Ma iert!

Azi ma voi ierta. Cred ca numai asa voi putea merge mai departe, am obosit sa ma condamn, am obosit sa ma urasc pentru greselile si deciziile care mi-au schimbat viata intr-un mod in care nu as fi dorit.

In dimineata aceasta am citit un gand: ,, Daca ierti iarta totul! Altfel n-ar mai fi iertare.,, ... Invatand sa iert si sa ma iert cu adevarat voi putea merge mai departe, am inteles ca pana acum nu m-am iertat niciodata cu adevarat, si am lasat ura sa creasca in interiorul meu, ma uram pentru tot ce am gresit, ma uram pentru ca i-am lasat pe cei din jurul meu sa ma raneasca de atatea ori si in atatea moduri, ma uram pentru faptul ca oricat as fi suferit eu tot nu ma innvat minte, tot mai vreau sa cred ca sunt si oamenii buni, tot mai cred ca sunt persoane care nu-ti sfasie sufletul in bucati atunci cand si-au vazut realizat propriul interes, ma urasc pentru faptul ca inca mai cred ca undeva ceva bun ma asteapta!

Stiu ca nu voi putea merge mai departe carand dupa mine poveri inutile, asadar ma iert, ma iert ca am gresit, ma iert ca m-am lasat folosita, ma iert pentru naivitatea mea!

Trecutul meu e parte din mine!

Mult timp am crezut ca trebuie sa uitam trecutul pentru a merge mai departe, insa azi realizez ca trecutul nostu este identitatea noastra, toate lucrurile bune sau mai putin bune, toate deciziile gresite sau alegerile care ne-au schimbat viata intr-un mod pe care nu ni l-am dorit fac parte din noi, sunt lucrurile care au dus la formarea noastra ca oamenii, datorita experientelor din trecut am devenit oamenii de azi, iar daca nu ne place ce am devenit nu trebuie sa ne dorim sa schimbam trecutul, pentru ca oricum este imposibil, trebuie sa luptam sa schimbam prezentul.
In dimineata aceasta am citit ceva interesant scris de Steve Maraboli, despre trecut, el spune asa: trecutul meu nu m-a distrus si nu m-a invins doar ma facut mai puternic. Asa este trecutul ne face mai puternici!
Trecutul nu este ceva pe care sa il ascundem sau de care sa ne fie rusine, el trebuie doar sa ne aminteasca ca este intotdeaua loc de mai bine, de mai mult, de mai bun...

Zi de primavara!

Privesc soarele şi el îmi zâmbeşte… este zi de primăvară după atât de multe zile ploioase. Razele soarelui îmi incalzesc trupul si sufletul... zambesc gandind ca cel mai frumos surâs de primăvară este o simfonie a iubirii si un cer senin,albastru ca floarea de “nu ma uita”…

Astazi m-am trezit cu ganduri frumoase,linistite, azi m-am trezit din vis intr-o zi cu cer senin, imens si greu de atata soare, un cer albastru care sper sa imi aduca pacea sufleteasca de care am atata nevoie dupa atatea nereusite, si sperante frante,... voi trai aceasta zi ca pe o nouă experiență și nu cu gândul la trecut, la ziua din urmă, voi privi aceasta zi ca si cum ar fi prima zi, prima zi din restul vietii mele, ziua din care voi incepe sa-mi cladesc alte sperante, alte vise ... azi voi privi cu incredere spre viitor!!

Despre mine...

Sunt doar un copil ce alearga prin ploaie!!!

