Masti de papadie

 

Ce poate fi mai simplu ca o cunoastere blit pe internet? Si va spun eu ca se leaga! Ai si curaj mai mult, iar daca nu merge, alta adresa pe chat, e mult mai simplu decat sa te duci la o persoana si sa-i faci o invitatie live si apoi sa te refuze cu o strambatura cu care te intoarce pe dos, nu merita efortul, dar pe net e altceva, te distrezi de minune, sa vezi ce fete indraznete! Dar nici cu baieti nu te joci, iti faci o droaie de prieteni, simti ca traiesti! Nici nu te ustura sufletul daca cineva te arde cu un cuvant, i-ai spus cateva si l-ai aruncat peste bord. Treaba cu imaginea de sine si cu timiditateape net nu merge, aici esti tare, simti ca ai personalitate, din miel te faci leu, si poti fi in o mie de posturi, daca vrei sa fi domn\a, iti permiti anumite cuvinte cu care trezesti respectul unora , daca vrei sa-ti dai in petic, nici o problema, flirtrezi cat vrei si daca se leagaai si dat drumul la o aventura, te multiplici in o suta de relatii, te imparti la cati vrei si te aduni cu cine iti place, schimbi cu cine vrei resurse si filme, faci afaceri si poti sa te alegi cu o groaza de avantaje. Pe net se spune "da" foarte usor la orice propunere cat de desucheata ar fi ea, cererea si oferta circula in variante de neimaginat, e adevarat ca nu trebuie sa pui baze pe cuvintele care ti se arunca, pentru ca nu cunosti intentiile celuilalt, dar pornesti de la ceva, se poate lega ceva, si mai e ceva: scapi de singuratate. Asadar, traiasca relatia pe internet! Dar... e chiar relatie? E chiar viata?

CHIAR LA ASTA NU MA GANDEAM

- Bine ai venit pe mess Monica! Imi place la nebunie poza ta, ai stil, eu sunt un tip direct si nu umblu cu intortocheli, viata e scurta si trebuie traita in viteza, asadar , ai vro relatie serioasa? ca sa nu complic lucrurile eu deja imi fac CV-ul: sunt liber!

-Salut Stef! vad ca nu stai degeaba, cum m-ai vazut pe net ai si aruncat carlige pentru agatat, ia trimite-mi niste poze cu fatada ta sa vad daca mai stau cu tine la discutie, nu multe, ca-mi dau seama ce soi esti... oooo, ai fata de actor! Ok raman online cu tine, dar sa ne intelegem: totul pe fata!

-Parca suntem dintr-o bucata amandoi, hai sa-ti mai dau cateva stiri despre mine, imi place orice fal de muzica , in afara de cea simfonica, care ma enerveaza, ca e prea lenta, ritm si miscare, fetito, asta imi place!, imi place sportul, sunt stelist, de doua ori pe saptamana ies cu prieteni la o bere si ne traim galagia cat mai spumos, mai sunt si student la o facultate care ma enerveaza, dar poate o schimb, imi place s-o fac pe seful, chestia e ca-mi iese. Tu ?

-Esti teribil! Pe mine ma cunosti dupa castile din urechi, am muzica in fiecare celula, asa ca unu la unu, si eu fac sport in fiecare dimineata ma scoate cainele din casa sa-l plimb si ma cam alearga, nu- mi place sa ma conduca cineva asa ca vezi ce faci cu temperamentul tau, aici e unu contra unu, eu nu sunt studenta asa ca aici nu ne potrivim, mai sunt inca in ograda liceului. Apropo de chestia cu sa fii direct: cand vii sa-mi vezi cainele?

-Pentru mine e perfect la ora 21, la terasa"Bonjour"

-Ok , Stef, si pentru mine e perfect, o sa maraie putin cainele meu cand o sa te vada dar nu te speria se va imprieteni si cu tine. Bye , bye!

Stef se indrepta catre terasa , din sens opus veea Monica cu cainele ei lul Rex, intunericul ii invaluia in mister, deodata cainele se smulge din lesa si se arunca spre Stef. Monica ramase ingrozita, totul parea sa fie de rau, nimic nu l-a intors pe Rex din drum, alerga in salturi uriase si ciudat... parca era si bucuros. ajuns langa el se rostogoli la picioarele lui , sosi in fuga si Monica, fata lui Stef trecu prin treizeci de culori.

-Monica? ingaima el.

-Da , adica nu, zise ea recunoscandu-l.

-Nu ti-e rusine, se starni el.

-Ba tie sa-ti fie rusine, tu te-ai dat drept altul si m-ai pacalit, zise ea.

-Cine a facut invitatia? nu tu? si iti arde de baieti, in loc sa te tii de scoala? las ca te spun eu mamei si sa vezi ce-o incasezi, sterge-o mai repede acasa si taci din gura, o sa ajungi rau! ii pecetlui el soarta.

- Nici cu tine nu mi-e rusine, ii intoarse ia replica.

A fost o seara groaznica , si rusinoasa, mastile lor de papadie au stat frumoase pana la un timp, apoi un suflu usor le-a imprastiat. Si cat de frumos a fost pe chat!

                                                              Graffiti pe inima-  George Uba

Traim intr-o era a internetului, a vietilor virtuale, a relatiilor pe internet, suntem prietenii pe facebook insa uitam sa ne salutam pe strada, avem mii de prietenii insa traim in singuratate, am uitat ce inseamna Viata reala, tot ce ne inconjoara , iubim natura in fotografi frumoase de pe internet insa am uitat ca putem iesi in parcul din spatele casei sa ne bucuram de adierea vantului, mirosul florilor, verdele crud al primaverii... Ne-am pierdut identitatile si valorile, pentru ca in lumea virtuala esti asa cum vrea celalant sa fi, folosim masti si identitati false, ne identificam cu orice si oricine uitand astfel sa ne dezvoltam propria personalitate, nu mai citim si nu mai vrem sa invatam , sa cunoastem, sa crestem - pierdere de timp, pentru asta exista Google, nu?

Suntem captivi intr-o lume virtuala unde totul este posibil si poti fi oricine, iar consecintele acestui lucru sunt din ce in ce mai grave, tinerii dezamagiti, fara pofta de viata, sinucideri..... vad din ce in ce mai multe persoane care nu stiu sa traiasca in lumea reala, incapabili sa -si rezolve conflictele si problemele.

Viata virtuala nu este Viata, este doar iluzia unei vietii!!..

Prinde copilul din.... tine!!

 

Uneori copilul din noi incearca sa ne controleze viata, o parte din problemele pe care le avem sunt determinate de persistenta sentimentelor copilariei sau a unor tipare, aspecte pozitive ale copilariei, dar care nu mai corespund vietii de adult. De multe ori acel "copil interior din trecut" are nevoie de atentie si ingrijirii, ceea ce este nostim dar si interesant este ca noi insine ne vom purta ca parinti fata de acest copil, pentru ca noi ne-am insusit cu sau fara voia noastra, comportamentul si conceptia parintilor nostri, iar rezultatul este ca ne purtam fata de noi insine si fata de altii cum au facut parintii nostrii cu noi cand eram mici. Reactiile noastre de zi cu zi sunt atat ale unui adult, cat si ale unui copil din trecut, si aceasta e o mare taina a vietii.

  Inca de cand suntem mici ne cautam o identitate, pentru a ne contura constienta ca suntem cineva, distincti de tot ce este in jurul nostru si deosebiti de ceilalti oameni, noi ne apropiem de cei din jurul nostru pentru a gasi iubirea si, in acelasi timp, ne indepartam de ei pentru a ne afirma deosebirile. Dragostea pe care mi-o dau altii imi spune ca sunt o valoare, sunt apreciat, distanta pe care o iau fata de anumite persoane inseamna ca nu trebuie sa fiu confundat cu ele si ca am o individualitate care atrage si poate sa ofere repere afective si o viziune despre viata.

La inceput identitatea noastra este legata de alte identitati (copilul care se tine de fusta mamei) apoi, identitatea noastra capata forma prin a ne diferentia treptat, ajungand sa avem opinia noastra, solutiile noastre, existenta noastra distincta, cu alte cuvinte se consolideaza eul nostru, permitandu-i personalitatii noastre sa se manifeste din ce in ce mai constient. Legat de parinti la inceput copilul se distinge progresiv de dorintele lor, apoi de cele ale mediului familial, datorita scolii . Aceasta distantare ne permite sa ne diferentiem de familie si sa cunoastem alte valori, de care trebuie sa ne distantam din nou pentru a ne urma evolutia, acelasi mecanism va functiona si mai tarziu pentru identitatea conferita de exercitarea unei meserii sau a unei profesii, este o continua adaptare pentru a sugera o identitate tot mai pronuntata si mai implinita, fara sa uitam ca trebuie sa ramanem noi insine in hatisul relatiilor umane. Fara ceilalti, fara dragoste, fara prietenie, eul nu s-ar putea dezvolta, relatiile noastre cu ceilalti trezesc emotii pe care trebuie sa le transformamsi sa le exprimam in exterior, raporturile cu ceilalti ne tin in viata si ne stimuleaza creativitatea , fie ca sunt relatii negative, fie ca sunt pozitive, oamenii din jurul nostru ne permite sa fim noi insine.

Daca am fi constienti de faptul ca in fiecare din noi, locuieste un adult, dar si un copil care inca mai creste, am fi mai intelegatorii unii cu altii. 

