Poezie si fulgii de zapada...

M-a apucat dorul de zapada si de frig, de miros de brad, de vin fiert cu scortisoara, de biscuitii calzi, de cozonacii parfumatii.... de serii lungi si geroase cu plimbari prin zapada, mi-e dor de copilarie si de nelipsitul om de zapada.... mi-e dor de tine si de imbratisarea ta calda.... Iti amintesti, suflete, noptile cand alergam prin zapada si priveam ore in sir jocul fulgilor de zapada in lumina becului de la coltul strazii?!...
Mi-as fi dorit ca azi sa ninga, sa fie o zi speciala... asa fara nici un motiv, doar sa ninga , sa ma pierd din nou prin zapada sa-mi las sentimentele sa inghete si sa ma pierd usoara in jocul fulgilor de zapada... dar nu ninge, si nici nu-i o zi speciala, e doar o banala seara de noiembrie.... nu-i nici zapada , nici miros de brad, nici biscuiti calzii, nu-i nici macar un foc adevarat langa care sa ma cuibaresc, ci doar un calorifer elecric si-un vechi fotoliu, o veche patura de lana si vechea mea carte de poezii pe care le iubesc dincolo de anotimpuri...

                                                                                                                                                                                       Cântec de dor -Nichita Stănescu                                              

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
 tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
 Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
 şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
 Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Ganduri intr-o zi ploioasa...

 Am suferit in tacere...azi insa  simt nevoia sa strig ... sa vorbesc... sa spun tuturor ca-mi este dor... ca ma doare...Picuri mari si reci se preling pe fereastra, ating sticla rece si-mi doresc ca ploaia sa-mi poata spala gandurile, sentimentele si dorul...
Imi este dor de  fericire, de ploile petrecute impreuna... imi amintesc cum stateam ore in sir privindu-ne fara sa spunem o vorba, nici nu era nevoie, noi vorbeam din privirii... stiam ce gandesti inainte sa o faci, iar tu stiai ca tot ce-mi doresc intr-o zi ploioasa ca asta e sa ma tii in brate, sa-mi sprijin capul pe umarul tau ... sa ma ti aproape de inima ta ... acum insa ploaia pare atat de rece, stropii atat de mari si norii atat de negri... imi lipsesti... imi lipsesc mangaierile tale , soaptele tale , imbratisarile tale...
Tu, iubitul meu, erai motivul pentru care ma trezeam dimineata zambind, erai cheful meu de viata, erai tot ce aveam mai frumos, erai visul meu, drumul meu, erai totul pentru mine...Urasc starea in care sunt, sa stau in fata monitorului, sa nu fac niciun gest, sa nu schitez nimic si sa plang pana cand simt ca inima-mi iese din piept si o ia la fuga!
 N-am inteles niciodata cum ai putut sa-ti tradezi sufletul... ai vandut dragostea pe cateva momente de placere cu miros de parfum ieftin amestecat cu tutun .... Nu stiai ca ploaia nu poate spala tradarea?!... Nu stiai ca o inima franta nu se vindeca niciodata?!  ... Nu stiai ca daca-ti vinzi sufletul nu-l mai poti avea inapoi?!.... Sau stiai?!.....

Dor de'acasa.

Atunci cand ma simt singura si trista inchid ochii si-mi amintesc cu drag de-ai mei... de acolo din prag de amintire imi zambesc si ma imbratiseaza cu drag...
Nimeni nu stie cat dor si cata durere se ascunde intr-un suflet aflat printre stainii, decat poate cei care impinsii de nevoi sau pur si simplu in cautarea unei vieti mai bune, au lasat casa si pe cei dragi in urma si s-au aventurat printre straini in cautarea Canaanului... Ai putea crede ca dupa atatia ani dorul se va micsora sau ca te vei obijnui dar nu-i asa, odata cu trecerea timpului dorul devine mai dureros, gandurile mai multe si amintirile mai dragi... imi amintesc cu drag cu dor si cu durere de soba bunici unde ma ghemuiam cand imi era frig, si de plita incinsa pe care cocea cele mai bune turte din cate au existat vreodata, imi amintesc de bunicul cand ma dadea uta si imi spunea povesti , il credeam o specie de erou care a infruntat ursii si monstri.... imi amintesc de mama, cu surasul ei blajin, care avea mereu o vorba buna pentru mine, imi amintesc de glumele tatalui meu, intotdeauna gata pentru o portie zdravana de ras.... imi amintesc de zile fericite, de iubire, de veri, de ploi, de oameni... insa cel mai mult si cel mai dureros imi amintesc cum este sa te simti acasa, printre ai tai...
Aici am momente cand as da orice sa aud pe cineva spunandu-mi in romaneste "Buna dimineata!", sau "Ce mai faci?".... sufletul meu striga de dor si de durere... sunt satula sa ma simt un outsider, vreau acasa.... sufletul meu vrea acasa!!

De azi voi invata sa fiu tacere...

