
voie de companie, trebuie să ucid acest monstru despre
care, la fel ca balaurii din basme, toţi cred că e închipuire,
dar nu e“. Aştept un cavaler viteaz şi neînfricat care să
înfrângă acest balaur şi să-l azvârle în prăpastie, dar cava -
lerul nu apare.
…În loc să căutăm companie, ne izolăm şi mai mult,
ca să ne putem linge rănile în tăcere. Sau ne ducem la
cine şi prânzuri cu persoane care nu au nimic comun cu
vieţile noastre şi îşi petrec tot timpul vorbind de lucruri
care nu au nici cea mai mică importanţă. Ba chiar ne
amuzăm un timp, bem şi petrecem, dar balaurul rămâne
viu. Până ce persoanele cu adevărat apropiate văd că e
ceva greşit şi încep să se simtă vinovate ca nu au reusit
să ne facă fericiţi. Întreabă care-i problema. Răspundem
că e totul în regulă, dar nu e…
E totul mai rău. Vă rog, lăsaţi-mă în pace pentru că
nu mai am lacrimi ca să plâng sau inimă ca să sufăr, am
doar insomnie, gol, apatie, iar voi simţiţi acelaşi lucru,
puteţi să vă întrebaţi singuri. Dar ei insistă şi spun că totul
e numai o perioadă mai grea, sau o depresie, deoarece
se tem să folosească adevăratul şi blestematul cuvânt:
singurătate.
Între timp căutăm necontenit singurul lucru care ne-ar
face fericiţi: cavalerul în armură strălucitoare care să ucidă
balaurul, să culeagă trandafirul şi să-i smulgă spinii.
Mulţi afirmă că suntem nedrepţi cu viaţa. Alţii sunt
mulţumiţi, pentru că găsesc că merităm singurătatea, nefe -
ricirea, fiindcă noi avem totul, şi ei nu.
Dar într-o zi cei care sunt orbi încep să vadă. Cei care
sunt trişti sunt mângâiaţi. Cei care suferă sunt mântuiţi.
Vine cavalerul şi ne răscumpără, iar viaţa se justifică iar…
Dar chiar şi aşa trebuie să minţi şi să înşeli, fiindcă
în acest moment împrejurările sunt altele. Cine n-a avut
niciodată chef să abandoneze totul şi să pornească în
căutarea visului? Visul e întotdeauna riscant, are un preţ
care trebuie plătit, iar preţul ăsta e moartea prin lapi dare
în unele ţări, în altele poate fi ostracizarea socială sau indi -
ferenţa. Însă întotdeauna există un preţ de plătit. Chiar
dacă minţi în continuare iar oamenii se prefac că te cred,
în taină, sunt invidioşi, te vorbesc de rău spunând că eşti
tot ce poate fi mai rău....

                                                Fragment de  Paulo Coelho - Adulter




vineri, 14 august 2015

Un vis plin de candoare!



Visam că scriu şi ce frumos ! Un vis plin de candoare...
Dormeam pe-o stea ce m-a plimbat în drumul ei, spre soare.
Şi tot speram că am să scriu destul pentru o carte
Punând în fiecare vers - din mine - câte-o parte
Când luna a citit ce-am scris m-a întrebat şi ea :
De ce-n cuvântul tău ascunzi mereu câte ceva ?
De ce în versuri ochii-ţi trişti au lacrimi cristaline ?
Nu i-am răspuns , oricum ştia mai bine decât mine .
Când cerul întrebări mi-a pus, doar lui i-am cerut scuze
Spunându-i că n-ascund nimic, dar mi-a citit pe buze
Şi m-a lăsat să înţeleg că ştie de ce-l mint .
Mi-a fost prea teamă uneori de tot ceea ce simt

Am scris depre iubire, viaţă, prin versuri am zburat
Acolo unde n-aş putea s-ajung cu-adevărat
Pe multe foi am scris demult ce aş fi vrut să fiu
Mereu ceva mă tot oprea spunându-mi că-i târziu

Şi m-am trezit în zori. Zâmbeam, dormind cu cartea-n mână .
Mai mult decât un vis ai vrut azi, Doamne, să rămână
Mi-ai dat puterea de acum prin versuri să trăiesc,
Cuvântul meu e prea sărac ... din suflet, MULŢUMESC !



duminică, 26 iulie 2015

Dezvoltare personala: O carte pe saptamana!!