Calator

                                                   Ti-am aflat sufletul, 

                                              si am mers pe cararile lui.

                                                Eram un simplu calator...

                                      Insa am plecat lasand in urma mea

                                                                 Pustiu

                                                 Acum iti privesc cu dor

                                                  Si ochii si inima si buzele

                                       De-as mai fi un simplu si singur calator!

M-am saturat sa ma prefac...!!!....

Stiu ... am afisat mereu masca vesela si copilaroasa, v-am pus mereu la dispozitie sufletul meu plin da culoare, dragoste si bunatate si am tinut ascunsa partea intunecata, aia neagra si plina de mocirla pe care nimeni nu a vrut sa o vada, am strigat dupa ajutor, am plans pana la neputinta... am plans sange si lacrimile mi-au curs din ranii... am tot incercat sa va spun ca desi va ofeream zambete in launtrul meu erau lacrimii, am tot cautat pe cineva care sa planga cu mine.... iar acum cand lacrimile au iesit la suprafata se pare ca partea acea multicolora e ascunsa in obscuritate, si ati plecat totii rand pe rand.... stiu nimanui nu-i plac lacrimile, totii sunt satui de propriile lor dureri, complexe, frustrari, si nimeni nu are nevoie de lacrimile mele.... ma intrebati totii unde e fiinta aceea vesela si plina de viata, am inchis telefonul, sunt satula de sms false... caut pe cineva care sa planga cu mine, nu inteleg de ce nu va plac lacrimille , cel putin ele sunt sincere si vin din adancuri, nu ca majoritatea zambetelor voastre pe care le afisati ca o masca....

Maine voi fi din nou vesele si plina de culoare, va voi oferii la totii dragoste , bunatate si zambete...!!!!  Azi insa nu am nimic de oferit decat lacrimii  si caut pe cineva care sa planga cu mine....  

Un strop de "regret"...!!...

 E destul de greu să te gândeşti la viitor şi să-ţi accepţi prezentul...când umbra amintirilor şi izul sărat al trecutului sau cel puţin al frânturilor sale sumbre încă te urmăresc şi nu-ţi permit să respiri normal. Regretele fac parte din propria noastră poveste şi ar trebui să le putem accepta aşa cum sunt ele... în forma lor iniţială. Cel ce spune că n-a regretat niciodată nimic, minte... nu există om care să nu fi gustat măcar o dată din această otravă. Ar fi un basm să poţi trăi in pace cu propriile tale temeri si frustrări, cu greşelile şi gândurile mai puţin umane...căci din toate astea îşi au izvorul cel mai adesea...regretele.Ce regret eu?... cel mai adesea regret tot ceea ce nu am facut la timpul potrivit, regret multe decizii pripite pe care le-am luat si care mi-au schimbat viata intr-un mod in care nu as fi dorit, dar mai ales regret momentele in care nu am fost suficient de puternica sa lupt pentru ceea ce imi doream cu adevarat,pentru ceea ce am iubit cu adevarat, regret ca m-am lasat conditionata de cei din jurul meu si nu am fost suficient de independenta sa-mi iau propriile decizii.... insa nu voi regreta niciodata ca am iubit, ca m-am daruit, ca am facut bine acolo unde nu era dorit, nu voi regreta niciodata ca am ales fericirea celor dragii in locul propriei mele fericirii, si nu voi regreta niciodata ca am cunoscut persoane care au plecat din viata mea, pentru ca fiecare in parte mi-a daruit ceva bun sau mai putin bun, insa din toate am invatat ceva...  nu voi regreta nicicand ca te-am iubit, pentru ca in ciuda suferintei tu ai fost cel care m-a invatat sa iubesc, sa traiesc, sa ma daruiesc, m-ai invatat sa vad lumea si viata cu altii ochii!!...

E greu sa privesc spre viitor cu sufletul impovarat de regrete... insa merg inainte pentru ca stiu ca acolo undeva ceva frumos ma asteapta... De azi voi invata sa traiesc fara regrete...

Amintirile e ce-ti ramane atunci cand nu-ti ramane nimic...

