Nimeni nu stie cat dor si cata durere se ascunde intr-un suflet aflat printre stainii, decat poate cei care impinsii de nevoi sau pur si simplu in cautarea unei vieti mai bune, au lasat casa si pe cei dragi in urma si s-au aventurat printre straini in cautarea Canaanului... Ai putea crede ca dupa atatia ani dorul se va micsora sau ca te vei obijnui dar nu-i asa, odata cu trecerea timpului dorul devine mai dureros, gandurile mai multe si amintirile mai dragi... imi amintesc cu drag cu dor si cu durere de soba bunici unde ma ghemuiam cand imi era frig, si de plita incinsa pe care cocea cele mai bune turte din cate au existat vreodata, imi amintesc de bunicul cand ma dadea uta si imi spunea povesti , il credeam o specie de erou care a infruntat ursii si monstri.... imi amintesc de mama, cu surasul ei blajin, care avea mereu o vorba buna pentru mine, imi amintesc de glumele tatalui meu, intotdeauna gata pentru o portie zdravana de ras.... imi amintesc de zile fericite, de iubire, de veri, de ploi, de oameni... insa cel mai mult si cel mai dureros imi amintesc cum este sa te simti acasa, printre ai tai...
Aici am momente cand as da orice sa aud pe cineva spunandu-mi in romaneste "Buna dimineata!", sau "Ce mai faci?".... sufletul meu striga de dor si de durere... sunt satula sa ma simt un outsider, vreau acasa.... sufletul meu vrea acasa!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu