Asa mi-e dat.... sa te port in suflet

Am trait atatia ani cu speranta ca poate exista o sansa pentru noi, ca poate exista speranta unui viitor comun... trist e sa vad ca a fost o speranta desarta.... noi doi nu vom putea avea niciodata un viitor comun.... cred ca mi-e dat sa te port in suflet ca o pecete, esti amintirea a tot ce ar fi putut sa fie, amintirea atator lucruri pe care nu le-am trait nicicand... am trait o viata care nu era a mea, am visat un vis strain, te-am inchis in suflet ca pe cea mai de pret comoara si am continuat sa sper ca intr-o zi totul va deveni realitate , mi-am continuat viata zi de zi nelasand nimic sa ma atinga, neobservand pe cei ce imi erau alaturi zi de zi, nu mi-am luat timp sa vad suferinta din ochii celor care ma iubeau , am continuat sa merg inainte nevazand, neauzind, si fara sa simt nimic.... Azi insa stiu ca trebuie sa incep sa privesc in jurul meu la oamenii care mi-au daruit din sufletul lor, azi trebuie sa privesc in jur sa vad tot ce am lasat sa treaca pe langa mine... de azi incep sa traiesc.... de azi stiu ca asa mi-e dat sa te port mereu in suflet.... insa stiu si ca trebuie sa privesc mai atenta in jur la tot ce imi poate oferi viata.... si cine stie poate dandu-le o sansa celor ce ma iubesc va veni ziua cand si eu voi iubi din nou.... pana atunci te voi purta in suflet...!!!!

Te port în suflet, ca pe un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port în trup, în sânii albi si grei,
Cum poarta rodia samânta ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cântec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gât, nepretuit sirag,
Strânsoarea cald-a bratului tau drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
In cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port în brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija , fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais.
Adânc te port în trupul meu si-n vis.

(Zoica Latcu- Te port in mine)