Ma caut, fara sa ma gasesc!!!

Atunci cand singuratatea imi intuneca zilele, priveam adesea cerul, iar apoi pamantul, cu impresia de nestavilit ca esti pe undeva pe acolo.

Marc Levy

Sti cand singuratatea doare?! .... doare atunci cand intri in casa si nu ai pe nimeni care sa te inteleaga, sa-ti vorbeasca sa-ti aline durerea. Atunci doare..!!

Doare atunci cand privesti in jur si iti pare ca esti singurul fara un tel, cand realizezi ca toata munca ta si tot chinul pentru a te ridica, toti ani grei de munca si suferinte, toti banii agonisiti nu te ajuta la nimic, pentru ca esti singur si nimeni nu te ajuta, nu te ridica, nu te sustine, nu e nimeni sa-ti spuna ca dincolo de atata chin si suferinta e si bine, e si fericire... 

Dupa 12 ani de munca si chin in stainatate, scoli, cursuri, mastere... m-am intors acasa doar ca sa realizez ca nu ma asteapta nimic aici, nici macar copilul din mine care la 18 ani si-a pus geanta pe umar si a plecat... in zadar ma caut in zadar sper sa ma regasesc... 

Unde sunt, unde m-am pierdut ?! .. pe strazile Italiei, in invalmaseala acea ordonata sau in dulcea Spanie cu interminabilele ei fieste, ori in imbulzeala din Paris, sa fie oare pe stazile vesnic cetoate ala Londrei, sau la tara in Franta unde satele sunt atat de aerisite si verzi, si gardurile tunse milimetric??!!!

Unde sunt? ... si cum am sa ma regasesc?!!!

Tacerii ce-mi ucid cuvantul.....

Sunt zile ca aceasta cand iti simti sufletul inecandu-se in lacrimii, te doare ca nu poti face nimic si continui sa mergi alaturi, impreuna pe drumul tacerii, cu doar un pas intre voi... iti amintesti ca ai incetat de mult sa mai stai de vorba cu sufletul tau, rascolesti in cotloanele amintirilor si aproape nu reusesti sa-ti amintesti cand ai intrebat ultima data: Ce faci suflete, cum esti?.... oare cand ai incetat sa stai de vorba cu el?... 

Nu va mai tineti de mana , nu mai vorbiti, mergeti tacuti neprivind inapoi, privesti inainte si nu vezi decat un drum pustiu, unde nu-i nici toamna , nici iarna, unde nu mai inmugureste surasul pe buzele voastre de tacere usate.... au incremenit gandurile, s-au uscat cuvintele.... e gol, e trist, e pustiu.... e nimic, nicaieri si nicicand.... 

E doar ecoul unor pasi tarsaiti peste amintirile umede, e doar umbre strivite sub talpile aspre, e doar cuvantul ce se zbate intre viata si moarte, tacand.....

Ploua...

Auzi cum ploua?!... In linistea surda a seri stropii zgomotosi cad pe asfalt cu atata forta de parca ar vrea sa-l zdrobeasca... miroase a ploaia, a ud, a pamant... bate vantul, iar eu incerc sa ma bucur de jocul ploi, de sunetul si de mirosul ei... Tu cum simti ploaia?!... Mie mi-a intrat in suflet!!....

Toamna sufletului meu....

Intotdeauna toamna simt o emotie deosebita, o trezire a spiritului, un timp al marilor impliniri. Este anotimul meu preferat de cand ma stiu si imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata devreme, sa ies afara cu o cafea aburinda, sa tremur putin in racoarea neasteptata dupa lungile luni caniculare si sa visez la schimbari in bine, la drumuri noi si la povesti care ma vor marca anul acesta...

Scrisoare pentru parintii mei!

Dragii mei!

Va scriu aceasta scrisoare cu ocazia tuturor zilelor in care ar fi trebuit sa vorbim si nu am facut-o.

Vreau sa va multumesc acum pentru toate cate ati facut pentru mine, pentru toate lucrurile ce le-am primit si le-am cerut ca si cum mi s-ar fi cuvenit.

Va multumesc pentru ca ati stiut sa fiti langa mine atunci cand eram departe de sufletul vostru, pentru ca m-ati iubit in clipe in care nu meritam si pentru ca nu mi-ati reprosat niciodata nimic.

Va multumesc pentru mana pe frunte in noaptea in care am visat urat, pentru ceaiul din seara in care am avut febra, pentru primul ghiozdan si pentru prima excursie la munte.

Va multumesc din suflet  pentru ca mi-ati aratat ce inseamna iubirea pura, iar timpul mi-a demonstrat ca numai voi ma poti iubi asa.

Va apreciez si va iubesc pentru toate sacrificiile ce le-ati facut in decursul anilor, sacrificii pe care abia acum le inteleg . Sunteti cei care mi-au luminat calea in viata, si datorita dragostei voastre neconditionate am devenit o persoana mai buna. Va multumesc ca m-ati invatat ce inseamna bunatatea, altruismul, darnicia si dragostea neconditionata. Va multumesc deasemeni ca m-ati  tinut de mana si mi-ati stat alaturi de fiecare data cand am avut nevoie, pentru confortul si siguranta ce mi-o oferiti de cate ori am nevoie.

Iartati-ma ca  mi-am dat seama atat de tarziu ca v-am ranit cateodata si ca ati avut momente in care ati suferit pentru fericirea mea.

Mi-as dori sa fi fost copilul ideal, dar  nu pot da timpul inapoi, insa voi incerca din tot sufletul sa  fiu mangaiera batranetilor voastre.

Sunteti cei mai minunati parinti si va iubesc din tot sufletul!!

M-ai intrebat ce inseamna pentru mine fericirea ...

Fericirea pentru mine e simpla, înseamnă să mă pot bucura de orice nimic, să îmi simt sufletul plin de o emoţie încântătoare, pe care nu o pot explica... fericirea pentru mine este o dupa-amiaza  ploioasa in care stau in pat si ma pierd printre randurile unei carti... fericirea pentru mine e atunci când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii, când am făcut ceea ce îmi plăcea, când am împletit gânduri şi speranţe şi am văzut cu ochii minţii viitoarele bucurii....

Insa fericirea mea, adevarata mea fericire ai fost tu!...
Azi insa  toata fericirea care imi ramane este o carte buna intr-o dupa-amiaza ploioasa!

"I'm talking about fate here - when feelings are so powerful it's as if some force beyond your control is guiding you to someone who can make you happy beyond your wildest dreams."

"I smiled to many people for more than a billion times; but when I first saw you, my heart took over and smiled for the first time."

Paginii din jurnalul unui suflet trist...

Draga jurnalule,

Astazi ma simt mai trista ca oricand, m-am trezit asa cu starea asta inexplicabila ce-mi sufoca gandurile, imi ucide zambetul si-mi usuca lacrimile... se strang toate parca in acel insuportabil haos al vietii mele... as vrea sa plang insa pana si lacrimile m-au abandonat... simt pentru prima oara in viata mea ca am pierdut ceva ce nu mai pot recupera, trist este ca nici macar nu stiu ce... simt ca ceva din interiorul meu a fost smuls si aruncat pentru totdeauna, ma simt goala pe dinauntru, pustiita de sentimente, de dor, de durere, nu mai simt nimic nici iubire nici ura, nici dor nici durere... si oricat mi-as dori sa nu fie asa nu pot, simt ca nu mai pot visa, nici macar spera.... oricat mi-as dori sa visez cu ochii deschisi asa cum am facut toata viata nu se mai poate....ma simt pradata de fiecare gand, sentiment sau speranta, ma simt pradata si in acelasi timp spulberata....imi simt visele furate, ......imi simt dorintele abandonate in barba asa cum se aduna lacrimile atunci cand parca nu iti mai pasa de ele si nu mai vrei sa le stergi nici cu mana,....nici cu batista...... nici cu maneca..nu imi  mai pasa de nimic... Sunt doar eu si gandurile mele, ma aflu in unul din rarele momente cand nu imi doresc nimic si pe nimeni in jurul meu... ma simt goala pe dinauntru, ma simt pierduta si singura....

Incerc sa inchid ochii si sa visez, daca as reusi sa-mi las imaginatia sa zboare poate as reusi sa intru in lumea din interiorul meu, in lumea mea plina de vise, iubire speranta si zambete, in lumea mea perfecta in care ma refugiam de fiecare data cand viata devenea prea dura sau prea greu de suportat... insa nu mai pot visa, si astfel am pierdut cheia pentru acea lume perfecta unde totul e posibil, lume mea interioara creeata din frumos, iubire, zambet si povesti.... ma simt golita de orice fel de sentiment, mi-am pierdut puterea de a visa si speranta.... 

Prea multa liniste, enervant de multa … prea multa tristete, insuportabil de multa!  Ecoul acela … ecoul ultimului meu vis se departeaza … parca nici nu-l mai aud!  Caldura ultimelor lacrimi ingheata, nu le mai simt, s-au uscat … Nu mai simt nimic, poate doar durerea din mine … Da! inca o mai simt, inca mai simt durerea Nu stiu … nici pe mine insami nu ma mai pot intelege … de altfel, cred ca nu m-am inteles niciodata … Cum sa ma poata intelege altcineva daca eu nu o pot face … ? …

Ce vreau acum? .... nimic, ai fost TU ultimul meu vis si ultima mea dorinta....

Ce mi-as dori?  nu stiu, poate un pic de lumina … poate un pic de caldura … poate macar un hohot de plans sau de ras … sau poate doar acest gol in care nu vreau sa ma afund …Dar NU! ... nu ma pot stinge in “haos”, n-as mai fi EU. Iar eu nu sunt asa … nu sunt o femeie slaba … nu pot permite acestei dureri sa ma inunde … sa ma faca roaba ei… NU! Eu nu pot pierde! Eu pot doar renunta … Si aleg sa nu renunt!

P.S Draga jurnalule, te rog nu te supara pentru toate aceste ganduri triste, insa vezi tu, asta e modul meu de a refula... Iti promit insa ca nu voi renunta!! Voi invata din nou sa visez!!