Ma caut, fara sa ma gasesc!!!

Atunci cand singuratatea imi intuneca zilele, priveam adesea cerul, iar apoi pamantul, cu impresia de nestavilit ca esti pe undeva pe acolo.

Marc Levy

Sti cand singuratatea doare?! .... doare atunci cand intri in casa si nu ai pe nimeni care sa te inteleaga, sa-ti vorbeasca sa-ti aline durerea. Atunci doare..!!

Doare atunci cand privesti in jur si iti pare ca esti singurul fara un tel, cand realizezi ca toata munca ta si tot chinul pentru a te ridica, toti ani grei de munca si suferinte, toti banii agonisiti nu te ajuta la nimic, pentru ca esti singur si nimeni nu te ajuta, nu te ridica, nu te sustine, nu e nimeni sa-ti spuna ca dincolo de atata chin si suferinta e si bine, e si fericire... 

Dupa 12 ani de munca si chin in stainatate, scoli, cursuri, mastere... m-am intors acasa doar ca sa realizez ca nu ma asteapta nimic aici, nici macar copilul din mine care la 18 ani si-a pus geanta pe umar si a plecat... in zadar ma caut in zadar sper sa ma regasesc... 

Unde sunt, unde m-am pierdut ?! .. pe strazile Italiei, in invalmaseala acea ordonata sau in dulcea Spanie cu interminabilele ei fieste, ori in imbulzeala din Paris, sa fie oare pe stazile vesnic cetoate ala Londrei, sau la tara in Franta unde satele sunt atat de aerisite si verzi, si gardurile tunse milimetric??!!!

Unde sunt? ... si cum am sa ma regasesc?!!!

Tacerii ce-mi ucid cuvantul.....

Sunt zile ca aceasta cand iti simti sufletul inecandu-se in lacrimii, te doare ca nu poti face nimic si continui sa mergi alaturi, impreuna pe drumul tacerii, cu doar un pas intre voi... iti amintesti ca ai incetat de mult sa mai stai de vorba cu sufletul tau, rascolesti in cotloanele amintirilor si aproape nu reusesti sa-ti amintesti cand ai intrebat ultima data: Ce faci suflete, cum esti?.... oare cand ai incetat sa stai de vorba cu el?... 

Nu va mai tineti de mana , nu mai vorbiti, mergeti tacuti neprivind inapoi, privesti inainte si nu vezi decat un drum pustiu, unde nu-i nici toamna , nici iarna, unde nu mai inmugureste surasul pe buzele voastre de tacere usate.... au incremenit gandurile, s-au uscat cuvintele.... e gol, e trist, e pustiu.... e nimic, nicaieri si nicicand.... 

E doar ecoul unor pasi tarsaiti peste amintirile umede, e doar umbre strivite sub talpile aspre, e doar cuvantul ce se zbate intre viata si moarte, tacand.....

Ploua...

Auzi cum ploua?!... In linistea surda a seri stropii zgomotosi cad pe asfalt cu atata forta de parca ar vrea sa-l zdrobeasca... miroase a ploaia, a ud, a pamant... bate vantul, iar eu incerc sa ma bucur de jocul ploi, de sunetul si de mirosul ei... Tu cum simti ploaia?!... Mie mi-a intrat in suflet!!....

Toamna sufletului meu....

Intotdeauna toamna simt o emotie deosebita, o trezire a spiritului, un timp al marilor impliniri. Este anotimul meu preferat de cand ma stiu si imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata devreme, sa ies afara cu o cafea aburinda, sa tremur putin in racoarea neasteptata dupa lungile luni caniculare si sa visez la schimbari in bine, la drumuri noi si la povesti care ma vor marca anul acesta...

Scrisoare pentru parintii mei!

Dragii mei!

Va scriu aceasta scrisoare cu ocazia tuturor zilelor in care ar fi trebuit sa vorbim si nu am facut-o.

Vreau sa va multumesc acum pentru toate cate ati facut pentru mine, pentru toate lucrurile ce le-am primit si le-am cerut ca si cum mi s-ar fi cuvenit.

Va multumesc pentru ca ati stiut sa fiti langa mine atunci cand eram departe de sufletul vostru, pentru ca m-ati iubit in clipe in care nu meritam si pentru ca nu mi-ati reprosat niciodata nimic.

Va multumesc pentru mana pe frunte in noaptea in care am visat urat, pentru ceaiul din seara in care am avut febra, pentru primul ghiozdan si pentru prima excursie la munte.

Va multumesc din suflet  pentru ca mi-ati aratat ce inseamna iubirea pura, iar timpul mi-a demonstrat ca numai voi ma poti iubi asa.

Va apreciez si va iubesc pentru toate sacrificiile ce le-ati facut in decursul anilor, sacrificii pe care abia acum le inteleg . Sunteti cei care mi-au luminat calea in viata, si datorita dragostei voastre neconditionate am devenit o persoana mai buna. Va multumesc ca m-ati invatat ce inseamna bunatatea, altruismul, darnicia si dragostea neconditionata. Va multumesc deasemeni ca m-ati  tinut de mana si mi-ati stat alaturi de fiecare data cand am avut nevoie, pentru confortul si siguranta ce mi-o oferiti de cate ori am nevoie.

Iartati-ma ca  mi-am dat seama atat de tarziu ca v-am ranit cateodata si ca ati avut momente in care ati suferit pentru fericirea mea.

Mi-as dori sa fi fost copilul ideal, dar  nu pot da timpul inapoi, insa voi incerca din tot sufletul sa  fiu mangaiera batranetilor voastre.

Sunteti cei mai minunati parinti si va iubesc din tot sufletul!!

M-ai intrebat ce inseamna pentru mine fericirea ...

Fericirea pentru mine e simpla, înseamnă să mă pot bucura de orice nimic, să îmi simt sufletul plin de o emoţie încântătoare, pe care nu o pot explica... fericirea pentru mine este o dupa-amiaza  ploioasa in care stau in pat si ma pierd printre randurile unei carti... fericirea pentru mine e atunci când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii, când am făcut ceea ce îmi plăcea, când am împletit gânduri şi speranţe şi am văzut cu ochii minţii viitoarele bucurii....

Insa fericirea mea, adevarata mea fericire ai fost tu!...
Azi insa  toata fericirea care imi ramane este o carte buna intr-o dupa-amiaza ploioasa!

"I'm talking about fate here - when feelings are so powerful it's as if some force beyond your control is guiding you to someone who can make you happy beyond your wildest dreams."

"I smiled to many people for more than a billion times; but when I first saw you, my heart took over and smiled for the first time."

Paginii din jurnalul unui suflet trist...

Draga jurnalule,

Astazi ma simt mai trista ca oricand, m-am trezit asa cu starea asta inexplicabila ce-mi sufoca gandurile, imi ucide zambetul si-mi usuca lacrimile... se strang toate parca in acel insuportabil haos al vietii mele... as vrea sa plang insa pana si lacrimile m-au abandonat... simt pentru prima oara in viata mea ca am pierdut ceva ce nu mai pot recupera, trist este ca nici macar nu stiu ce... simt ca ceva din interiorul meu a fost smuls si aruncat pentru totdeauna, ma simt goala pe dinauntru, pustiita de sentimente, de dor, de durere, nu mai simt nimic nici iubire nici ura, nici dor nici durere... si oricat mi-as dori sa nu fie asa nu pot, simt ca nu mai pot visa, nici macar spera.... oricat mi-as dori sa visez cu ochii deschisi asa cum am facut toata viata nu se mai poate....ma simt pradata de fiecare gand, sentiment sau speranta, ma simt pradata si in acelasi timp spulberata....imi simt visele furate, ......imi simt dorintele abandonate in barba asa cum se aduna lacrimile atunci cand parca nu iti mai pasa de ele si nu mai vrei sa le stergi nici cu mana,....nici cu batista...... nici cu maneca..nu imi  mai pasa de nimic... Sunt doar eu si gandurile mele, ma aflu in unul din rarele momente cand nu imi doresc nimic si pe nimeni in jurul meu... ma simt goala pe dinauntru, ma simt pierduta si singura....

