Nu lasa pe nimeni să îţi judece visele!

Nu lasa pe nimeni să îţi judece visele, sunt visele tale, nu ale lor.Scoate-le de la naftalina, scutură-le de praf şi indeplinesteti-le.Sunt visele tale nu ale lor! Am învăţat la oră de matematică că fiecare problemă are o soluţie, o rezolvare, iar dacă rezultatul este zero, asta nu înseamnă că problemă nu are o soluţie. Cine eşti tu să îmi spui că nu-i aşa? Problemele pot fi rezolvate. Iar dacă ai ajuns şi tu inpunctul zero, gândeşte-te la el ca la un nou început. Aruncă noroiul de pe tine, debarasează-te de orice amintire din trecut care îţi face rău!Nu te mai gândi la ceea ce te va face să suferi. Doar n-o să rămâi jos aşteptând vre-o mână de ajutor, care nu se ştie dacă o să vină. Ridica-te singur , că poţi. Dacă ei pot tu de ce nu ai putea? Ce au ei în plus faţă de tine? Nimic! Deci ce mai aştepţi? O iei de la capăt!Orice sfârşit are un nou început!Toţi suntem buni la ceva! Trebuie doar să găseşti acel ceva! Adu-ţi aminte că mai există şi: "Vreau", "pot", "o să reuşesc"! Încă îţi plângi de milă? Ce crezi că rezolvi dacă faci asta?La ce te ajută?Cu ochii în lacrimi nu poţi să mai vezi cerul! Nu, nu o să mai plângi şi în nici un caz cu lacrimi de sânge, ai un viitor în faţă!Şi sunt sigură că o să-i poţi face faţă! Atunci când nu mai ştii ce să faci, o să zâmbeşti, e singurul lucru care ţi-a mai rămas şi pentru care nimeni nu îţi cere bani! Atunci când nu mai ai nici o soluţie visează, e singurul lucru ce nu se impozitează! Atunci când nu mai ştii ce să faci, speră, solututia nu va întârzia să apăra! Visează, trăieşte şi zâmbeşte!Viaţă e făcută pentru cel ce iubeşte! Totul se rezumă la tine şi la tot ce iubeşti tu!

O lume de vorbe goale !!!

 Una din binecuvantarile (devenita blestem) primite odata cu nasterea noastra este minunea de a nu ne putea fi cunoscute gandurile.De-aici tragedia: nu conteaza ce gandesti, important e sa se priceapa gura sa salveze situatia cand nu gandesti frumos, sau nu iti permiti sa te expui!Am ajuns la performanta de a ne ascunde in spatele cuvintelor si dragostea si ura. Credem ca adevarul raneste asa ca luam un compliment, ii dam niste haine cu 4 masuri mai mari si ti-l servim. Adevarul ti-l strecuram ironic in gluma la momentul potrivit. Cu tensiunea ridicata la cote maxime, inca avem puterea sa zambim si sa spunem "nicio problema" cand de fapt am vrea sa te strangem de gat, si nu de drag! Pe masura ce crestem, se dezvolta si simtul prefacatoriei, al exprimarii in cuvinte cu nenumarate intelesuri cu ajutorul carora putem sa ne sustragem cand suntem prinsi la colt de vreo minte agera. Ironia devine elevata, simtul umorului capata valente batjocoritoare pe ici pe colo si fereasca sfintii sa intri in "gura" unui om "cultivat": te farama in bucatele mici, folosind cuvinte alese cu grija si pe cand tu inca digeri, el/ea au si disparut, savurandu-si satisfacuti desteptaciunea.Dintre toate durerile secolului (si nu-s putine) una crunta este singuratatea pe care o suporti pana la moarte daca trebuie, dar nu cumva sa spui cuiva ca simti ceva pentru el/ea, ca-ti pasa ca traieste pe aceeasi lume cu tine, in acelasi timp. N-avem timp sa mai cautam omul din spatele cuvintelor, si nici pe noi nu ne mai intreaba nimeni ce mai visam, ce mai iubim…Am devenit experti in jocul asta nebun. Trecem unii pe langa altii, ne privim, ne mirosim, ne admiram (in taina!) si ne vedem de viata mai departe. Nu deschidem gura decat pentru critica daca este cazul. Daca nu vrem nici sa criticam, ne vedem de treaba. Ne uscam cuminti.Nici vorba nu ne mai e vorba. Avem pentru fiecare persoana in parte vorbe croite pe masura. Pe masura interesului urmarit. Pe unul il repezim, pe altul il magulim. Unuia ne adresam cu formule de politete dar nu-i nicio urma de respect in spatele cuvintelor, altuia ii spunem ce nu i-am spune daca ar scrie pe el functia.M-as intoarce inapoi in copilarie unde nu stiam insemnatatea cuvintelor: ofiter, primar, judecator, senator, general, ministru. Pe vremea aceea toti erau oameni! Unde-i timpul acela cand nu stiam sa gandesc prea mult si ma exprimam asa cum simteam, pentru ca simteam? Azi imi impun si sa nu simt nu doar sa nu spun. Ne caram dupa noi toate durerile care ne-au atins vreodata si din cand in cand mai scoatem cate una, doar pentru a o compara cu alta a altcuiva, dupa care sa concluzionam ca intr-adevar, nimeni nu a mai trait asa ceva vreodata in afara de noi. Ne intretinem ranile, zgarmam in ele zilnic, nu cumva sa se vindece si sa nu mai avem parte nici macar de compatimirea noastra, dar le acoperim cu haine de gala, lungi, frumoase. Nimeni nu arata mai bine pe-afara. Muncim, zambim, vorbim, glumim ca sa lasam impresia ca suntem senini si curati si vai de cel care ar indrazni sa ne ridice un colt de palton sa se uite mai bine pe dinauntru, ca il intepam de nu se mai atinge de noi in veci.  Am devenit nuci. Ne purtam inimile invelite intr-o coaja groasa, nu cumva sa ni le atinga cineva. Dezavantajul este ca nucile nu primesc nimic din mediul exterior. Nu se pot apropia unele de altele, nu se incalzesc una pe alta, nu se imbratiseaza. Poate ca miezul este bun, dar cine nu are chef sau timp sa sparga coaja, mananca alune! Iar nucile, cu timpul… seaca. Dezavantajul cel mai mare este ca o nuca nu poate indeparta coaja altei nuci, oricat ar incerca! O mana da.De unde invatam cum sa redevenim oameni simpli, fara replici atent mestesugite si fara glume cu tinta directa? Cine ne da jos din spate desaga cu amintiri care ne cocoseaza si cine ne scoate de pe noi cojoacele pe care le purtam unul peste altul desi ne sufocam de cald? Mai ales, cine mai asterne un sarut peste genunchii zdrentuiti, peste coatele strivite si peste inima franta… ca sa treaca? Mai exista maini care stiu sa mangaie bland si ochi care stiu sa priveasca in suflet si sa vada picatura de aur din gunoi?

