Un cadou special!

In ziua de Craciun  m-am simtit atat de singura, desi inconjurata de persoane, am un gol imens in suflet, mi-e un dor nebun de tine si de tot ce ai reprezentat in viata mea, mi-e un dor nebun sa rad, da sa rad asa fara motiv cum faceam de fiecare data cand te vedeam.... Sunt zile sfinte, zile de sarbatoare, zile in care miracolele se intampla imi spuneam, insa cu cat imi repetam asta cu atat golul din sufletul meu crestea, aproape ca nu mai aveam puterea sa cred in miracole, intrebari , indoieli si incrtitudinii imi framantau sufletul sub masca unui zambet perfect afisat pentru cei din jurul meu... Si totusi, imi spuneam, poate... si totusi poate exista Mos Craciun... si totusi... poate imi voi primi miracolul meu de Craciun..... si desi am zambit amar la acest gand copilaresc, undeva in suflet am pastrat un colt de speranta...

In dimineata aceasta, iesind din casa am gasit la usa o cutiuta, frumos impachetata si cu o fundita rosie, este atat de draguta, am petrecut ore intregi astazi uitandu-ma la ea.... este atat de misterioasa ca si cel care a lasat-o... nu am indraznit sa o deschid de teama sa nu stric magia acestui moment, pentru ca azi vreau sa cred ca Mos Craciun exista si miracolele se intampla, vreau sa cred ca va veni o zi, cand fericirea si zambetul nu-mi vor mai fi doar o masca ci vor face parte cu adevarat din viata mea, vreau sa cred ca intr-o zi toate incertitudinile, suferinta si durerea din sufletul meu vor disparea, vreau sa cred ca va veni o zi cand nu voi mai fi nevoita sa fac sacrificii, si vreau sa cred ca va veni ziua in care nu-mi vei mai lipsi, in care in voi continua viata fara sa ma gandesc la tine in fiecare clipa....

Anul acesta eu am avut miracolul meu de Craciun, cutiuta misterioasa cu fundita rosie care mi-a adus cel mai de pret lucru, Speranta!!!.....

 Va doresc sa aveti si voi parte de propriul miracol.... Sarbatori fericite!!

Miros de Craciun!

Ador perioada asta , iubesc magia Craciunului... la fiecare pas miroase-a Craciun, e cel mai complex miros din lume, este un mix de mirosuri, e miros de brad amestecat cu graba oamenilor de a gasi cadoul perfect, miros de ciocolata calda si lichior de oua, miros de cozonaci si miros de lemn, miros de vin fiert si zapada, miros de sarmale si miros de-acasa, miros de bunatate, iubire, amestecate cu graba, cautare, zarva, pentru mine e cel mai frumos parfum din lume!!!..

Iar momentul cel mai intens este impodobirea bradului.... Astazi voi impodobi bradutul si voi pune in el zambete, bunatate, vorbe bune si imbratisari, caldura pentru cei ce nu o au, voi pune particele in sufletul meu imbracate in polei alb, pentru cei ce ma iubesc si vor o particica din mine, voi pune deasemeni lacrimii, pentru cei ce nu mai sunt, voi pune si ingerii sa ne aminteasca sa credem!!!...

Da, astazi este o zi deosebita, astazi mai mult ca oricand miroase-a Craciun!!!

Dialog

-In sufletul omului intra descult, mi-ai spus .Nu aduce pe picioare tot praful drumului pe care ai umblat....

-Lasa-ma atunci, lasa-ma sa strabat desculta cararea ce duce la sufletul tau, desculta ca sa nu iti ranesc simtirea!!!...

Suflete, priveste spre cer si inaltate!...

Suntem obijnuiti sa judecam pe cei de langa noi atunci cand gresesc, si nu ne luam timp sa ne punem o secunda in locul lor, sa intelegem, sa realizam ca poate in locul lor am fi facut la fel...Atunci cand cineva ne raneste il excludem din viata noastra, fara sa ne gandim de cate ori si noi am ranit pe altii... Atunci cand ne simtim singuri si tristi ii condamnam pe cei care nu ne sunt alaturi fara sa realizam ca au fost numeroase momentele cand ei aveau nevoie de noi si nu am fost acolo... E mai usor sa condamnam decat sa intelegem, e mai usor sa excludem pe cineva din viata noastra decat sa iertam... Ar trebui sa ne ajutam unii pe altii, asa e natura umana, sa vrem sa traim din fericirea celorlalti, nu din suferinta lor... Nu ar trebui sa ne urâm si sa ne dispretuim, e loc pentru toti în lumea asta, iar pamântul e bogat si darnic... Ne-am ratacit pe drumul unei vieti care poate fi libera si frumoasa. Lacomia ne-a otravit sufletele....Alergam din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi însine, ne ascundem sentimentele, trairile, gandurile... Stiinta ne-a facut cinici, inteligenta – distanti si inumani. Gândim prea mult si simtim prea putin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenta, avem nevoie de bunavointa si tandrete. Fara acestea, viata devine potrivnica si atunci totul e pierdut.....Nu suntetm roboti, nici animale, ci oameni! ....Avem în inimi umanitate! .... Sa ne amintim asadar puterea binelui, miracolul dragostei ce locuieste in noi, sa ne amintim ce-nseamna  sa daruim, sa sprijinim, sa incurajam, sa ajutam, sa iubim si sa iertam!!

Noi, oamenii, avem puterea sa facem aceasta viata sa devina frumoasa! Sa folosim aceasta putere.... sa privim spre cer! ...Norii se risipesc, soarele rasare din nou....

Priveste, suflete, priveste spre cer si inaltate!...

O scrisoare pentru tine!

Am vazut de curand un film minunat care mi-a amintit frumusetea si gratia "scrisorilor" autentice, suntem atat de obisnuiti cu posta elecronica incat am uitat farmecul scrisorilor de altadata, postasul odata atat de asteptat azi nu mai aduce decat facturile si diferite instiintari de plata. Mi-am dorit asadar sa impart cu voi frumusetea unei scrisori  a carei putere este uimitoare, cuvinte scrise din inima, cuvinte care au reusit sa schimbe viata unei tinere domnisoare...

              Draga mea,

   Sper ca aceasta scrisoare sa te gaseasca sanatoasa, am vrut sa-ti scriu de multa vreme, eu sunt batran de-acum si ma intreb ce s-a intamplat cu tine de-a lungul anilor, sper ca iti apreciezi viata si izvorul ei.

    Adu-ti aminte ca esti frumoasa si gratioasa si ca esti aici cu un scop unic, stiu ca viata poate fi dificila uneori si ca e usor sa pierdem din vedere lucrurile care conteaza cu adevarat, dar am incredere ca in sufletul tau sti ce este pretios in viata ta, adu-ti aminte sa faci cel putin un lucru in fiecare zi care sa dea sens existentei tale. Priveste in jurul tau dupa mesajele de adevar si frumusete ascunse in fiecare copac, in fiecare floare in fiecare fiinta umana, suntem cu totii conectatii pentru a ne intelege, a ne iubi si a ne incuraja reciproc. Sper ca sti ca esti iubita profund si ca sunt multii care te privesc pentru a gasi in tine un exemplu care inspira si inalta. Iti multumesc ca esti o astfel de persoana buna, de cand erai mica ai fost aleasa pentru lucruri mari, aveai un spirit special, ai darul de ai face pe ceilalti oamenii sa aibe o parere buna despre ei insisi prin faptul ca esti draguta si atenta. S-ar putea uneori sa te simti singura in aceasta lume, insa sa sti ca nu esti, Cineva se uita la tine si binecuvinteaza viata ta chiar daca uneori e posibil sa nu realizezi asta. Fericirea ta e rasplatita de fericirea pe care o oferi altora, te asigur ca daca dai din suflet vei primi binecuvantarile unei vietii pline de scop si bucurie.

    Sper sa-ti pastrezi spiritul vesel si am incredere ca esti bine, pentru moment iti trimit un sentiment profund de recunostinta si bucurie, fie ca Domnul sa te binecuvinteze intotdeauna.

                                                         

                                                                           Cu drag, prietenul tau.

Iubirea are puteri nebanuite...

Atunci cand iubesti tot ce atingi se transforma in ceva frumos, tot ce spui se transforma in cuvinte de iubire. Dragoste transforma totul intr-un basm,dragostea e cea care a transformat-o pe cenusareasa in printesa, broscoiul in printul fermecat, numai dragostea adevarata putea sa o salveze pe Frumoasa din padurea adormita.... iubirea ne face sa fim mai buni,mai frumosi. Atunci cand iubesti egoismul se transforma in altruism, nu mai esti tu pe primul loc ci persoana iubita, nu te mai intereseaza daca iti este bine tie, important este sa-i fie bine ei/ lui.Atunci cand iubesti cerul pare sa aibe o culoare mai frumoasa, pana si stelele stralucesc mai tare, iar florile, florile par sa aibe un parfum si un farmec pe care nu l-ai observat inainte. Atunci cand iubesti tot ce spui, tot ce faci, dar absolut tot este minunat. Atunci cand iubesti ai impresia ca totul se schimba in jurul tau, si realizezi , mai tarziu ca de fapt nimic nu sa schimbat, ci doar perceptia ta fata de ele era diferita, pentru ca iubeai, si atunci cand iubesti totul este mai frumos , mai bun!! 

Din iubire si pentru iubire oamenii fac lucruri imposibile, lucruri pe care nu ar fi crezut ca le poate face, nici macar imagina.... pentru ca Iubirea iti da puteri nebanuite...

Hraneste-ti inima cu iubire!!

Agonie....

Picaturii marii si reci de ploaie imi plesnesc cu putere fata si trupul, zgomotul ploi este atat de violent incat acopera zgomotul infernal al orasului, masinile continua eternul du-te-vino fara a tine cont de baltoacele acumulate stropind trecatorii uzi, infriguratii, grabitii si parca suferinzi -o fi din cauza ploii , mi-am spus si am continuat sa merg tinand strans in pumnii inima suferinda... picaturii de sange se preling pe asfalt insa nimeni nu vede pentru ca ploaia le spala de indata ce ating pamantul.... si oricum nu cred ca cineva ar avea timp sa observe, totii sunt atat de grabitii, ma simt aproape invizibila...

E noapte... ploaia sa potolit  iar eu imi continui drumul, fara o directie anume strazile, goale de-acum par din ce in ce mai lungi, pasii sunt grei si linistea asurzitoare..... nu-i nimeni in jurul meu iar eu continuii sa merg tinandu-mi sufletul strans in palme de teama sa nu-mi scape si ultima farama de dragoste, singura mea speranta.... Agonie... gol.... abis...  imi simt sufletul ca pe o rana vie, am trupul amortit... de cateva zile alerg pe strazile sufletului, prin ploaia de sentimente contradictorii, regrete, durerii, dorurii, sunt in cautarea unui motiv, ceva care sa ma ajute sa rezist, ceva care sa-mi aminteasca ca dupa ploaie rasare intotdeauna soarele, ceva care sa ma faca sa cred ca maine va fi mai bine...

Si iarasi gol... abis... agonie, neputinta, frustrare, durere, deznadejde, pustiu.... ploaie ...

NU... de data asta nu ma voi lasa sa cad, ma voi agata cu putere de farama asa de dragoste ramasa in inima mea, inchid pumnii si strang cu putere... in fond iubirea e cea care ne salveaza nu?!... 

Speranta!!... maine va rasari soarele, si daca nu imi voi cumpara o umbrela!!

Gandurii, cuvinte si tacerii....

Si daca uneori tacerea mea ti se pare infinita...si daca alteori uit sa zbor cu gandul catre tine, iarta-ma...!!!

Iarta-ma pentru toate cuvintele pe care nu ti le-am spus si pentru gandurile care nu le-am gandit...

Uneori din gandurile mele senine se nasc cuvinte, alteori din gandurile mele intunecate se nasc tacerii... Tu, ai stiut sa-mi ascultii si cuvintele si tacerile!!

Azi ma dor gandurile despre tine ...  printre gânduri îmi curgi încet în suflet ,esti aici in inima mea.. te regasesc de fiecare data mai aproape de gandurile mele, de sufletul meu!!

TU esti cel mai de pret gand al meu si poate intr-o zi te voi transforma in cuvinte!!....

Conversatie interioara... De vorba cu sufletul meu...

-Ce faci suflete?!... esti bine?!... de ceva timp nu te mai aud, nu-mi mai vorbesti... ce-i cu tine?!..
-M-am hotarat sa tac, oricum nu ma asculti niciodata, asa ca imi vor tace cuvintele, imi vor tace trairile... si imi vor tace simtirile, de azi voi fi tacere...
- Nu suflete sa nu-mi taci, abia te-am regasit, cum sa taci, pentru mine ai fost un nou inceput cand te-am regasit , nu poti sa-mi taci, am nevoie de cuvintele tale.
-Nu pot, imi spuse sufletul, sunt prea trist, uiti mereu sa ma saluti sau sa ma intrebi ce mai fac?... cand iti vorbesc nu ma asculti, imi spui sa tac.. vreau sa stau singur si sa tac... sunt trist..
-Sti, suflete,uneori, sau poate de cele mai multe ori, constientizarea tristetii din noi ne face sa cautam noi bucurii in lumea ce pare a nu fi a noastra – nici eu n-am cerut sa fiu si nici n-am fost intrebata... Insa am nevoie de tine , pentru ca tu ai fost cel care a cautat mereu ceva de care sa se agate in incercarea de a rezista, fara tine as fi cazut de mult.

-Te rog suflete, vorbeste-mi... de data asta promit ca te voi asculta.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat....