Tot ce-ţi rămâne atunci când nu-ţi mai rămâne nimic, tot ceea ce vrei atunci când nu mai vrei nimic,tot ce mai primesti atunci cand nu mai primesti nimic sunt amintirile... imaginii trecatoare ale proprieii vieti, momente pierdute in timp si regasite in suflet, e tarziu, trecutul nu se mai poate schimba,si tot ce-mi raman sunt amintirile, recii , frumoase, bune sau mai putin bune, amintirii dulci-dureroase ale trecutului , al momentului trecerii tale prin viata mea ... si poate ca amintirea e pedeapsa pentru lucrurile pe care le regret, şi e mângâierea pentru lucrurile care regret că s-au terminat...  Cel mai mult insa ma chinuie amintirea ta, un amalgam de culori amestecate cu franturi de conversatie, mangaieri, soapte,imbratisari ....etape care nu se mai repetă, momente care nu se mai întorc, speranţe care încă ma bântuie. Momente pierdute în timp, visuri eşuate pe ţărmurile dorinţei, cuvinte nespuse...deziluzie. Amintirile ma ţin în viaţă în astfel de momente. Amintirile rămân pentru totdeauna.... Amintirile ma trag de mânecă în cele mai nepotrivite situaţii, cu glasul lor de bunică înţeleaptă: "Mai ştii cum era când...?"amintirile creează visuri, speranţe noi, dorinţe mai puternice... Amintirile nu ţin de cald sau de foame, dar ţin de singurătate..... imi amintesc cum era! Şi pentru un moment sunt acolo, în trecut, exact ca atunci, sau poate mai matură, şi  spune: "Ce frumos a fost!"...

Da!.. ce frumos a fost... insa a fost si nu se mai intoarce, si ma intreb pana cand vor putea amintirile sa-mi tina de cald, si de singuratate?!.... pana cand vor putea amintirile sa inlocuiasca viata.... nu pentru mult imi spun, stiu ca ar trebui ca totul sa ramana undeva in urma iar eu sa-mi continui viata,stiu ca amintirile nu te pot inlocui, ceea ce nu stiu este de ce ma amagesc cu amintirii, cu franturi dintr-o viata trecuta.... Tot ce-mi doresc e sa pot sa-mi continui viata, de aici de la zero.... din punctul asta in care nu mai am nimic dacat amintirile... din punctul asta in care iti spun "adio"...

Adio, iubirea mea!, ne vedem in amintirile mele!!!.....

Voi invata din nou ce inseamna Viata....

Ce cauta un om intr-o viata? De unde stii cind sa te opresti din cautare, din plans, din indiferenta , din bunatate sau rautate? Ce se intimpla cind nimic nu e indeajuns pentru a umple un gol, lasat de persoana pe care ai iubit-o mai mult decat orice?... si cum de ma mai astept sa ma gaseasca cineva cind eu inca ma mai caut? La ce imi mai trebuie adevarul daca acesta ma distruge? Treptat toate sentimentele mi s-au luat.... Mi s-au luat cand imi era mai bine, cand soarele parea ca iese dintre norii grei, iar acum nu ma mai atinge nimic....A trecut mult timp de cand nu am mai vorbit cu sufletul meu, poate ca amandoi aveam nevoie de o pauza... inainte obijnuiam sa ma analizez, sa ma incurajez, ... iar in fiecare seara stateam de vorba cu mine, vorbeam ore intregi despre tine, despre tot ce ai facut, despre tot ce ai spus, vorbeam pana si de ceia ce nu ai spus, acum nu o mai fac, sa indraznesc sa cred ca te-am uitat?!!... nu, nu am facut-o , insa am cazut intr-o specie de transa, sau mai bine zis sunt intr-o faza de robotizare a propriei vietii, merge totul in automat,oricum traim intr-o era in care programarea face parte din noi... asa ca, de ce nu as trai si eu asa, trazindu-ma dimineata fara sa ma intreb de ce , sau pentru cine, fara sa ma mai gandesc ca adevaratul scop al zilei este sa o traiesti cu adevarat?!.... pot foarte bine sa ma trezesc dimineata cu unicul gand ca trebuie sa plec la serviciu, fara sa ma mai gandesc ca dupa o zi lunga si obositoare nu ma va astepta nimeni acasa... pot foarte bine sa-mi notez pe agenda sa ud florile o data la doua zile fara a le privi, fara a le vorbi, fara a ma bucura de ele.... pot sa-mi fac cumparaturile fara sa realizez cu adevarat ce cumpar.... pot sa mananc fara sa simt savoarea.... pot sa ma plimba prin parc fara a vedea zambetul minunat al copiilor ce se joaca....vezi?!!.. m-am vindecat... acum pot face orice fara a lasa sa ma atinga.... nu-mi mai petrec noptile plangand si nu ma mai gandesc la tine, am devenit imuna, la tine, la lipsa ta... nu ma mai atinge nimic.....

Si tot asa de ceva vreme sunt vie dar fara viata... iar azi ma simt prinsa intre atatea ganduri si intre atatea sentimente, incat simt ca o sa incep sa plang  in vazul lumii.... poate ca plansul va sterge nepasarea aceasta cu care imi traiesc viata.... poate ca ar trebui sa las plansul sa ma ingenuncheze din nou.... poate ca in felul acesta de acolo de jos de pe genunchi voi putea din nou ridica ochii si privi spre viitor cu Speranta... poate ca asa, de acolo de jos ridicandu-mi ochii spre cer voi invata din nou ce inseamna Viata....