De multe ori ni se cere sa ne descriem. Pare o intrebare simpla, in sensul ca poti spune trei, patru adjective pentru a raspunde,dar nu este asa, caracterul fiecaruia nu este unul sau mai multe adjective. Cu trecerea timpului imi dau seama cate parti ale caracterului meu ies la suprafata, lucruri pe care le-am stiut sau lucruri care au stat intr-o cutie sigilate. Am atuurile si defectele mele, am urcusuri si coborâsuri si adesea o inconstienta nebuna, am o latura slaba si fragila, dar am si o latura puternica, sunt încapatânata si nu renunt pur si simplu la ceva sau cineva, încerc sa lupt, dar uneori partea slaba din mine ma face sa ma prabusesc. Sunt sensibila si în acele momente de sensibilitate simt nevoia de a fi strânsa în brate, si rasfatata. Nu îmi place când cineva foloseste indiferenta, astfel ca o parte din mine, când vede acest zid, foloseste aceeasi indiferenta, desi nu îmi place deloc sau ma izolez. O alta latura ce face parte din mine este ca încerc sa patrund acolo unde nu îmi este mereu permis, în sufletul cuiva. Atunci când am acces, înteleg persoana, dar când nu pot patrunde, incep sa îmi fac idei despre acea persoana si nu întotdeauna îmi dau seama ce fel este, de multe ori se întâmpla sa gresesc sa cred ca cineva este bun si pe parcurs sa îmi dau seama ca nu este asa sau invers. De obicei instinctul nu ma înseala si doar atunci când închid ochii pentru a ma face ca nu vad ceea ce am intuit de prima oara se întâmpla sa gresesc (se pare ca am tot mers cu ochii închisi prin viata sau cu capul în nori). Îmi deschid inima si pun sentimentele înainte de orice, ma bucur cu putinul ce ma face sa ma simt bine, încerc sa gasesc ceva bun si pozitiv la cei care m-au ranit, caut mereu o mica luminita în întunericul în care ma aflu, ma pierd în tacerea ce ma sufoca, ma pierd în gândurile ce îmi împânzesc mintea, stau nemiscata si privesc lucrurile care nu îmi plac, care îmi fac rau, care m-au ranit si m-au facut sa sufar, care au calcat în picioare sentimentele mele si ma intreb: pentru ce ? pentru ca mi-am deschis sufletul si am dat fara sa cer nimic în schimb? pentru ca am pus sentimentele înainte de orice ? Uneori ma învalui în melancolia unei melodii compusa din note triste, taceri, lacrimi. As vrea sa tip sa urlu, dar nu scot nici un sunet, simt doar lacrimile alunecând pe obraji. Mi se întâmpla adesea sa asist la rautatea unora si nu reusesc sa nu raman uimita, sa nu ma enervez si ma întreb mereu: de ce ? poate nu ar mai trebui sa îmi pun aceasta întrebare ... dar o pun ... DE CE UNELE PERSOANE POARTA NUMAI RAUTATE ÎN SUFLET ? As vrea sa am o oglinda... prin care sa pot vedea sufletele oamenilor, sentimentele lor, si cuvintele ce nu le rostesc. Uneori ma privesc in oglinda si ma întreb ce este înauntrul meu sau unde gresesc? e gresit sa cred în povesti? în tot ceea ce ma emotioneaza ? în momentele de romantism? Cred în sufletele nobile si sensibile, în delicatetea lor înfinita. Poate ca eu sunt cea care greseste, eu, care cred ca totul este atât de limpede si pur asemeni unei lacrime. Asadar e greu si imposibil sa te descrii în cateva cuvinte....

Bun venit 2014!!

Fie ca anul acesta sa ne aduca speranta unui nou inceput, energia necesara pentru a ne indeplinii toate obiectivele, intelepciune de a aprecia fiecare zi prin micile bucurii pe care ni le ofera viata si persoane speciale care sa ne faca sa zambim. La multi ani 2014!!

Ma caut, fara sa ma gasesc!!!

Atunci cand singuratatea imi intuneca zilele, priveam adesea cerul, iar apoi pamantul, cu impresia de nestavilit ca esti pe undeva pe acolo.

Marc Levy

Sti cand singuratatea doare?! .... doare atunci cand intri in casa si nu ai pe nimeni care sa te inteleaga, sa-ti vorbeasca sa-ti aline durerea. Atunci doare..!!

Doare atunci cand privesti in jur si iti pare ca esti singurul fara un tel, cand realizezi ca toata munca ta si tot chinul pentru a te ridica, toti ani grei de munca si suferinte, toti banii agonisiti nu te ajuta la nimic, pentru ca esti singur si nimeni nu te ajuta, nu te ridica, nu te sustine, nu e nimeni sa-ti spuna ca dincolo de atata chin si suferinta e si bine, e si fericire... 

Dupa 12 ani de munca si chin in stainatate, scoli, cursuri, mastere... m-am intors acasa doar ca sa realizez ca nu ma asteapta nimic aici, nici macar copilul din mine care la 18 ani si-a pus geanta pe umar si a plecat... in zadar ma caut in zadar sper sa ma regasesc... 

Unde sunt, unde m-am pierdut ?! .. pe strazile Italiei, in invalmaseala acea ordonata sau in dulcea Spanie cu interminabilele ei fieste, ori in imbulzeala din Paris, sa fie oare pe stazile vesnic cetoate ala Londrei, sau la tara in Franta unde satele sunt atat de aerisite si verzi, si gardurile tunse milimetric??!!!

Unde sunt? ... si cum am sa ma regasesc?!!!

Tacerii ce-mi ucid cuvantul.....

Sunt zile ca aceasta cand iti simti sufletul inecandu-se in lacrimii, te doare ca nu poti face nimic si continui sa mergi alaturi, impreuna pe drumul tacerii, cu doar un pas intre voi... iti amintesti ca ai incetat de mult sa mai stai de vorba cu sufletul tau, rascolesti in cotloanele amintirilor si aproape nu reusesti sa-ti amintesti cand ai intrebat ultima data: Ce faci suflete, cum esti?.... oare cand ai incetat sa stai de vorba cu el?... 

Nu va mai tineti de mana , nu mai vorbiti, mergeti tacuti neprivind inapoi, privesti inainte si nu vezi decat un drum pustiu, unde nu-i nici toamna , nici iarna, unde nu mai inmugureste surasul pe buzele voastre de tacere usate.... au incremenit gandurile, s-au uscat cuvintele.... e gol, e trist, e pustiu.... e nimic, nicaieri si nicicand.... 

E doar ecoul unor pasi tarsaiti peste amintirile umede, e doar umbre strivite sub talpile aspre, e doar cuvantul ce se zbate intre viata si moarte, tacand.....