duminică, 11 noiembrie 2012

Toamna...


De ne-am opri ochii măcar pentru o oră și am privi hainele toamnei. Dacă am avea timp să mângâiem o frunză uscată, să o privim, să îi mirosim culoarea în care este îmbrăcată de către toamnă. Dacă am avea timp să alergăm printre frunze, să le vorbim, să le ascultăm tăcerile. Dacă am avea timp să ne așezăm și să ascultăm cum o frunză își strigă fericirea de a fi copila toamnei. Dacă am avea timp să îi ascultăm povestea, dacă am avea timp să îi privim dansul pe care l-a învățat de la copacul în care a trăit o viață de anotimp. Dacă am avea timp să zâmbim când ele dansează. Dacă am avea timp să ne oprim când ele ne mângâie părul cu dragoste și ni-l pictează în culori…Dacă am avea timp să le ridicăm în palme și să le ascultăm cum respiră ultimele zile din toamnă, dacă am avea timp să nu le mai călcăm în picioare cu atâta indiferență.... 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu