O lume de vorbe goale !!!

 Una din binecuvantarile (devenita blestem) primite odata cu nasterea noastra este minunea de a nu ne putea fi cunoscute gandurile.De-aici tragedia: nu conteaza ce gandesti, important e sa se priceapa gura sa salveze situatia cand nu gandesti frumos, sau nu iti permiti sa te expui!Am ajuns la performanta de a ne ascunde in spatele cuvintelor si dragostea si ura. Credem ca adevarul raneste asa ca luam un compliment, ii dam niste haine cu 4 masuri mai mari si ti-l servim. Adevarul ti-l strecuram ironic in gluma la momentul potrivit. Cu tensiunea ridicata la cote maxime, inca avem puterea sa zambim si sa spunem "nicio problema" cand de fapt am vrea sa te strangem de gat, si nu de drag! Pe masura ce crestem, se dezvolta si simtul prefacatoriei, al exprimarii in cuvinte cu nenumarate intelesuri cu ajutorul carora putem sa ne sustragem cand suntem prinsi la colt de vreo minte agera. Ironia devine elevata, simtul umorului capata valente batjocoritoare pe ici pe colo si fereasca sfintii sa intri in "gura" unui om "cultivat": te farama in bucatele mici, folosind cuvinte alese cu grija si pe cand tu inca digeri, el/ea au si disparut, savurandu-si satisfacuti desteptaciunea.Dintre toate durerile secolului (si nu-s putine) una crunta este singuratatea pe care o suporti pana la moarte daca trebuie, dar nu cumva sa spui cuiva ca simti ceva pentru el/ea, ca-ti pasa ca traieste pe aceeasi lume cu tine, in acelasi timp. N-avem timp sa mai cautam omul din spatele cuvintelor, si nici pe noi nu ne mai intreaba nimeni ce mai visam, ce mai iubim…Am devenit experti in jocul asta nebun. Trecem unii pe langa altii, ne privim, ne mirosim, ne admiram (in taina!) si ne vedem de viata mai departe. Nu deschidem gura decat pentru critica daca este cazul. Daca nu vrem nici sa criticam, ne vedem de treaba. Ne uscam cuminti.Nici vorba nu ne mai e vorba. Avem pentru fiecare persoana in parte vorbe croite pe masura. Pe masura interesului urmarit. Pe unul il repezim, pe altul il magulim. Unuia ne adresam cu formule de politete dar nu-i nicio urma de respect in spatele cuvintelor, altuia ii spunem ce nu i-am spune daca ar scrie pe el functia.M-as intoarce inapoi in copilarie unde nu stiam insemnatatea cuvintelor: ofiter, primar, judecator, senator, general, ministru. Pe vremea aceea toti erau oameni! Unde-i timpul acela cand nu stiam sa gandesc prea mult si ma exprimam asa cum simteam, pentru ca simteam? Azi imi impun si sa nu simt nu doar sa nu spun. Ne caram dupa noi toate durerile care ne-au atins vreodata si din cand in cand mai scoatem cate una, doar pentru a o compara cu alta a altcuiva, dupa care sa concluzionam ca intr-adevar, nimeni nu a mai trait asa ceva vreodata in afara de noi. Ne intretinem ranile, zgarmam in ele zilnic, nu cumva sa se vindece si sa nu mai avem parte nici macar de compatimirea noastra, dar le acoperim cu haine de gala, lungi, frumoase. Nimeni nu arata mai bine pe-afara. Muncim, zambim, vorbim, glumim ca sa lasam impresia ca suntem senini si curati si vai de cel care ar indrazni sa ne ridice un colt de palton sa se uite mai bine pe dinauntru, ca il intepam de nu se mai atinge de noi in veci.  Am devenit nuci. Ne purtam inimile invelite intr-o coaja groasa, nu cumva sa ni le atinga cineva. Dezavantajul este ca nucile nu primesc nimic din mediul exterior. Nu se pot apropia unele de altele, nu se incalzesc una pe alta, nu se imbratiseaza. Poate ca miezul este bun, dar cine nu are chef sau timp sa sparga coaja, mananca alune! Iar nucile, cu timpul… seaca. Dezavantajul cel mai mare este ca o nuca nu poate indeparta coaja altei nuci, oricat ar incerca! O mana da.De unde invatam cum sa redevenim oameni simpli, fara replici atent mestesugite si fara glume cu tinta directa? Cine ne da jos din spate desaga cu amintiri care ne cocoseaza si cine ne scoate de pe noi cojoacele pe care le purtam unul peste altul desi ne sufocam de cald? Mai ales, cine mai asterne un sarut peste genunchii zdrentuiti, peste coatele strivite si peste inima franta… ca sa treaca? Mai exista maini care stiu sa mangaie bland si ochi care stiu sa priveasca in suflet si sa vada picatura de aur din gunoi?