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stima de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat


---text, scris  de Charlie Chaplin pe 16 Aprilie 1959, cu ocazia aniversării sale de 70 de ani

Intunericul din mine...!!

Ma zvarcolesc intr-o mare de incertitudini, ganduri si amintiri, im strang sentimentele mai aproape si imi afund capul in perna... am stiut ca va fi o noapte lunga din momentul in care am inceput sa ma gandesc la tine... Sti, mi-as fi dorit ca toata viata sa fi ramas langa mine.... Cateodata ma doare dorul asta de tine, si stiu ca te voi iubi mereu, chiar daca uneori ma mai razvratesc si pornesc un razboi impotriva sentimentelor... in final tu castigi mereu, te-ai implantat cu putere in sufletul meu si refuzi cu incapatanare sa pleci... ma simt ca un fir de praf ratacit in pulberea de stele, ma simt ca o noapte fara stele, nu sti , nu ti-am spus?!… sunt incompleta fara tine... sunt mai putin decat ceva si mai mult decat nimic...
Ma gandesc la tine si gandul acesta ma chinuie... Continuu sa ma gandesc la tine si nu inteleg cum ai reusit sa-mi patrunzi pana si cele mai ascunse colturi ale sufletului meu... eram inconjurata de o fortareata de cioburi de tacere, un zid  aparent inexpugnabil insa tu ai gasit cu o  mana, poate mult prea sigura fiecare dintre punctele sensibile ale zidului ... mi-ai destramat fortareata, mi-ai distrus apararea... ai cucerit si-apoi ai plecat cu un pas mult prea sigur spre alte fortarete, spre alte ziduri ...
Imi afund capul mai tare in perna.... va fi o noapte lunga...ma macina incertitudinile, intrebarile, mai ales acum, in noapte… cand stau si privesc aiurea dansul nehotarat al umbrelor lasate pe perete de zecile de lumanari aprinse prin camera. As vrea sa gasesc un raspuns, ceva de care sa ma agat in intunericul noptilor acestea interminabile... rupta de mine, rupta de lume voi continua sa ratacesc cu pasii batranii in intunericul din mine pana am sa obosesc, pana ce dulcele somn isi va aduce aminte de mine si-mi va darui uitarea....

P.S. Mai este mult pana dimineata?!

Vise si fluturii

Mi-am vazut visele zburand pe fereastra... s-au saturat de asteptare... s-au saturat de incertitudinii...
Sunt egoista, recunosc... ma gandesc mereu la mine, la ce simt eu, la ce imi doresc, ce visez... si nu mi-am imaginat ca si visele mele au dorinte si sentimente, n-am inteles ca s-au saturat de asteptare, dupa anii de zile de asteptat cumintii in sertarul de jos al sufletului si-au luat zborul asemenii unor fluturii ce stiu ca nu au decat o zi de trait in libertate.... Mi-am tinut mereu visele incuiate, le-am pastrat mereu pentru mai tarziu, prezentul nefiind  la indemana, negasind momentul potrivit pentru mine si visele mele... Nu stiu cum dar de fiecare data cand incercam sa le scot la lumina aparea ceva mai urgent sau mai important, asadar le scuturam de praf si le puneam la loc in sertar, zi dupa zi, pana ce zilele au devenit saptamanii, si saptamanile lunii, iar lunile au devenit anii... Regretele insa ajung prea tarziu si nu-si mai au rostul ...
Azi visele mele s-au saturat de asteptare... azi visele mele si-au luat zborul...

Poezie si fulgii de zapada...

M-a apucat dorul de zapada si de frig, de miros de brad, de vin fiert cu scortisoara, de biscuitii calzi, de cozonacii parfumatii.... de serii lungi si geroase cu plimbari prin zapada, mi-e dor de copilarie si de nelipsitul om de zapada.... mi-e dor de tine si de imbratisarea ta calda.... Iti amintesti, suflete, noptile cand alergam prin zapada si priveam ore in sir jocul fulgilor de zapada in lumina becului de la coltul strazii?!...
Mi-as fi dorit ca azi sa ninga, sa fie o zi speciala... asa fara nici un motiv, doar sa ninga , sa ma pierd din nou prin zapada sa-mi las sentimentele sa inghete si sa ma pierd usoara in jocul fulgilor de zapada... dar nu ninge, si nici nu-i o zi speciala, e doar o banala seara de noiembrie.... nu-i nici zapada , nici miros de brad, nici biscuiti calzii, nu-i nici macar un foc adevarat langa care sa ma cuibaresc, ci doar un calorifer elecric si-un vechi fotoliu, o veche patura de lana si vechea mea carte de poezii pe care le iubesc dincolo de anotimpuri...