Incerc sa inchid ochii si sa visez, daca as reusi sa-mi las imaginatia sa zboare poate as reusi sa intru in lumea din interiorul meu, in lumea mea plina de vise, iubire speranta si zambete, in lumea mea perfecta in care ma refugiam de fiecare data cand viata devenea prea dura sau prea greu de suportat... insa nu mai pot visa, si astfel am pierdut cheia pentru acea lume perfecta unde totul e posibil, lume mea interioara creeata din frumos, iubire, zambet si povesti.... ma simt golita de orice fel de sentiment, mi-am pierdut puterea de a visa si speranta.... 

Prea multa liniste, enervant de multa … prea multa tristete, insuportabil de multa!  Ecoul acela … ecoul ultimului meu vis se departeaza … parca nici nu-l mai aud!  Caldura ultimelor lacrimi ingheata, nu le mai simt, s-au uscat … Nu mai simt nimic, poate doar durerea din mine … Da! inca o mai simt, inca mai simt durerea Nu stiu … nici pe mine insami nu ma mai pot intelege … de altfel, cred ca nu m-am inteles niciodata … Cum sa ma poata intelege altcineva daca eu nu o pot face … ? …

Ce vreau acum? .... nimic, ai fost TU ultimul meu vis si ultima mea dorinta....

Ce mi-as dori?  nu stiu, poate un pic de lumina … poate un pic de caldura … poate macar un hohot de plans sau de ras … sau poate doar acest gol in care nu vreau sa ma afund …Dar NU! ... nu ma pot stinge in “haos”, n-as mai fi EU. Iar eu nu sunt asa … nu sunt o femeie slaba … nu pot permite acestei dureri sa ma inunde … sa ma faca roaba ei… NU! Eu nu pot pierde! Eu pot doar renunta … Si aleg sa nu renunt!

P.S Draga jurnalule, te rog nu te supara pentru toate aceste ganduri triste, insa vezi tu, asta e modul meu de a refula... Iti promit insa ca nu voi renunta!! Voi invata din nou sa visez!! 

"E greu sa realizezi ca nu sa schimbat nimic in afara de tine"

Pasesc din nou pe acelasi drum, inchid ochii si realizez ca nu l-am uitat... din nou in aceasi camera, nu se schimbase nimic la tine acasa, paseam cu grija printre mormanele de amintiri de teama sa nu deranjez... la geam, acelasi geam si chiar aceleasi perdele pe care eu le cumparasem acum mult timp stateau inca ghemuite lacrimile mele din noptile cand te asteptam sa vi... imi amintesc toate noptile in care mi-am tinut sufletul in brate alinandu-i dorul... e dureros de cunoscut si nu sa schimbat nimic decat pachetul de tigari de pe noptiera, am suras trist si mi-am spus:  amandoi am schimbat tigarile....

E dureros sa pasesc asa pe urmele mele si sa realizez ca nu sa schimbat nimic, mi-e teama sa nu deranjez amintirile dar si mai teama imi este sa realizez ca te iubesc la fel de mult ... nu sa schimbat nimic dupa atata timp poate doar eu, si tigarile.... 

Pastreaza-ma in inima ta... pastreaza-ma macar o vesnicie!

Lasa-ma sa ma ascund in tine asemeni unui gand ratacit pe marginile unei clipe tarzii, prea tarzii.... si mai ingaduie-mi o singura bucurie, aceea de a-ti rosti numele ca pe o melodie fara inceput, fara sfarsit, o melodie creata special pentru tine... Vezi tu, ieri te iubeam prea mult ca sa pot pleca, insa m-ai alungat din viata ta, iar azi cand ma vrei inapoi te iubesc prea mult ca sa ma pot intoarce...

 Lasa-ma sa-ti mai soptesc doar o data numele...

...pastreaza-ma, te rog, in inima ta ...pastreaza-ma macar o vesnicie!

Gandul ce-l strang in palma iti poarta iubirea...

Stau la fereastra si privesc absenta pe geam...

gandurile mele sunt un amalgam de culori,albe ,gri,albastre

si le las sa zboare departe , poate ,se vor pierde

printre ramurile copacilor ce-mi tin companie in singuratate,

poate vor ramane agatate acolo

si sper ca adierea vantului sa le risipeasca

sa nu le mai aduca inapoi

Dar tu ,mi-ai prins un gand si mi l-ai pus in palma

Mi-ai spus atunci : "Pastreaza-l,este IUBIREA"

Nu il lasa sa plece,o sa il pazim impreuna sa nu fuga,

O sa il harnim cu dorinte si vise ,

si o sa il facem stralucitor asemeni soarelui,

sa ne incalzeasca inimile

impietrite de atata durere...

Te ascult si imi strang palma cu putere,

de teama sa nu imi alunece printre degete gandul ce-ti poarta iubirea...  

Din gandurile unui suflet trist....

  Totdeauna am incercat sa inteleg totul asa cum este, si n-am incercat sa schimb nimic niciodata, pentru ca tot ce se intampla se intampla cu un motiv,  nimic nu e intamplator, iar eu nu am dreptul sa schimb nimic si uneori poate e mai bine asa...

 

Viata este un mister imprevizibil, sti doar ca astepti sa vezi ce se mai intampla si nu poti face nimic in privinta asta, te simti atat de neputincios in fata ei.

  Multe dintre lucrurile pe care le fac, nu le mai gasesc rostul si totusi continui. Mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca de multe ori ma indrept spre nicaieri.

  Am incercat de atatea ori sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente, fara rost insa. Am ajuns sa-mi dau seama ca nu am realizat nimic, ma uit in urma si nu vad nimic, e gol….si doare.

  Nu vreau nimic mai mult decat sa pot sa fiu fericita din nou...

Urasc starea in care sunt, sa stau in fata monitorului, sa nu fac niciun gest, sa nu schitez nimic si sa plang pana cand simt ca inima-mi iese din piept si o ia la fuga! 

 Sti ce ma facea pe mine fericita? Mai presus de toate era sentimentul ca exista cineva care ma iubeste. ... Intr-un moment imi doream sa pot rosti cuvantul „fericire“ fara sa sune a falsitate, iar cand l-am rostit am fost egoista si am vrut sa fiu toata viata exact asa cum eram in momentul acela...  E greu, atat de greu, simt ca totul se naruie, ca nimic nu mai conteaza,  nimic nu ma bucura, trec zilele pe langa mine, fara sa observ, fara sa imi pese....

   Ne despart multe… distanta, viata, oamenii, poate si destinul dar daca as privi dincolo de fereastra camerei mele te-as zari, pentru ca esti totul , esti departarea, esti apusul si rasaritul... esti totul si, totusi, nimic...  

Uneori imi caut linistea in carti...

Când prea multă realitate sau lucruri negative se adună în universul propriu, îmi caut liniştea în cărţi, astazi am ales-o pe Jane Austen să-mi ţină companie,  am spus la un moment dat că n-o să citesc Mândrie şi prejudecată insa am facut-o si ma bucur enorm,  a fost ca un balsam pentru trăirile mele interioare exact genul de poveste care mă relaxează, mă bucură, mă emoţionează .

