Suflete, priveste spre cer si inaltate!...

Suntem obijnuiti sa judecam pe cei de langa noi atunci cand gresesc, si nu ne luam timp sa ne punem o secunda in locul lor, sa intelegem, sa realizam ca poate in locul lor am fi facut la fel...Atunci cand cineva ne raneste il excludem din viata noastra, fara sa ne gandim de cate ori si noi am ranit pe altii... Atunci cand ne simtim singuri si tristi ii condamnam pe cei care nu ne sunt alaturi fara sa realizam ca au fost numeroase momentele cand ei aveau nevoie de noi si nu am fost acolo... E mai usor sa condamnam decat sa intelegem, e mai usor sa excludem pe cineva din viata noastra decat sa iertam... Ar trebui sa ne ajutam unii pe altii, asa e natura umana, sa vrem sa traim din fericirea celorlalti, nu din suferinta lor... Nu ar trebui sa ne urâm si sa ne dispretuim, e loc pentru toti în lumea asta, iar pamântul e bogat si darnic... Ne-am ratacit pe drumul unei vieti care poate fi libera si frumoasa. Lacomia ne-a otravit sufletele....Alergam din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi însine, ne ascundem sentimentele, trairile, gandurile... Stiinta ne-a facut cinici, inteligenta – distanti si inumani. Gândim prea mult si simtim prea putin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenta, avem nevoie de bunavointa si tandrete. Fara acestea, viata devine potrivnica si atunci totul e pierdut.....Nu suntetm roboti, nici animale, ci oameni! ....Avem în inimi umanitate! .... Sa ne amintim asadar puterea binelui, miracolul dragostei ce locuieste in noi, sa ne amintim ce-nseamna  sa daruim, sa sprijinim, sa incurajam, sa ajutam, sa iubim si sa iertam!!

Noi, oamenii, avem puterea sa facem aceasta viata sa devina frumoasa! Sa folosim aceasta putere.... sa privim spre cer! ...Norii se risipesc, soarele rasare din nou....

Priveste, suflete, priveste spre cer si inaltate!...