Ești ca un cuvânt pe care încerc să-l uit
dar mocnești neîncetat în mine
iată, suntem liberi să facem orice
iubește-mă ucide-mă eliberează-mă
desprinde-mi ușor toate tristețile de pe trup
o să mă acopăr cu aripile
e de ajuns să nu rănim pe nimeni
putem să ne ridicăm pe umeri soarele
o să ne aruncăm unul în altul
n-o să ne audă nimeni, promit
o să murim alb
o să ne găsească primăvara la un colț al insomniei
o să ne resusciteze
dar stelele noastre vor fi deja inundate
și nu va fi nicio urmă de crimă
doar cuvintele or să ne vibreze prin umbre
noi vom dispărea dincolo de zidul de zori
suntem doi orbi care rătăcesc
pe cărările deschise de soare
să ne cuibărim într-un loc luminos
și să ne otrăvim în tăcere buzele din sărut
abia aștept să ne găsească ploaia ca niște fantome
făcând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre
azi suntem liberi să facem orice
dacă m-ai atinge, ar izbucni din mine
amintiri coralii
azi aș avea voie să te uit
dar ești cuvântul care mocnește neîncetat în mine .
Ma doare risipirea mea intr-un timp care nu e al meu...
Ma doare naivitatea de a fi crezut cu incapatanare ca singuratatea unui om e dureroasa si ca ar avea nevoie de un alt colt de suflet singur.... M-am inselat pentru a nu stiu cata oara!... Oamenii s-au abandonat alungand sufletul in mutenie si indiferenta. Ma doare ca trebuie sa-mi mutilez in fieare zi parti din suflet... sunt straina chiar si de mine... potop de plans imi usuca orice mugur de bucurie... uneori ma regasesc intr-un animal haituit, neputincios si speriat, care nu se mai poate apara, alteori sunt un tren plin de flori care alearga din gara in gara asteptand sa fie descarcat... dar, nimeni nu mai vrea flori... si am ramas alergand prin gari absente....
Merg si astazi la cafeneaua din colt sa beau o cafea (aceiasi cafenea imaginara de ieri, bineanteles) ... Continua sa ploua ... imagineaza-ti ca pe vremea asta nu as iesi afara.. Intru in cafeneaua plina de nori de fum, ma asez la aceiasi masa ca ieri si fac semn ospatarului sa- mi aduca o cafea... Astazi e foarte aglomerat, e plin de strainii care imi zambesc si imi indruga minciuni, vor sa ma faca sa cred ca suntem prietenii... imi beau cafeaua in graba si plec, m-am saturat sa asist la minciunile ieftine si teatrul de prost gust...
Azi pana si prietenii imaginari sunt falsi....
Merg la cafeneaua din colt sa beau o cafea, o cafenea imaginara, bineanteles... Iti dai seama ca pe ploaia asta nu as iesi nicaieri... Intru in cafeneaua plina de nori de fum, ma asez la o masa si fac semn ospatarului sa-mi aduca o cafea. In timp ce astept cafeaua scot fila sufletului si o pun pe masa... Cafeaua imi este servita , iar eu incerc sa privesc dincolo de aburii... incerc sa ma pierd in fumul cafenelei din sticla gandurilor mele... Privesc pe masa fila sufletulu meu, scot pixul si incerc sa astern dar deodata gandul meu se topeste ca fumul de tigara...
Azi gandurile mele imi joaca feste!!....
"Impart umbrela mea cu altii atunci cand ploua, iar daca nu am umbrela impart ploaia"
Ploua, privesc pe geam parca hipnotizata de jocul ploii, vad picurii mari ce se preling pe sticla rece, aud ploaia cum se zdrobeste de asfalt, un zgomot asurzitor de ploaie imi nunda sufletul, in maini strang tare o cana de cafea aburinda ca pe o ancora salvatoare, azi ploaia face parte din mine pentru ca ochii mei ploua si ei, e prea trista ploaia asta, e prea grea, poate daca am imparti-o: cateva picaturi eu, cateva tu... poate ar fi mai usor de suportat....
Ce zici, impartim ploaia?! cateva picaturi tu.... cateva eu....
Da, decizii.... astazi vreau sa vorbesc despre decizii...
Am ajuns la un moment in viata mea unde sunt fortata sa iau cateva decizii care imi vor schimba viata in mod radical... mi-e teama, si deaceea imi petrec noptile incercand sa vad dincolo de momentul prezent, incerc sa vad unde ma vor duce in viitor deciziile pe care le iau acum, insa nu reusesc sa vad mai departe de momentul prezent... si cred ca niciodata nu vom putea sti cu exactitate cum ne va afecta viitorul deciziile de azi...
Stau si ma intreb care este decizia corecta?!.. cea pe care o gandesc, sau cea pe care o simt... sentimentele m-au inselat si in trecut... sa mai cred in ele?!...
Azi ma voi ierta. Cred ca numai asa voi putea merge mai departe, am obosit sa ma condamn, am obosit sa ma urasc pentru greselile si deciziile care mi-au schimbat viata intr-un mod in care nu as fi dorit.
In dimineata aceasta am citit un gand: ,, Daca ierti iarta totul! Altfel n-ar mai fi iertare.,, ... Invatand sa iert si sa ma iert cu adevarat voi putea merge mai departe, am inteles ca pana acum nu m-am iertat niciodata cu adevarat, si am lasat ura sa creasca in interiorul meu, ma uram pentru tot ce am gresit, ma uram pentru ca i-am lasat pe cei din jurul meu sa ma raneasca de atatea ori si in atatea moduri, ma uram pentru faptul ca oricat as fi suferit eu tot nu ma innvat minte, tot mai vreau sa cred ca sunt si oamenii buni, tot mai cred ca sunt persoane care nu-ti sfasie sufletul in bucati atunci cand si-au vazut realizat propriul interes, ma urasc pentru faptul ca inca mai cred ca undeva ceva bun ma asteapta!
Stiu ca nu voi putea merge mai departe carand dupa mine poveri inutile, asadar ma iert, ma iert ca am gresit, ma iert ca m-am lasat folosita, ma iert pentru naivitatea mea!