                                                                                                                                                                                       Cântec de dor -Nichita Stănescu                                              

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
 tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
 Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
 şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
 Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Ganduri intr-o zi ploioasa...

 Am suferit in tacere...azi insa  simt nevoia sa strig ... sa vorbesc... sa spun tuturor ca-mi este dor... ca ma doare...Picuri mari si reci se preling pe fereastra, ating sticla rece si-mi doresc ca ploaia sa-mi poata spala gandurile, sentimentele si dorul...
Imi este dor de  fericire, de ploile petrecute impreuna... imi amintesc cum stateam ore in sir privindu-ne fara sa spunem o vorba, nici nu era nevoie, noi vorbeam din privirii... stiam ce gandesti inainte sa o faci, iar tu stiai ca tot ce-mi doresc intr-o zi ploioasa ca asta e sa ma tii in brate, sa-mi sprijin capul pe umarul tau ... sa ma ti aproape de inima ta ... acum insa ploaia pare atat de rece, stropii atat de mari si norii atat de negri... imi lipsesti... imi lipsesc mangaierile tale , soaptele tale , imbratisarile tale...
Tu, iubitul meu, erai motivul pentru care ma trezeam dimineata zambind, erai cheful meu de viata, erai tot ce aveam mai frumos, erai visul meu, drumul meu, erai totul pentru mine...Urasc starea in care sunt, sa stau in fata monitorului, sa nu fac niciun gest, sa nu schitez nimic si sa plang pana cand simt ca inima-mi iese din piept si o ia la fuga!
 N-am inteles niciodata cum ai putut sa-ti tradezi sufletul... ai vandut dragostea pe cateva momente de placere cu miros de parfum ieftin amestecat cu tutun .... Nu stiai ca ploaia nu poate spala tradarea?!... Nu stiai ca o inima franta nu se vindeca niciodata?!  ... Nu stiai ca daca-ti vinzi sufletul nu-l mai poti avea inapoi?!.... Sau stiai?!.....

Dor de'acasa.

Atunci cand ma simt singura si trista inchid ochii si-mi amintesc cu drag de-ai mei... de acolo din prag de amintire imi zambesc si ma imbratiseaza cu drag...
Nimeni nu stie cat dor si cata durere se ascunde intr-un suflet aflat printre stainii, decat poate cei care impinsii de nevoi sau pur si simplu in cautarea unei vieti mai bune, au lasat casa si pe cei dragi in urma si s-au aventurat printre straini in cautarea Canaanului... Ai putea crede ca dupa atatia ani dorul se va micsora sau ca te vei obijnui dar nu-i asa, odata cu trecerea timpului dorul devine mai dureros, gandurile mai multe si amintirile mai dragi... imi amintesc cu drag cu dor si cu durere de soba bunici unde ma ghemuiam cand imi era frig, si de plita incinsa pe care cocea cele mai bune turte din cate au existat vreodata, imi amintesc de bunicul cand ma dadea uta si imi spunea povesti , il credeam o specie de erou care a infruntat ursii si monstri.... imi amintesc de mama, cu surasul ei blajin, care avea mereu o vorba buna pentru mine, imi amintesc de glumele tatalui meu, intotdeauna gata pentru o portie zdravana de ras.... imi amintesc de zile fericite, de iubire, de veri, de ploi, de oameni... insa cel mai mult si cel mai dureros imi amintesc cum este sa te simti acasa, printre ai tai...
Aici am momente cand as da orice sa aud pe cineva spunandu-mi in romaneste "Buna dimineata!", sau "Ce mai faci?".... sufletul meu striga de dor si de durere... sunt satula sa ma simt un outsider, vreau acasa.... sufletul meu vrea acasa!!

De azi voi invata sa fiu tacere...

Mi-a zburat praful stelelor din ochi
Privesc in oglinda sufletului ,este prafuita ,ciobita de zbuciumul vietii ,
Vad doar o umbra ,nimic mai mult,o umbra care tace si ea
Inchid ochii si ii spun gandului sa zboare pe cararile vietii unde mi-am pierdut zambetul
Ii spun sufletului sa taca....
Le spun lacrimilor sa curga....
Si-apoi am sa invat sa tac...cu ploaia...cu luna...cu stele...cu sufletul....invat sa fiu tacere.
Am atatea de spus incat nu incap intr-o viata...asa ca tac..
De azi ....deschid ochii si imi voi inchide fereastra sufletului ,
oamenii si ingerii pot privi inauntru dar ,doar din afara ,
inauntru sunt urmele unei ploi calde ce picura amintiri care ard....si las ploii dreptul sa ma doara....
De azi voi invata sa fiu tacere...

Scrisoare pentru mama mea!

Scumpa mea mama, vreau sa incep aceasta scrisoare prin a-ti multumi, pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru toate sacrificiile pe care le-ai facut , pt tot ce mi-ai oferit, pentru imensa ta rabdare pe care ai avut-o atunci cand eu mi-am ratacit strada... Iti multumesc pentru ca m-ai iubit atunci cand nu meritam...iti multumesc pentru toate cuvintele de incurajare , insa si mai mult iti multumesc pentru cele de mustrare.
Imi amintesc toate lacrimile ce le-ai varsat pentru mine, si stiu ca datorita tie si imensei iubiri ce mi-o porti am ajuns sa fiu omul de astazi... Iarta-ma mama, iarta-ma pentru toate suferintele pe care poate constient sau inconstient ti le-am provocat... Te iubesc mama, esti cel mai frumos dar primit de la viata, esti taria mea, esti sprijinul meu, esti refugiul meu atunci cand viata ma apasa... Astazi mi-am lasat sufletul sa cada mama,si mi-as dori sa fi langa mine, sa ma ti in brate asa cum faceai cand eram un copil speriat de vise urate sau de furtuna... in fond , vezi tu chiar daca am crescut in realitate sunt aceasi copila fragila si speriata pe care o leganai la pieptul tau sa adoarma. Astazi mai mult ca niciodata am nevoie de taria ta , mama, am nevoie de dragostea si alinarea ta... Stiu ca-mi vei spune ca sunt mare de-acum insa vezi tu, azi am cazut , mi-am lasat sufletul sa cada si am nevoie de tine sa ma ridici si sa-mi pansezi sufletul sangerand asa cum faceai in trecut cu genunchi mei juliti, cu un sarut faceai durerea sa dispara...
Mi-e dor de tine mama, astazi mai mult ca oricand!!..

Uneori visam... alteori visul ne este mut...

Uneori, pasii ne sunt desprinsi de carare de parca cerul  ar putea fi atins de orice muritor bantuit de visare...

 Alteori pamantul flamand ne musca din glezna  si drumul ne este tot mai dusman...

 Uneori pierdem credinta si timpul ca pe niste lucruri ce-si mistuie rostul mocnit in adancuri...

 Alteori, iubirea aprinsa, dar rece ca gheata, striveste putinul frumos, fiindca iubirea de-o clipa e mai multa durere decat pustiul stiut si supus..

Uneori visam..... alteori visul ne este mut...

Uneori iubim... alteori nu... uneori vorbim... alteori sufletul ne e tacere... uneori daruim... alteori primim mai mult decat am daruit vreodata.... uneori ne gasim drumul... alteori insa uitam cine suntem... uneori suntem inconjurati de prieteni... alteori suntem singuri...

 De multe ori traim.. Alteori insa... cine mai stie!!...

Mi-e dor si ma doare!

Ma doare sufletul, ma doare atat de tare incat simt durerea curgandu-mi prin vene... mi-e dor de tine, imi lipsesti atat de mult... insa mai dor imi e de mine, mi-e dor de mine asa cum eram langa tine, buna, blanda, iubitoare, copilaroasa, fericita, langa tine orice avea un sens, chiar si cele mai neansemnate lucruri... mi-e dor de felul cum ma faceai sa ma simt, mi-e dor de felul cum ma priveai, mi-e dor de noptile cand stateam de vorba pana dimineata, mi-e dor de modul cum ma faceai sa rad, mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, mi-e dor de noi...... Mi-e dor de tine si ma doare!!
Oare de ce toate povestile trebuie sa aibe un sfarsit?!...De ce nu se poate opri timpul, macar pentru o secunda? De ce nu putem avea mereu soare?... De ce dorul este sinonim cu durerea?! De ce tot ce-i frumos trece atat de repede?!...
Mai tii minte cand stateam si priveam impreuna stelele? ...Eu imi amintesc totul... Nimic nu s-a schimbat, toate sunt la locul lor... Doar tu lipsesti. Si doar ecoul singuratic al inimii mele imi mai vorbeste. Bataile ei te cauta in spatiu si timp, dar te gasesc mereu prea departe acolo, prea tarziu in trecut.... De ce continui sa-mi lipsesti atat de mult, atat de dureros...??!!... De ce mi-e dor, de ce ma doare?!.... Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.... 

Cine sunt eu?!

 Cine sunt eu? ... eu sunt o fata care vrea mai mult de la viata, poate ca sunt cineva care doreste imposibilul...  sunt o jumatate pierduta printre alte mii de jumatati...Si, v-ati intrebat cine sunt eu? ...Eu sunt eu...  cu bune si cu rele sunt o raza de lumina care lumineaza o perioada si apoi, apune....Cine sunt eu? Sunt o fiinta efemera. Sunt un pumn de nisip in bataia vantului. Cand sunt fericita, sunt un curcubeu pe cerul albastru. Iar cand plang, sunt o picatura ce se varsa in mare... Sunt un suflet care incearca sa-si gaseasca o cale spre lumina. Si cand o gaseste, sa o si pastreze. 

 Sunt un fluture prins in causul unei palme si as vrea…oh, as vrea sa-mi iau zborul. Vreau sa-mi intind aripele si sa zbor spre neant. Sa simt vantul cum ma mangaie, sa simt stropii de ploaie cum cad picatura cu picatura pe corpul meu. Si eu mai sunt o pana in bataia vantului. Plutesc usor, usor… spre infinit. Spre nicaieri... 

Gandurile cauta lumina....

                                     Daca gasiti o fereastra de inima deschisa,
                            o fereastra spre cer  unde se vede un pic de lumina,
                                    dati de stire... gândurile mele cauta lumina...

Noptii albe... noptii ca aceasta...

Sunt  nopti in care nu pot dormi... sunt nopti in care ma gandesc la tine... la durerea asta, provocata de lipsa ta... Sunt nopti in care vezi intunericul unui orb dar iti lacrimeaza ochii... Sunt nopti in care poti auzi linistea unui surd care iti sparge timpanele... Sunt nopti in care secundele devin ore... Sunt nopti in care uzi perna cu lacrimi...Sunt nopti  din care soarele nu mai apare intr-un rasarit frumos si rosu... sunt noptii ca aceasta cand ploua si ploua si ploua....

Si totusi te pastrez...

Ma jucam cu un trandafir alb ,
cand te-am auzit venind,
de emotie m-am intepat.
Sangele meu inrosea petalele rozei....
Tu mi-ai spus ca rosu inseamna iubire,
dar de ce si suferinta, de ce atata durere?
Cand nu esti langa mine ,
lacrimile mele curg pe petalele rozei,
iar cand esti langa mine
sangele meu inroseste petalele rozei...
Oare cum este mai bine
Sa te am sau sa te pierd?
De castigat nu castig decat suferinta
Si totusi te pastrez
Stiindu-te langa mine
Suferinta este mai usoara.....
   

Lacrimii de trandafir...

Ai vazut ca si trandafirii plang?

 Bobitele acelea mici ce apar in zorii

 Sunt lacrimile lor din noapte

 Petalele lor catifelate plang dupa imbratisarea razelor

 Asa si eu plang de dorul tau

 Mie insa nici o imbratisare nu-mi sterge lacrima 

 Trandafirii sunt norocosii

 Ei stiu ca soarele rasare mereu

 Insa eu am ghinion

Stiu a tu nu vei fi al meu niciodata...

Sa sarbatorim viata!!

Daca nu te-ai fi nascut niciodata atunci ce ai fi putut fi? Poate un peste sau o ghinda din pom sau poate trei cartofi copti. Mai rau decat toate ai fi fost un nimic. Un nimic nu gaseste placere in nimic, un nimic chiar nu exista ...

Dar tu- TU esti tu si aceasta e mai adevarat decat adevarul, ca nu este niciunul printre cei vii care sa fie mai tu decat TU...

Striga tare "SUNT FERICIT CA SUNT CEEA CE SUNT!" Multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt o molusca sau un jambon, sau un borcan vechii si prafuit cu gem de agrise....

Eu sunt ceea ce sunt si aceasta este un lucru mare... Si daca asa stau lucrurile mie insumi imi zic : "LA MULTI ANI!"

Seara de toamna...

Gânduri de toamna, seara mult prea tacuta, amintiri, litere amestecate în cartea de lânga mâinile mele, început de seara rece, muzica. În rest, sufletul mi-e toamna....poezii pe care le  iubesc, dincolo de anotimpuri, ani sau timp imi vin in minte....

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.


Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

  Nichita Stănescu -De dragoste

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.
Mai lasa-mă un minut.
Mai lasa-mă o secunda.
Mai lasa-mă o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mă o briza, o unda.
Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.

Nichita Stănescu  -Viata mea se iluminează

Scrisoare pentru tine!