Doar tu mai apari uneori in visele mele....

Uneori viata te duce in locuri in care nu credeai că vei ajunge vreodată. .. incet incet incepi sa faci compromisuri cu tine și cu viața, te îndepărtezi incet si fara sa-ti dai seama de tine și de visele tale, ajungi intr-un punct in care nici măcar nu te mai recunoști. .. si stai si te intrebi unde te-ai pierdut si daca te vei regăsi vreodată! ?... Te întrebi cand ai încetat sa privești stelele și de ce ai uitat sa te bucuri de apusuri. .. de ce nu mai zâmbești si de ce totul pare atât de gri!??!!...
Unde a ramas sufletul meu de copil fericit și plin de speranțe! ?...
I-am lasat pe toții cei care m au ranit sa mi fure sufletul, zâmbetul, visele, sperantele si dragostea. ..... Nu mi a ramas nimic decat o singurătate gri si cateva iluzii moarte. ... Doar tu mai apari uneori in visele mele....
Unde a ramas sufletul meu de copil fericit și plin de speranțe! ?...
I-am lasat pe toții cei care m au ranit sa mi fure sufletul, zâmbetul, visele, sperantele si dragostea. ..... Nu mi a ramas nimic decat o singurătate gri si cateva iluzii moarte. ... Doar tu mai apari uneori in visele mele....

Traim intr-o lume gri!

Traim intr-o lume in care timpul nu ne ajuge, prietenii dispar, iar goana dupa mai mult pune stapanire... Traim intr-o lume gri fara nuante de bine si rau, de moral si imoral, o lume fara mila, rece si calculata unde valoarea unui om este masurata dupa banii pe care ii are in buzunar... Traim intr-o lume care te condamna si te judeca fara sa iti inteleaga motivele din spatele actiunilor, o lume care a uitat ce inseamna iubirea, compasiunea, binele, frumosul...
Si ma intreb ...noi cei cu suflete naive si pline de iubire, cei care inca mai apreciem frumosul si stim ca valoarea unui om este in suflet nu in buzunar ...ce sanse avem noi intr-o astfel de lume???!!

Silence...!!...

Vreau doar sa tac... sa tac pana ce cuvintele or sa inceapa sa-mi tipe-n urechii... sa tac pana ce imi vei auzi tipatul ... sa tac pana ce cuvintele se vor transforma in tacere... nu mai e nimic de zis.... TACERE!!!

Mi-e dor de mine. Uneori mi-e dor și de alții…

Mi-e dor de mine....Eu nu m-am mai văzut de mult timp cu mine. Nu ne-am intersectat de ceva timp. Nu știu unde am plecat, dar n-am lăsat vorbă. Mi-e dor de mine. Uneori mi-e dor și de alții…Mă înțelegeam bine cu mine. Știam ce voiam, rîdeam la glumele mele, plîngeam împreună cu mine. Acum parcă suntem atît de departe.....

Țin minte că eram un om cît de cît bun. Făceam o mulțime de lucruri și uneori chiar eram apreciat. Dar, de cînd am plecat, parcă ceva nu se mai leagă. Acum, orice aș face, tot la mine mi-e gîndul.

Așadar, nu m-ați văzut pe undeva? Dacă da, lăsați-mi vorbă să mă mai văd cu mine din cînd în cînd, că-mi e dor de mine.

Mi-e dor de Mine!

Mi-e dor de Mine!
Imi vine sa ma iau  si sa ma duc undeva,unde sa fiu doar eu cu mine.
Sa  ma privesc cu uimire cum fac fiecare gest.
Sa tac si sa ma ascult cum respir.
Sa tac si sa ma ascult cum tac.
Mi-e dor de mine ca si cum ar trebui sa fac ceva cu asta, foarte repede.
Sa stau in Tacere cu mine.