Elizabeth şi Darcy sunt două personaje şi personalităţi puternice, genul de personaje pe care nu le-ai vedea niciodată împreună pentru că nu s-ar suporta şi totuşi exact genul de personaje între care s-ar putea înfiripa Dragostea, sentimentul cu D mare, ăla dureros, ăla care te face să înţelegi că doar o iubire ce te răneşte e mai puternică decât una care nu are nici un obstacol de sărit. În cazul celor doi, factorii care intervin în curgerea lină a evenimentelor sunt chiar cele două elemente din titlu: mândria lui şi prejudecăţile ei, sau mândria ei şi prejudecăţile lui, mă rog, oricum ar fi, amândoi au o raţiune impresionantă şi totuşi se lasă prostiţi de încăpăţânare şi ghidaţi de mândrie. Mai adăugăm la amestecul asta nişte femei intrigante şi hapsâne, reguli nescrise ale societăţii, baluri şi trăsuri, săptămâni petrecute la diverse castele, domenii elegante, invidie, falsitate, domni manieraţi sau din contră, nişte snobi sau parveniţi, şi am putea acoperi în mare parte subiectul din Mândrie şi prejudecată.

Citate:

"Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ..."

"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."

Maybe it’s not about the happy ending. Maybe, it’s about the story.

Throwing in the towel doesn’t always mean that you’re weak. It just means that you are strong enough to let go and allow God to take over. Whatever is meant to be…will be.

 Everyone makes mistakes, and then you learn from them. If you ever happen to make the same mistake twice, the second time isn’t a mistake. It’s a choice.

Spune-mi ceva frumos!

Azi am atata nevoie de tine...

Asa ca te rog,

Spune-mi ceva frumos

Spune-mi ca ma iubesti,

sau

spune-mi ca imbatranesc frumos!

Ma macina un sentiment de nesiguranta de ceva timp, nu de foarte mult timp dar de ajuns sa-mi dea o senzatie neplacuta, care a pus stapanire pe mine ...nu stiu de ce oare...nu pot gasi un motiv anume, sau poate nu vreau...nu stiu...dar sunt sigura ca nu imi place. Cred ca mai mult ma stapaneste oboseala, careia nu prea ii fac fata in ultimul timp,ceea ce este ciudat pentru mine care puteam sa continui zile , saptamanii fara prea mult somn- oare sa fie semn ca incep sa imbatransc- asta e cauza nesigurantei mele, si daca inchid ochii mi se pare ca doar ieri ce eram copilul fericit ce alerga pe dealurile dimprejurul casei, iar astazi dupa doar o clipire am deja 30 de ani, am inceput deja sa ma uit in oglinda dupa riduri... viata trece asa de repede, mult prea repede si mi-e teama ca nu o sa am timp sa fac tot ce imi doresc... In ziua cand implineam 10 ani am facut operatie de apendicita si imi amintesc si acum cat de speriata eram, ma gandeam ca o sa mor si imi veneau in minte atatea lucruri pe care as fi vrut sa le fac sau locuri care mi-as fi dorit sa le vizitez, cand am realizat ca nu-i nimic grav si o sa fiu bine am intocmit o lista cu lucruri de facut si locuri de vizitat, lista care intre timp a mai crescut, si realizez ca nu am ajuns nici macar la jumatatea listei... Astazi ma macina nesiguranta, teama....

 

                               

De ce toate povestile au un sfarsit?!....

Prin atata frig, sentimente si umbre de dorinte am invatat cum sa te iubesc. Te-am iubit tacut pana la primul tipat, te-am iubit zambind pana la prima lacrima, te-am iubit supusa pana cand m-am revoltat, te-am iubit cum am stiut eu cel mai bine pana cand n-am stiut sa te mai iubesc. Timpul si cu tine… Va tineati de mana, imi zambeati frumos si mi-ati evaporat sufletul pana cand n-am mai avut nici lacrimi.... mi-ai distrus bucata cu bucata tot ce a mai ramas din mine,inca ma faci sa plang pana la epuizare,si imi vinzi iluzii mai multe si mai bine nascocite decat as putea-o face eu vreodata... 

 ... am plans cu stropi de ploaie, am alergat alaturi de vant si te-am pierdut intre furtuni de nisipi, am urcat munti pentru a pravali stanci peste sufletul tau. Am vrut sa-ti omor sufletul uitand ca tu mi-ai spus ca nu ai unul. Asa si? Daca tu nu aveai unul trebuia sa-l iei pe al meu?....

Iar acum ca il ai continui sa-mi vinzi iluzii.... iluzia ca m-ai iubit, ca ma iubesti inca.... tu nu poti sa iubesti, pentru ca tu nu ai un suflet....

Azi  incerc sa-mi adun sufletul ce l-ai faramitat in mii de cioburi atunci cand l-ai calcat in picioare... si ma intreb de ce toate povestile trebuie sa aiba un sfarsit? De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare?... De ce?!... De ce dragostea doare?!

"Sunt fericita ca sunt !"

„Multumirile mici sunt fericiri adevarate. Numai cand esti insetat, fiecare picatura de apa face mai mult decit un diamant.” – George Toparceanu

Se spune ca poti fi atat de fericit pe cat vrei tu sa fi, iar eu astazi vreau sa fiu fericita, asa pur si simplu fara nici un motiv, astazi m-am trezit cu un chef nebun de viata si am realizat ca nu pot lasa trecutul sa ma consume la infinit, astazi vreau sa uit de tot, sa ma arunc in valurile vietii ,asadar voi imbratisa viata si voi striga: "Sunt fericita ca sunt !"...

Am inteles ca fericirea nu este determinata de nivelul de prosperitate sau de ceea ce primim ci de ceea ce daruim, de caldura relatiei dintre inimi si de modul in care noi percepem lumea.  Fiecare din noi este fericit atunci cand decide sa fie fericit si nimeni nu ne poate impiedica.

...si, m-am iubit!!

Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.

* Mircea Eliade 

Cel mai lung drum din viata mea a fost cel spre mine insusi, spre a ma cunoaste si a ma accepta, pentru ca nu exista nimic mai frumos si mai dureros pe lumea asta decat sa te vezi asa cum esti, cu maxima sinceritate, fara adaosuri, fara justificari, fara explicatii si fara ascunzisuri. Iar odata ce am avut curajul de a ma privi in fata in acest mod, am devenit mult mai puternica, asemenea unui razboinic dupa multe batalii.... astazi m-am privit asa cum sunt fara ascunzisuri, fara justificari, fara explicatii... si m-am iubit!

Gand

As vrea să ţin trupul tău

Ostenit iar pe braţe...

A tei să miroase

Pământul şi apa

Salcâmul sa-si verse

Parfumul in noi

Şi noaptea 'ntâlnirii

Pe taste să doarmă...

Cascade cu fluturi

Înlauntru să toarne

Iubiri refulate'n

Pahare cu vin

Pe drumul pustiu

 O minte abătuta

Tristeţea îşi cheamă ...

Dor de tine...

                      Cum să striveşti în palme stele

                       Când lacrima îşi spune ruga…

Cum să nu cânţi când de durere

Apusul îşi sărută umbra…

Şi cum să zbori când curcubeul

Născut din rouă şi tăcere

În noapte îşi culege eul

Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge…

Şi cum să dormi, când ziua doare.

Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge

Apocalips de dor şi mare…

Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni

Când sufletul dezminte firea.

Cum să iubeşti…când din iubire

Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte.

Cum să mai ierţi, când totul doare.

Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte

Rostită-ntr-un altar de soare?

Şi cum să ceri nemărginirii

Să îţi arate-n larg hotarul

Când nu-i poţi spune fericirii

Că vrei să îţi alunge-amarul.

Cum să te strig, când eşti departe.

Cum să-ţi sărut în vis privirea

Când tu te temi că zori deşarte

Ţi-aştern în braţe amăgirea…

Şi cum să-ţi spun că doru-n mine

Nu minte şi nici nu trădează

Când tu, tăcut, te-nchizi în tine

Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte

Nu vrei s-auzi a mea chemare.

Cum să nu cad, când eu din şoapte

Nu pot să-nalţ un vis spre soare…

Şi te iubesc aşa cum omul

Iubeşte doar o dată-n viaţă!

Dar eu iar pierd… Şi risipirea

Îngroapă stropii de speranţă.

Umbre ratacite...

Azi am simtit din nou gustul amar al cuvintelor aruncate la intamplare de cei care trec prin viata ta doar ca sa-ti sfasie sufletul... am auzit din nou sunetul imaginilor trecute care nu inceteaza sa ma bantuie... Sunt asemenea unei umbre ratacite între prezent si trecut. Nu îmi mai gasesc fericirea în lucrurile prezente si aceasta ma întristeaza cel mai mult, pentru ca ma obisnuisem sa-mi gasesc fericirea in lucrurile simple precum zambetul unui copil,o raza de soare, o floare... Invatasem sa ma bucur de o lume plina de lucruri frumoase si gesturi nobile, insa mi-a fost spulberata de glasul amar al trecutului, si- mi simt sufletul cum arde incet.... Nu vreau sa ma las coplesita de trecut, vreau sa-mi traiesc prezentul, voi incerca sa renasc din propria cenusa însa pâna ce nu îmi reuseste, un lucru e cert ca nu trebuie sa ma dau batuta... 

Ratacind printre ganduri si soapte de chitara...

E seara...

E liniste...

E tumult...

 E seara...

E codrul atat de senin

cu soaptele lui de chitara

rasfrante-n mister si in ganduri !...

Ganduri nebune... ganduri de dor..

Ganduri in care ma pierd uneori

si simt ca raman fara mine…

Ganduri in care ma caut si nu ma regasesc...

ganduri in care ma pierd de tot ce-i firesc...

si trece viata, trece... 

si mi pare ca timpul e o piatra...

Si clipe si dor si tacere tresar ...

nu pot intelege nicicand trecutul acestui acum.

 Aud parca stele visand departe, candva…

m-aud pe mine cand inca eram a ta.

In zadar un strigat rupt din sufletul noptii,

te striga, te vrea.... te cheama.

 Asculta…

Sunt pasii tai pierduti intr-o soapta apusa,

sunt...soapte de chitara...

Am obosit...

Gata! Ajunge!... Nu mai pot continua asa... Azi ma voi ierta, voi face pace cu mine insumi, voi face pace cu trecutul si cu ceilalti... Am tot dreptul sa ma iert si sa merg mai departe. M-am condamnat destul pentru alegerile facute, pentru greseli, pentru nefericirea mea si a altora... ma aflu in mijlocul unei mari de neampliniri si nefericire si cred ca am dreptul sa las totul in urma , sa-mi iau sufletul in brate si sa zbor in cautarea fericirii. Am obosit sa lupt, am obosit sa ma condamn pentru trecut, pentru tot ce am facut sau nu am facut... am obosit sa analizez fiecare alegere buna sau rea, am ajuns in punctul in care nu mai pot continua , am nevoie de o schimbare, URGENT!!

1 Iunie

La multi ani copilului din tine!!!

Sa ai mereu sufletul pur, zambetul gingas si viata fara griji asemenea unui copil. Scoate azi la iveala copilul din tine!!!

Mi-e dor de copilarie... mi-e dor de zambete pure si inocenta...

Mi-e dor de libertatea pe care doar copilaria o poate oferi, de momentele cand ma ascundeam sub plapuma crezand ca astfel toate problemele vor dispareau.... si intr-adevar dispareau pentru ca mi le rezolva mama...

Mi-e dor de oamenii de atunci care imi vorbeau frumos si imi aratau doar partea buna pentru a nu-mi da un exemplu negativ...

 mi-e dor de tot ce inseamna copilarie... MI-E DOR!!

Spune-mi ceva...

                      Spune-mi ceva ... orice...

           Vreau doar s-ascult al tau glas dulce.

                   Spune-mi o vorba frumoasa,

                       Te rog sa-mi spui...

                     Azi dureros m-apasa

                      Povara cuvantului.

                    Intreaba-ma ceva... orice...

                    Sau nu ma-ntreba...

                    Pamantul astazi se tine

                    De dragostea mea si-a ta...

                    Hai, te rog, spune-mi ceva 

                    Spune-mi despre iubirea mea si-a ta... 

                                     ....sau taci si doar saruta-ma...

POVESTE

Iubim timpurile vechi...

bunicii ieseau de cu zori cu coasa, cu sapa, cu calul, cu grapa

framanta paine bunica in cuptorul de lut

cozonacii miroseau a scortisoara

painile cresteau, pana umpleau saptamana

osteniti se-ntorceau de la camp

izvorul ducea praful trupului

adesea cantau, erau fericiti,

pare sa fie poveste

viata fara reclame, fara somnifere

ritmul muzicii noastra nenascut

ultimul tip de detergent, lenjerie de matase

parfumuri de marca....

numarau lipsa timpurilor vechii...

pare sa fie poveste ca erau fericitii

Iubim timpurile vechi astazi cand toate le-avem

pare sa fie poveste ca supravietuim

 printre atatea luxuri ucigase

amestecate cu esentiale lipsuri

Iubim timpurile...

Nu zbor, nu cant... sunt dupa propriul vostru chip!!

Am venit inre voi plina de fiorul iubirii

plina de exuberanta descoperirii profunzimilor de-adevar

Dar in scurt timp mi-ati astupat fantanile

ce-au tasnit de la sine cu pietre si noroi.

Ati cioplit niste gratii mari, si-as fi incaput cu totul in colivie

daca o aripa n-ar fi fost prea lunga;

nu se acomoda nicicum sistemelor voastre-

atunci ati taiat-o.

Am sangerat o vreme, n-am mai zburat,

dar mi-am reamintit cantecul ingerilor

si n-am putut multa vreme sa tac

am invatat sa cant in colivie

stiind ca oricum n-am sa mai zbor niciodata fara aripa.

De-atata cantat insa mi-a crescut ciocul atarnand afara liber

ca o exvrescenta ce sfida traditiile mostenite si cultivate.

Atunci v-ati adunat pentru o noua ciuntire.

Fara cioc, cu ochii mari de nedumerire am ramas mut

niciodata n-am mai cantat, insa privindu-ma multi

mi-a crescut mana ca sa pot sa-i ating sa-i mangai,

sa le-mpreun cu ei in ruga si-am ramas fara mana.

Nu zbor, nu cant, sunt dupa propriul vostru chip.

Mi-e teama si sa iubesc, ca nu cumva inima mea fericita

sa creasca mare si ca sa nu sparga gratiile incarcerarii

mi-ati smulge-o din piept,

sa raman ca unii dintre voi: un adevar fara iubire.

Masti de papadie

 

Ce poate fi mai simplu ca o cunoastere blit pe internet? Si va spun eu ca se leaga! Ai si curaj mai mult, iar daca nu merge, alta adresa pe chat, e mult mai simplu decat sa te duci la o persoana si sa-i faci o invitatie live si apoi sa te refuze cu o strambatura cu care te intoarce pe dos, nu merita efortul, dar pe net e altceva, te distrezi de minune, sa vezi ce fete indraznete! Dar nici cu baieti nu te joci, iti faci o droaie de prieteni, simti ca traiesti! Nici nu te ustura sufletul daca cineva te arde cu un cuvant, i-ai spus cateva si l-ai aruncat peste bord. Treaba cu imaginea de sine si cu timiditateape net nu merge, aici esti tare, simti ca ai personalitate, din miel te faci leu, si poti fi in o mie de posturi, daca vrei sa fi domn\a, iti permiti anumite cuvinte cu care trezesti respectul unora , daca vrei sa-ti dai in petic, nici o problema, flirtrezi cat vrei si daca se leagaai si dat drumul la o aventura, te multiplici in o suta de relatii, te imparti la cati vrei si te aduni cu cine iti place, schimbi cu cine vrei resurse si filme, faci afaceri si poti sa te alegi cu o groaza de avantaje. Pe net se spune "da" foarte usor la orice propunere cat de desucheata ar fi ea, cererea si oferta circula in variante de neimaginat, e adevarat ca nu trebuie sa pui baze pe cuvintele care ti se arunca, pentru ca nu cunosti intentiile celuilalt, dar pornesti de la ceva, se poate lega ceva, si mai e ceva: scapi de singuratate. Asadar, traiasca relatia pe internet! Dar... e chiar relatie? E chiar viata?

CHIAR LA ASTA NU MA GANDEAM

- Bine ai venit pe mess Monica! Imi place la nebunie poza ta, ai stil, eu sunt un tip direct si nu umblu cu intortocheli, viata e scurta si trebuie traita in viteza, asadar , ai vro relatie serioasa? ca sa nu complic lucrurile eu deja imi fac CV-ul: sunt liber!

-Salut Stef! vad ca nu stai degeaba, cum m-ai vazut pe net ai si aruncat carlige pentru agatat, ia trimite-mi niste poze cu fatada ta sa vad daca mai stau cu tine la discutie, nu multe, ca-mi dau seama ce soi esti... oooo, ai fata de actor! Ok raman online cu tine, dar sa ne intelegem: totul pe fata!

-Parca suntem dintr-o bucata amandoi, hai sa-ti mai dau cateva stiri despre mine, imi place orice fal de muzica , in afara de cea simfonica, care ma enerveaza, ca e prea lenta, ritm si miscare, fetito, asta imi place!, imi place sportul, sunt stelist, de doua ori pe saptamana ies cu prieteni la o bere si ne traim galagia cat mai spumos, mai sunt si student la o facultate care ma enerveaza, dar poate o schimb, imi place s-o fac pe seful, chestia e ca-mi iese. Tu ?

-Esti teribil! Pe mine ma cunosti dupa castile din urechi, am muzica in fiecare celula, asa ca unu la unu, si eu fac sport in fiecare dimineata ma scoate cainele din casa sa-l plimb si ma cam alearga, nu- mi place sa ma conduca cineva asa ca vezi ce faci cu temperamentul tau, aici e unu contra unu, eu nu sunt studenta asa ca aici nu ne potrivim, mai sunt inca in ograda liceului. Apropo de chestia cu sa fii direct: cand vii sa-mi vezi cainele?

-Pentru mine e perfect la ora 21, la terasa"Bonjour"

-Ok , Stef, si pentru mine e perfect, o sa maraie putin cainele meu cand o sa te vada dar nu te speria se va imprieteni si cu tine. Bye , bye!

Stef se indrepta catre terasa , din sens opus veea Monica cu cainele ei lul Rex, intunericul ii invaluia in mister, deodata cainele se smulge din lesa si se arunca spre Stef. Monica ramase ingrozita, totul parea sa fie de rau, nimic nu l-a intors pe Rex din drum, alerga in salturi uriase si ciudat... parca era si bucuros. ajuns langa el se rostogoli la picioarele lui , sosi in fuga si Monica, fata lui Stef trecu prin treizeci de culori.

-Monica? ingaima el.

-Da , adica nu, zise ea recunoscandu-l.

-Nu ti-e rusine, se starni el.

-Ba tie sa-ti fie rusine, tu te-ai dat drept altul si m-ai pacalit, zise ea.

-Cine a facut invitatia? nu tu? si iti arde de baieti, in loc sa te tii de scoala? las ca te spun eu mamei si sa vezi ce-o incasezi, sterge-o mai repede acasa si taci din gura, o sa ajungi rau! ii pecetlui el soarta.

- Nici cu tine nu mi-e rusine, ii intoarse ia replica.

A fost o seara groaznica , si rusinoasa, mastile lor de papadie au stat frumoase pana la un timp, apoi un suflu usor le-a imprastiat. Si cat de frumos a fost pe chat!

                                                              Graffiti pe inima-  George Uba

Traim intr-o era a internetului, a vietilor virtuale, a relatiilor pe internet, suntem prietenii pe facebook insa uitam sa ne salutam pe strada, avem mii de prietenii insa traim in singuratate, am uitat ce inseamna Viata reala, tot ce ne inconjoara , iubim natura in fotografi frumoase de pe internet insa am uitat ca putem iesi in parcul din spatele casei sa ne bucuram de adierea vantului, mirosul florilor, verdele crud al primaverii... Ne-am pierdut identitatile si valorile, pentru ca in lumea virtuala esti asa cum vrea celalant sa fi, folosim masti si identitati false, ne identificam cu orice si oricine uitand astfel sa ne dezvoltam propria personalitate, nu mai citim si nu mai vrem sa invatam , sa cunoastem, sa crestem - pierdere de timp, pentru asta exista Google, nu?

Suntem captivi intr-o lume virtuala unde totul este posibil si poti fi oricine, iar consecintele acestui lucru sunt din ce in ce mai grave, tinerii dezamagiti, fara pofta de viata, sinucideri..... vad din ce in ce mai multe persoane care nu stiu sa traiasca in lumea reala, incapabili sa -si rezolve conflictele si problemele.

Viata virtuala nu este Viata, este doar iluzia unei vietii!!..

Prinde copilul din.... tine!!

 

Uneori copilul din noi incearca sa ne controleze viata, o parte din problemele pe care le avem sunt determinate de persistenta sentimentelor copilariei sau a unor tipare, aspecte pozitive ale copilariei, dar care nu mai corespund vietii de adult. De multe ori acel "copil interior din trecut" are nevoie de atentie si ingrijirii, ceea ce este nostim dar si interesant este ca noi insine ne vom purta ca parinti fata de acest copil, pentru ca noi ne-am insusit cu sau fara voia noastra, comportamentul si conceptia parintilor nostri, iar rezultatul este ca ne purtam fata de noi insine si fata de altii cum au facut parintii nostrii cu noi cand eram mici. Reactiile noastre de zi cu zi sunt atat ale unui adult, cat si ale unui copil din trecut, si aceasta e o mare taina a vietii.

  Inca de cand suntem mici ne cautam o identitate, pentru a ne contura constienta ca suntem cineva, distincti de tot ce este in jurul nostru si deosebiti de ceilalti oameni, noi ne apropiem de cei din jurul nostru pentru a gasi iubirea si, in acelasi timp, ne indepartam de ei pentru a ne afirma deosebirile. Dragostea pe care mi-o dau altii imi spune ca sunt o valoare, sunt apreciat, distanta pe care o iau fata de anumite persoane inseamna ca nu trebuie sa fiu confundat cu ele si ca am o individualitate care atrage si poate sa ofere repere afective si o viziune despre viata.

La inceput identitatea noastra este legata de alte identitati (copilul care se tine de fusta mamei) apoi, identitatea noastra capata forma prin a ne diferentia treptat, ajungand sa avem opinia noastra, solutiile noastre, existenta noastra distincta, cu alte cuvinte se consolideaza eul nostru, permitandu-i personalitatii noastre sa se manifeste din ce in ce mai constient. Legat de parinti la inceput copilul se distinge progresiv de dorintele lor, apoi de cele ale mediului familial, datorita scolii . Aceasta distantare ne permite sa ne diferentiem de familie si sa cunoastem alte valori, de care trebuie sa ne distantam din nou pentru a ne urma evolutia, acelasi mecanism va functiona si mai tarziu pentru identitatea conferita de exercitarea unei meserii sau a unei profesii, este o continua adaptare pentru a sugera o identitate tot mai pronuntata si mai implinita, fara sa uitam ca trebuie sa ramanem noi insine in hatisul relatiilor umane. Fara ceilalti, fara dragoste, fara prietenie, eul nu s-ar putea dezvolta, relatiile noastre cu ceilalti trezesc emotii pe care trebuie sa le transformamsi sa le exprimam in exterior, raporturile cu ceilalti ne tin in viata si ne stimuleaza creativitatea , fie ca sunt relatii negative, fie ca sunt pozitive, oamenii din jurul nostru ne permite sa fim noi insine.

Daca am fi constienti de faptul ca in fiecare din noi, locuieste un adult, dar si un copil care inca mai creste, am fi mai intelegatorii unii cu altii. 

Calator

                                                   Ti-am aflat sufletul, 

                                              si am mers pe cararile lui.

                                                Eram un simplu calator...

                                      Insa am plecat lasand in urma mea

                                                                 Pustiu

                                                 Acum iti privesc cu dor

                                                  Si ochii si inima si buzele

                                       De-as mai fi un simplu si singur calator!

M-am saturat sa ma prefac...!!!....

Stiu ... am afisat mereu masca vesela si copilaroasa, v-am pus mereu la dispozitie sufletul meu plin da culoare, dragoste si bunatate si am tinut ascunsa partea intunecata, aia neagra si plina de mocirla pe care nimeni nu a vrut sa o vada, am strigat dupa ajutor, am plans pana la neputinta... am plans sange si lacrimile mi-au curs din ranii... am tot incercat sa va spun ca desi va ofeream zambete in launtrul meu erau lacrimii, am tot cautat pe cineva care sa planga cu mine.... iar acum cand lacrimile au iesit la suprafata se pare ca partea acea multicolora e ascunsa in obscuritate, si ati plecat totii rand pe rand.... stiu nimanui nu-i plac lacrimile, totii sunt satui de propriile lor dureri, complexe, frustrari, si nimeni nu are nevoie de lacrimile mele.... ma intrebati totii unde e fiinta aceea vesela si plina de viata, am inchis telefonul, sunt satula de sms false... caut pe cineva care sa planga cu mine, nu inteleg de ce nu va plac lacrimille , cel putin ele sunt sincere si vin din adancuri, nu ca majoritatea zambetelor voastre pe care le afisati ca o masca....

Maine voi fi din nou vesele si plina de culoare, va voi oferii la totii dragoste , bunatate si zambete...!!!!  Azi insa nu am nimic de oferit decat lacrimii  si caut pe cineva care sa planga cu mine....  

Un strop de "regret"...!!...

 E destul de greu să te gândeşti la viitor şi să-ţi accepţi prezentul...când umbra amintirilor şi izul sărat al trecutului sau cel puţin al frânturilor sale sumbre încă te urmăresc şi nu-ţi permit să respiri normal. Regretele fac parte din propria noastră poveste şi ar trebui să le putem accepta aşa cum sunt ele... în forma lor iniţială. Cel ce spune că n-a regretat niciodată nimic, minte... nu există om care să nu fi gustat măcar o dată din această otravă. Ar fi un basm să poţi trăi in pace cu propriile tale temeri si frustrări, cu greşelile şi gândurile mai puţin umane...căci din toate astea îşi au izvorul cel mai adesea...regretele.Ce regret eu?... cel mai adesea regret tot ceea ce nu am facut la timpul potrivit, regret multe decizii pripite pe care le-am luat si care mi-au schimbat viata intr-un mod in care nu as fi dorit, dar mai ales regret momentele in care nu am fost suficient de puternica sa lupt pentru ceea ce imi doream cu adevarat,pentru ceea ce am iubit cu adevarat, regret ca m-am lasat conditionata de cei din jurul meu si nu am fost suficient de independenta sa-mi iau propriile decizii.... insa nu voi regreta niciodata ca am iubit, ca m-am daruit, ca am facut bine acolo unde nu era dorit, nu voi regreta niciodata ca am ales fericirea celor dragii in locul propriei mele fericirii, si nu voi regreta niciodata ca am cunoscut persoane care au plecat din viata mea, pentru ca fiecare in parte mi-a daruit ceva bun sau mai putin bun, insa din toate am invatat ceva...  nu voi regreta nicicand ca te-am iubit, pentru ca in ciuda suferintei tu ai fost cel care m-a invatat sa iubesc, sa traiesc, sa ma daruiesc, m-ai invatat sa vad lumea si viata cu altii ochii!!...

E greu sa privesc spre viitor cu sufletul impovarat de regrete... insa merg inainte pentru ca stiu ca acolo undeva ceva frumos ma asteapta... De azi voi invata sa traiesc fara regrete...

Amintirile e ce-ti ramane atunci cand nu-ti ramane nimic...

Tot ce-ţi rămâne atunci când nu-ţi mai rămâne nimic, tot ceea ce vrei atunci când nu mai vrei nimic,tot ce mai primesti atunci cand nu mai primesti nimic sunt amintirile... imaginii trecatoare ale proprieii vieti, momente pierdute in timp si regasite in suflet, e tarziu, trecutul nu se mai poate schimba,si tot ce-mi raman sunt amintirile, recii , frumoase, bune sau mai putin bune, amintirii dulci-dureroase ale trecutului , al momentului trecerii tale prin viata mea ... si poate ca amintirea e pedeapsa pentru lucrurile pe care le regret, şi e mângâierea pentru lucrurile care regret că s-au terminat...  Cel mai mult insa ma chinuie amintirea ta, un amalgam de culori amestecate cu franturi de conversatie, mangaieri, soapte,imbratisari ....etape care nu se mai repetă, momente care nu se mai întorc, speranţe care încă ma bântuie. Momente pierdute în timp, visuri eşuate pe ţărmurile dorinţei, cuvinte nespuse...deziluzie. Amintirile ma ţin în viaţă în astfel de momente. Amintirile rămân pentru totdeauna.... Amintirile ma trag de mânecă în cele mai nepotrivite situaţii, cu glasul lor de bunică înţeleaptă: "Mai ştii cum era când...?"amintirile creează visuri, speranţe noi, dorinţe mai puternice... Amintirile nu ţin de cald sau de foame, dar ţin de singurătate..... imi amintesc cum era! Şi pentru un moment sunt acolo, în trecut, exact ca atunci, sau poate mai matură, şi  spune: "Ce frumos a fost!"...

Da!.. ce frumos a fost... insa a fost si nu se mai intoarce, si ma intreb pana cand vor putea amintirile sa-mi tina de cald, si de singuratate?!.... pana cand vor putea amintirile sa inlocuiasca viata.... nu pentru mult imi spun, stiu ca ar trebui ca totul sa ramana undeva in urma iar eu sa-mi continui viata,stiu ca amintirile nu te pot inlocui, ceea ce nu stiu este de ce ma amagesc cu amintirii, cu franturi dintr-o viata trecuta.... Tot ce-mi doresc e sa pot sa-mi continui viata, de aici de la zero.... din punctul asta in care nu mai am nimic dacat amintirile... din punctul asta in care iti spun "adio"...

Adio, iubirea mea!, ne vedem in amintirile mele!!!.....

Voi invata din nou ce inseamna Viata....

Ce cauta un om intr-o viata? De unde stii cind sa te opresti din cautare, din plans, din indiferenta , din bunatate sau rautate? Ce se intimpla cind nimic nu e indeajuns pentru a umple un gol, lasat de persoana pe care ai iubit-o mai mult decat orice?... si cum de ma mai astept sa ma gaseasca cineva cind eu inca ma mai caut? La ce imi mai trebuie adevarul daca acesta ma distruge? Treptat toate sentimentele mi s-au luat.... Mi s-au luat cand imi era mai bine, cand soarele parea ca iese dintre norii grei, iar acum nu ma mai atinge nimic....A trecut mult timp de cand nu am mai vorbit cu sufletul meu, poate ca amandoi aveam nevoie de o pauza... inainte obijnuiam sa ma analizez, sa ma incurajez, ... iar in fiecare seara stateam de vorba cu mine, vorbeam ore intregi despre tine, despre tot ce ai facut, despre tot ce ai spus, vorbeam pana si de ceia ce nu ai spus, acum nu o mai fac, sa indraznesc sa cred ca te-am uitat?!!... nu, nu am facut-o , insa am cazut intr-o specie de transa, sau mai bine zis sunt intr-o faza de robotizare a propriei vietii, merge totul in automat,oricum traim intr-o era in care programarea face parte din noi... asa ca, de ce nu as trai si eu asa, trazindu-ma dimineata fara sa ma intreb de ce , sau pentru cine, fara sa ma mai gandesc ca adevaratul scop al zilei este sa o traiesti cu adevarat?!.... pot foarte bine sa ma trezesc dimineata cu unicul gand ca trebuie sa plec la serviciu, fara sa ma mai gandesc ca dupa o zi lunga si obositoare nu ma va astepta nimeni acasa... pot foarte bine sa-mi notez pe agenda sa ud florile o data la doua zile fara a le privi, fara a le vorbi, fara a ma bucura de ele.... pot sa-mi fac cumparaturile fara sa realizez cu adevarat ce cumpar.... pot sa mananc fara sa simt savoarea.... pot sa ma plimba prin parc fara a vedea zambetul minunat al copiilor ce se joaca....vezi?!!.. m-am vindecat... acum pot face orice fara a lasa sa ma atinga.... nu-mi mai petrec noptile plangand si nu ma mai gandesc la tine, am devenit imuna, la tine, la lipsa ta... nu ma mai atinge nimic.....

Si tot asa de ceva vreme sunt vie dar fara viata... iar azi ma simt prinsa intre atatea ganduri si intre atatea sentimente, incat simt ca o sa incep sa plang  in vazul lumii.... poate ca plansul va sterge nepasarea aceasta cu care imi traiesc viata.... poate ca ar trebui sa las plansul sa ma ingenuncheze din nou.... poate ca in felul acesta de acolo de jos de pe genunchi voi putea din nou ridica ochii si privi spre viitor cu Speranta... poate ca asa, de acolo de jos ridicandu-mi ochii spre cer voi invata din nou ce inseamna Viata....

Asa mi-e dat.... sa te port in suflet

Am trait atatia ani cu speranta ca poate exista o sansa pentru noi, ca poate exista speranta unui viitor comun... trist e sa vad ca a fost o speranta desarta.... noi doi nu vom putea avea niciodata un viitor comun.... cred ca mi-e dat sa te port in suflet ca o pecete, esti amintirea a tot ce ar fi putut sa fie, amintirea atator lucruri pe care nu le-am trait nicicand... am trait o viata care nu era a mea, am visat un vis strain, te-am inchis in suflet ca pe cea mai de pret comoara si am continuat sa sper ca intr-o zi totul va deveni realitate , mi-am continuat viata zi de zi nelasand nimic sa ma atinga, neobservand pe cei ce imi erau alaturi zi de zi, nu mi-am luat timp sa vad suferinta din ochii celor care ma iubeau , am continuat sa merg inainte nevazand, neauzind, si fara sa simt nimic.... Azi insa stiu ca trebuie sa incep sa privesc in jurul meu la oamenii care mi-au daruit din sufletul lor, azi trebuie sa privesc in jur sa vad tot ce am lasat sa treaca pe langa mine... de azi incep sa traiesc.... de azi stiu ca asa mi-e dat sa te port mereu in suflet.... insa stiu si ca trebuie sa privesc mai atenta in jur la tot ce imi poate oferi viata.... si cine stie poate dandu-le o sansa celor ce ma iubesc va veni ziua cand si eu voi iubi din nou.... pana atunci te voi purta in suflet...!!!!

Te port în suflet, ca pe un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port în trup, în sânii albi si grei,
Cum poarta rodia samânta ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cântec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gât, nepretuit sirag,
Strânsoarea cald-a bratului tau drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
In cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port în brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija , fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais.
Adânc te port în trupul meu si-n vis.

(Zoica Latcu- Te port in mine)

Si ma intrebi cine sunt....

Si ma intrebi cine sunt... eu,sunt un inger nechibzuit care nu stie ce vrea, ce face sau de unde vine...si ma mistui incet si-mi ard sufletul cu sentimentele dulci care pururea-mi vor murdarii amintirile...

Si ma intrebi cine sunt... eu sunt un om cu un suflet multicolor reflectat in mii de cioburii mult prea ascutite, un om pentru care o clipa e de-ajuns pentru a iesi din clepsidra timpului si a observa ca oamenii nu sunt decât niste fire de nisip captive care se scurg dinspre cer spre pamânt si invers... si ma mistui incet si-mi ranesc sufletul cu sentimente nedorite de nimeni...

Si ma intrebi cine sunt... Eu, sunt o femeie care viseaza si se inalta,care uita sa viseze si cade,se inchide in intuneric si-apoi se-nalta din nou... si din nou, si din nou...se inalta intr-un zbor mereu prea inalt, mereu prea sus...

Si ma intrebi cine sunt eu... eu sunt... nu sunt... cine mai stie!!!....

Maine voi zambi din nou!

 Mi-am frant din nou aripile intr-un zbor mult prea inalt pentru mine si am cazut din nou in aceasi prapastie intunecata din launtrul meu, sunt zile, saptamanii de cand ma tarasc si-mi este un dor teribil sa zbor, sa ies din intunericul din mine si sa ma inalt spre lumina, ma simt obosita dupa perioada asta lunga de sentimente amestecate, in doze mari si necontrolate, sunt speriata, ma simt frustrata, ametita , sfasiata de dor si de vise, lipsita de entuziasm si de orice fel de putere asupra destinului, pana cand  voi mai continua asa, pana cand ma voi lasa afundata in bezna,pana cand voi astepta sa mi se vindece aripile?!... uneorii cred ca m-am lasat sa cad prea repede, prea rau, sau poate aveam nevoie de caderea asta, sau poate am nevoie sa-mi creasca aripi noi??!!... 

 Imi simt ochii cenusii, umbriti de lacrimi uscate. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic... sunt trista si nelinistita … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul, sau poate imi e teama sa vad ca nu mai am un vis...

 Am decis sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape, am sa respir adanc si am sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa lupt pentru orice... de cele mai multe ori insa ma lupt cu mine insumi, probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate, plang pentru ca nu imi suport frustrarea pentru neputiinta. urasc din tot sufletul rolul de femeie sensibila, demna de compatimire si de aceea imi propun ca maine sa zambesc din nou, sa fiu puternica.... Maine, da, maine... acum insa, as vrea doar sa ma ascund undeva, undeva unde sa pot sa tip si sa plang, sa-mi vars toata durerea care ma macina, fara ca cineva sa ma poata vedea, fara ca cineva sa ma poata auzi, fara ca cineva sa poata macar banui cata durere, cate lacrimi s-au strans in mine...

Maine insa  voi zambi din nou ... maine voi fi din nou femeia puternica si zambitoare a carei lume perfecta nu poate fi zdruncinata de nimic si pe care toti se asteapta sa o vada... Maine...

Ce sunet ciudat e tacerea!!!