Mi-a zburat praful stelelor din ochi
Privesc in oglinda sufletului ,este prafuita ,ciobita de zbuciumul vietii ,
Vad doar o umbra ,nimic mai mult,o umbra care tace si ea
Inchid ochii si ii spun gandului sa zboare pe cararile vietii unde mi-am pierdut zambetul
Ii spun sufletului sa taca....
Le spun lacrimilor sa curga....
Si-apoi am sa invat sa tac...cu ploaia...cu luna...cu stele...cu sufletul....invat sa fiu tacere.
Am atatea de spus incat nu incap intr-o viata...asa ca tac..
De azi ....deschid ochii si imi voi inchide fereastra sufletului ,
oamenii si ingerii pot privi inauntru dar ,doar din afara ,
inauntru sunt urmele unei ploi calde ce picura amintiri care ard....si las ploii dreptul sa ma doara....
De azi voi invata sa fiu tacere...

Scrisoare pentru mama mea!

Scumpa mea mama, vreau sa incep aceasta scrisoare prin a-ti multumi, pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru toate sacrificiile pe care le-ai facut , pt tot ce mi-ai oferit, pentru imensa ta rabdare pe care ai avut-o atunci cand eu mi-am ratacit strada... Iti multumesc pentru ca m-ai iubit atunci cand nu meritam...iti multumesc pentru toate cuvintele de incurajare , insa si mai mult iti multumesc pentru cele de mustrare.
Imi amintesc toate lacrimile ce le-ai varsat pentru mine, si stiu ca datorita tie si imensei iubiri ce mi-o porti am ajuns sa fiu omul de astazi... Iarta-ma mama, iarta-ma pentru toate suferintele pe care poate constient sau inconstient ti le-am provocat... Te iubesc mama, esti cel mai frumos dar primit de la viata, esti taria mea, esti sprijinul meu, esti refugiul meu atunci cand viata ma apasa... Astazi mi-am lasat sufletul sa cada mama,si mi-as dori sa fi langa mine, sa ma ti in brate asa cum faceai cand eram un copil speriat de vise urate sau de furtuna... in fond , vezi tu chiar daca am crescut in realitate sunt aceasi copila fragila si speriata pe care o leganai la pieptul tau sa adoarma. Astazi mai mult ca niciodata am nevoie de taria ta , mama, am nevoie de dragostea si alinarea ta... Stiu ca-mi vei spune ca sunt mare de-acum insa vezi tu, azi am cazut , mi-am lasat sufletul sa cada si am nevoie de tine sa ma ridici si sa-mi pansezi sufletul sangerand asa cum faceai in trecut cu genunchi mei juliti, cu un sarut faceai durerea sa dispara...
Mi-e dor de tine mama, astazi mai mult ca oricand!!..

Uneori visam... alteori visul ne este mut...

Uneori, pasii ne sunt desprinsi de carare de parca cerul  ar putea fi atins de orice muritor bantuit de visare...

 Alteori pamantul flamand ne musca din glezna  si drumul ne este tot mai dusman...

 Uneori pierdem credinta si timpul ca pe niste lucruri ce-si mistuie rostul mocnit in adancuri...

 Alteori, iubirea aprinsa, dar rece ca gheata, striveste putinul frumos, fiindca iubirea de-o clipa e mai multa durere decat pustiul stiut si supus..

Uneori visam..... alteori visul ne este mut...

Uneori iubim... alteori nu... uneori vorbim... alteori sufletul ne e tacere... uneori daruim... alteori primim mai mult decat am daruit vreodata.... uneori ne gasim drumul... alteori insa uitam cine suntem... uneori suntem inconjurati de prieteni... alteori suntem singuri...

 De multe ori traim.. Alteori insa... cine mai stie!!...

Mi-e dor si ma doare!

Ma doare sufletul, ma doare atat de tare incat simt durerea curgandu-mi prin vene... mi-e dor de tine, imi lipsesti atat de mult... insa mai dor imi e de mine, mi-e dor de mine asa cum eram langa tine, buna, blanda, iubitoare, copilaroasa, fericita, langa tine orice avea un sens, chiar si cele mai neansemnate lucruri... mi-e dor de felul cum ma faceai sa ma simt, mi-e dor de felul cum ma priveai, mi-e dor de noptile cand stateam de vorba pana dimineata, mi-e dor de modul cum ma faceai sa rad, mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, mi-e dor de noi...... Mi-e dor de tine si ma doare!!
Oare de ce toate povestile trebuie sa aibe un sfarsit?!...De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare?... De ce dorul este sinonim cu durerea?! De ce tot ce-i frumos trece atat de repede?!...
Mai tii minte cand stateam si priveam impreuna stelele? ...Eu imi amintesc totul... Nimic nu s-a schimbat, toate sunt la locul lor... Doar tu lipsesti. Si doar ecoul singuratic al inimii mele imi mai vorbeste. Bataile ei te cauta in spatiu si timp, dar te gasesc mereu prea departe acolo, prea tarziu in trecut.... De ce continui sa-mi lipsesti atat de mult, atat de dureros...??!!... De ce mi-e dor, de ce ma doare?!.... Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri....