Conversatie interioara... De vorba cu sufletul meu...

-Ce faci suflete?!... esti bine?!... de ceva timp nu te mai aud, nu-mi mai vorbesti... ce-i cu tine?!..
-M-am hotarat sa tac, oricum nu ma asculti niciodata, asa ca imi vor tace cuvintele, imi vor tace trairile... si imi vor tace simtirile, de azi voi fi tacere...
- Nu suflete sa nu-mi taci, abia te-am regasit, cum sa taci, pentru mine ai fost un nou inceput cand te-am regasit , nu poti sa-mi taci, am nevoie de cuvintele tale.
-Nu pot, imi spuse sufletul, sunt prea trist, uiti mereu sa ma saluti sau sa ma intrebi ce mai fac?... cand iti vorbesc nu ma asculti, imi spui sa tac.. vreau sa stau singur si sa tac... sunt trist..
-Sti, suflete,uneori, sau poate de cele mai multe ori, constientizarea tristetii din noi ne face sa cautam noi bucurii in lumea ce pare a nu fi a noastra – nici eu n-am cerut sa fiu si nici n-am fost intrebata... Insa am nevoie de tine , pentru ca tu ai fost cel care a cautat mereu ceva de care sa se agate in incercarea de a rezista, fara tine as fi cazut de mult.

-Te rog suflete, vorbeste-mi... de data asta promit ca te voi asculta.