                                                                           

In ultima vreme in viata mea dainuie o liniste dementiala, in fiecare seara cand ma intorc acasa ma asteapta cuminte printre cani de cafea si ganduri prafuite aruncate la intamplare pe covor, ma saluta atunci cand deschid usa, apoi mi se aseaza cuminte in suflet si incearca sa nu ma deranjeze... n-as fi crezut sa spun asta vreodata insa imi e dor de cuvintele aruncate la intamplare prin camera si de sunetul lor atunci cand loveau peretii, mi-e dor de gandurile noastre atunci cand se certau, de zbucium.... 

E prea liniste... Ma ucide acum linistea asta, in jurul meu se invart doar amintiri, aud rasetele mele de altadata.... sa dus bucuria acum, sa dus ca si cum nu m-ar fi cunoscut , ca si cum nu m-ar fi mangaiat, ca si cum nu mi-ar fi lacrimat... Ma doare, da, ma doare linistea si-n mine a ramas doar un gol imens, pana si lacrimile ratacite in seara asta pe obrajii mei sunt linistite, nici macar muzica data la maxim nu reuseste sa acopere linistea .... un ultim gand ratacit printre cartile aruncate in dezordine pe birou imi sopteste: ce sunet ciudat e tacerea!! ...

Ultimul vis

Mai am doar o lacrima ce sta in coltul ochiului asteptand o clipa pentru a se pravali, doar un gand ce alearga pretutindeni si nicaieri , s-au dus toate durerile si furtunile din ultima vreme, m-am privit adanc in ochii pana in suflet si am decis sa ma eliberez de toata povara pe care am purtat-o atata timp.... mi-am facut curat in suflet, am maturat toate dezamagirile, am pus intr-un sac negru de plastic toate durerile, toate ranile, uitarile si necuvintele, iar amintirile le-am asezat in sertarul de jos al sufletului, amintirile frumoase insa le-am asezat in sertarul de sus in asa fel incat sa ajung mai usor la ele, singurul lucru cu care nu stiu inca ce sa fac esti tu... poate ca a venit momentul sa pleci, iti voi pregati bagajele!!!.... Ti-am pus in valiza toate necuvintele, toate neiubirile, toate neimbratisarile, stai linistit, ti-am pus si camasile, voi pastra insa toate cuvintele, toate iubirile, toate imbratisarile, voi pastra si camasa ta preferata, asta pentru ca ai spus ca imi vine mai bine mie.... 

A venit seara iar eu ma plimb in voie prin sufletul meu, e atata spatiu acum, si parca e prea gol,prea pustiu, ma obijnuisem cu dezordinea pe care o creai , ma uit in jur si nu vad haine imprastiate, nici cani de cafea murdare, nici macar cuvintele pe care le aruncai oriunde.... in jurul meu e nimic acum, e gol.... iar eu ma simt ca un ocean strivit de ultima  lacrima pravalita din coltul ochiului.... privesc in jur si vad intr-un colt cateva cioburi ale viselor sparte in care mi-am taiat de-atatea ori gandurile, si observ ca in mijlocul lor se afla inca un vis intact, e acolo, asteapta doar sa-l ridic ... 

P.S  mai am un ultim vis, de azi incep sa-l traiesc!!...

10 paşi să mergi mai departe

In viata este important sa mergi mai departe sa iti menti speranta si optimismul chiar si atunci cand esti trist, obosit sau deprimat, iata 10 lucruri pe care le poti face pentru a merge mai departe atunci cand lucrurile nu sunt asa cum ar trebui sau cum ai vrea tu sa fie.

- Renunţă să mai laşi părerile altora să îţi conducă viaţa. Vrei o schimbare, vrei să îţi fie mai bine, vrei să fii tu? Atunci ţine cont de ce crezi tu în primul rând, ascultă-te prima oară pe tine şi apoi pe cei din jur. Nu contează ce cred alţii atunci când tu vrei să schimbi ceva, contează ce crezi şi ce simţi tu. Nu îţi mai fie frică, aşează-te în faţa oglinzii, trage aer în piept şi vorbeşte cu tine. Ascultă-te.

-Încetează să îţi mai fie ruşine de trecutul tău. Niciun om nu e perfect, aşadar nici trecutul lui nu e. Toţi am făcut cel puţin un lucru de care în prezent nu suntem tocmai mândri, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl lăsăm să ne afecteze ci trebuie doar să învăţăm din ceea ce a fost. Trecutul tău nu este egal cu prezentul sau viitorul. Viitorul poate fi unul strălucit, asta e gândirea pe care trebuie să o ai zi de zi. Tot ceea ce contează cu adevărat e ce faci acum, nu ce ai făcut acum un an.

-Fii hotărât atunci când îţi doreşti ceva! Niciodată nu vei putea să pleci de unde eşti, să depăşeşti un moment dificil, să treci peste o despărţire dacă nu te decizi şi nu te convingi singur că asta îţi doreşti cu adevărat. Pentru început testează-te! Ia o decizie pe termen scurt şi du-o la bun sfârşit. Apoi vei putea depăşi orice, pentru că orice reuşită, orice succes te face mult mai puternic.

-Totul în viaţă se rezumă la alegeri, unele mai dificile, altele mai uşoare, unele mai frustrante, altele mai plăcute. Dar de fapt nu există decât două alegeri primare: să îţi accepţi condiţiile aşa cum sunt sau să îţi accepţi şi asumi responsabilitatea să le schimbi. Te nemulţumeşte ceva câtuşi de puţin? Ia-ţi inima în dinţi şi schimbă ceva! „Cel mai bun moment să plantezi un copac era acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este ACUM!”

-O singură viaţă avem, o singură dată trăim. O singură dată petreci ziua asta aşa că dacă simţi că trebuie să faci ceva, pur şi simplu fă-o. Decât să stai cu gânduri toată viaţa, cu întrebări şi cu regretul că nu ai făcut lucrul respectiv, mai bine faci cu riscul să greşeşti, dar înveţi din greşeli. În fiecare zi ţi se oferă şanse să alegi. Alege să nu iroseşti timpul tău şi al celor din jur. Alege să simţi că trăieşti, sa mergi dansând şi să iubeşti cântând!

-Ţinteşte cât mai sus, către succes dar adu-ţi aminte că eşti om, ai dreptul să greşeşti şi obligaţia să înveţi din asta. Renunţă la frica de greşeală pentru că altfel îţi vei pierde abilitatea de a mai învăţa lucruri noi şi nu vei putea înainta şi evolua în viaţă.

-Încetează să mai fugi de problemele care necesită rezolvare. Înfruntă-le, întotdeauna a existat o cale de a le rezolva! Ia atitudine, comunică, apreciază, iartă şi iubeşte oamenii din viaţa ta care merită asta şi nu mai pierde timpul fugind de probleme!

-Încetează să mai inventezi scuze în loc să iei decizii. Cele mai multe eşecuri pe termen lung au loc din cauza faptului că atunci când se apropie termenul limită, oamenii au tendinţa să încerce să-l lungească inventând scuze de teama unei decizii şi a responsabilităţii acesteia. Într-un final tot veţi ajunge faţă în faţă cu problema în cauză, aşa că cel mai bine e să nu mai amânaţi momentul pentru a nu irosi timpul degeaba.

-Renunţă la gândurile pesimiste. De cele mai multe ori, vedem ceea ce vrem să vedem, aşadar concentrează-te pe lucruri frumoase, care îţi plac, pe oameni frumoşi, pe optimism. Şi ca să poţi duce asta la bun sfârşit, fii recunoscător pentru ceea ce ai acum şi luptă întotdeauna să obţii ceea ce îţi doreşti.

- De mult prea multe ori încercăm să realizăm ceva mare, ceva important fără să observam, fără să ne dăm seama că cea mai frumoasă parte a vieţii este, de fapt, alcătuită din lucruri mici şi simple dar cu o imensă încărcătură emoţională!