Sunt dependenta de dezvoltare personală de vreo cativa ani. În tot acest timp am citit mii de articole, câteva zeci de cărți de dezvoltare personală și am scris despre ceea ce cred eu că ar putea face un om ca să se dezvolte personal si spiritual. Unul din proiectele mele favorite este - O carte pe saptamana!... Da!! cititul este foarte important pentru mine, este esential pentru dezvoltarea mea personala si spirituala.
Dezvoltare personală nu înseamnă să gândești pozitiv.Dezvoltare personală înseamnă să joci jocul după regulile tale.
Dezvoltare personală nu înseamnă să citești un articol de self-help/zi. Te poți dezvolta personal și fără să înțelegi ideea de dezvoltare personală.
Termenul “dezvoltare personală” este un clișeu și doar atât. Nu mai înseamnă nimic, pentru că toată lumea îl folosește, insa nimeni nu pune in practica, multa lume citeste dar putin se las transformati si inca si mai putin simt adevarata putere a cuvintelor!!
Va provoc sa va lasati atinsi de ceea ce cititi, lasati cunostintele acumulate sa va schimbe viata!!



Din proiectul meu de dezvoltara personala : O carte pe saptamana!

Va recomand Osho Viaţa este aici şi acum
Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!



vineri, 24 iulie 2015

Dilema!!!




Mi-as dori sa-i vad multumiti pe cei din jurul meu. Sa-i vad zambind si sa nu fiu niciodata un prilej de suparare pentru nimeni. Dar cu cat imi doresc mai tare lucrul acesta, cu atat mi se pare mai greu de atins. Ma doare sa vad ca un mic gest, neintentionat, aduce o mare nemultumire in inima oamenilor pe care ii iubesc cel mai mult. Vad cum fericirea mea nu corespunde cu a lor. Stiu ca niciodata nu va corespunde, dar totusi ma intreb cum sa fiu fericita si fericirea mea sa corespunda cu fericirea lor? Oare asteptarile lor pentru viata mea, sunt mai mari decat propriile mele asteptari? Uneori am sentimentul ca sunt acceptata si iubita doar cand le fac pe plac altora, chiar daca nu ma caracterizeaza ceea ce trebuie sa fac. De ce alegerile pe care le consider potrivite pentru mine, ceilalti le dezaproba pentru ca nu sunt potrivite pentru ei? Dureros este atunci cand persoanele pe care le iubesti, iti spun ca daca nu faci cum iti zic ei, poti sa uiti de existenta lor. Cum pot ei renunta atat de usor la ceea ce spun atat de convingator ca iubesc? Sa fie mandria mai puternica decat dragostea?
Care-i secretul pentru a-i multumi pe oameni si in acelasi timp, sa fii si tu multumit??!!...









joi, 2 iulie 2015

Viata dupa o relatie .



Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum ai învăţa să mergi din nou. Singur, fără să te ţină cineva de mână. Fără siguranţa că dacă îţi pierzi echilibrul, e cineva acolo mereu, în spate, gata să te prindă. Eşti singur acum. Pe cont propriu, nu ai ce să faci decât să cazi şi să te ştergi de praf, să te ridici iar şi să strângi din dinţi, să te aduni de pe jos aşa, sfârşit cum eşti, şi să o iei iar de la capăt. Pas cu pas.
Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum te-ai naşte din nou. Trebuie să înveţi să mergi, să vorbeşti, să mănânci, să trăieşti singur, să treci prin viaţă sau viaţa prin tine fără să te mai ţină cineva de mână, să înveţi să îţi înfrunţi temerile cele mai puternice fără să auzi că “o să fie bine”. Încheierea unei relaţii aduce cu sine o transformare. O renaştere. Un miracol. Pentru e un miracol ca după ce ai oferit de-a lungul timpului bucăţi din tine şi ai rupt părţi din sufletul tău şi le-ai pus la temelia unei relaţii încercând să dai viaţa unor vise în doi, după ce te-ai împărţit iar şi iar, acum te vezi nevoit să te reconstruieşti din puţinul din tine care ţi-a mai rămas. E istovitor. O relaţie încheiată lasă în urmă, de cele mai multe ori, un om… dăruit, ca să nu spun gol. Lăsă în urmă un om stors, slăbit, o fantomă. Apusul unei iubiri aduce cu ea tristeţe, chiar dacă cei doi şi-au dat mâna prieteneşte la răscruce de drum, pentru că au pus atunci piatra de mormânt unei mari etape din viaţă. Orice sfârşit înseamnă un nou început, dar e un nou început în care eşti singur, şi cui îi place să pornească singur pe un drum pe care nu-l cunoaşte? Cine ar vrea să păşească pe poteci străine scăldate în ceaţă, fără să ştie încotro îl îndreaptă drumul asta cu un singur sens, fără posibilitatea de a o lua înapoi, pentru că nu are la cine a se întoarce? Da, o relaţie încheiată aduce singurătatea, care ne-ar satisface egoismul, dacă n-ar fi atât de rece, atât de multă…



*** fragmente din Jurnalul Evei