   Dragul meu,

Nu mi-aș fi imaginat că n-o să avem nici măcar o șansă. Acum, când e atât de târziu, îți iert totul pentru că tu n-ai fost de vină. Te iert pentru fiecare lacrimă și pentru fiecare clipă amară, întrucât, în punctul în care-am ajuns, ele deja nu mai au nicio relevanță, si sper sa o faci si tu. Am putut să cred că mi-ai fi putut fii amant, prieten sau iubit, am putut să plâng de dor și să-ți strig numele cu înverșunare. Am vrut să-mi fii totul. Atât de mult, încât, în naivitatea mea, am îndrăznit să cred că ai putea sa te schimbi. Nu-ntelegeam că tu nu poți fii altceva decât ceea ce ești...Te-am condamnat destul, și cred că mi-a ajuns, m-ai condamnat destul si tu. M-am săturat de dezamăgiri, de sentimente care vin și pleacă, și care până de curând, nu am știut cât sunt de sincere. Mă așez cu brațele încrucișate și-mi privesc visul cum se năruie ușor. Îl văd cum îmi scapă printre degete precum nisipul, iar eu nu pot să fac nimic. Iartă-mă , nu pot să ne salvez. Aș da orice să nu fiu nevoită să spun asta, dar știm amândoi ca nu se poate, ne-am face mult rău, mult mai mult decât cel care deja a fost făcut, și cred că nu merităm asta. Nici eu, nici tu. Poate că meritam o șansă, amândoi. Dar vezi tu, există lucruri în viață cu care nu putem lupta, oricât de mult ne-am dori. Iar eu nu-mi pot sub nici o forma cladi fericirea pe suferinta altora, dragostea nostra a cauzat destul de mult rau, noua si celor din jurul nostru... nu pot continua sa-i vad pe toti in jurul nostru suferind, nu pot continua cand stiu cat de mult rau provoaca iubirea noastra...Nu vreau să mă resemnez, să-mi caut alte drumuri și altă iubire. Nu asta mi-am dorit pentru noi. Dar am de ales?..E-adevărat că nu-mi pot scoate din minte vocea ta și că, în continuare sunt atâtea lucruri pe care le iubesc la tine. Nu o să neg. Nu mai are rost. Odată ce am pus cărțile pe masă, nu mai contează câte lacrimi au curs în trecut. Iubesc aproape tot la tine. Dar asta nu-i suficient. Noi doi am putea fi fericiți doar pe o perioadă scurtă de timp. Un viitor comun e exclus. Am înțeles, într-un târziu, că noi n-o să fim împreună niciodată, nu așa cum mi-am dorit. Cu câtă ușurință am scris asta, și cât de mult mă doare de fapt...!!... Ești totul pentru mine. Tu ești iluzia mea, ești visul meu frumos și cel mai de preț lucru. Dar nu pot face nimic pentru noi. Dă vina pe viață, dă vina pe soartă... Mi-a fost dat să te port în suflet sub formă de vis neîmplinit. Mi-aș fi dorit atât de mult să fiu cu tine, și-atât de bine știu că nu se poate... iubirea, de data asta, n-are puterea să învingă....

Toamna...

De ne-am opri ochii măcar pentru o oră și am privi hainele toamnei. Dacă am avea timp să mângâiem o frunză uscată, să o privim, să îi mirosim culoarea în care este îmbrăcată de către toamnă. Dacă am avea timp să alergăm printre frunze, să le vorbim, să le ascultăm tăcerile. Dacă am avea timp să ne așezăm și să ascultăm cum o frunză își strigă fericirea de a fi copila toamnei. Dacă am avea timp să îi ascultăm povestea, dacă am avea timp să îi privim dansul pe care l-a învățat de la copacul în care a trăit o viață de anotimp. Dacă am avea timp să zâmbim când ele dansează. Dacă am avea timp să ne oprim când ele ne mângâie părul cu dragoste și ni-l pictează în culori…Dacă am avea timp să le ridicăm în palme și să le ascultăm cum respiră ultimele zile din toamnă, dacă am avea timp să nu le mai călcăm în picioare cu atâta indiferență.... 

La multi ani, mie!!

    E ziua mea  ....de cand m-am trezit au inceput gandurile: De ziua mea trebuie sa fac anumite lucruri. Pentru ca asa se face. Trebuie. In primul rand sa fiu, la dispozitia tuturor. Non stop. Nu prea se face sa nu raspund la telefon de ziua mea, nu prea se face sa nu port conversatii politicoase de ziua mea. Multa lume  poarta– dupa ce-mi zic la multi ani si eu multumesc – conversatii politicoase. Gen:”e, si cum te simti azi?” Nu pot sa raspund:”Pai mi-a crescut rata la banca, mi-a zgariat unul masina, sunt cam stresata si obosita, ma enerveaza nu-stiu-care”. Raspunsurile mele trebuie sa fie “excelent, super, ce ma bucur ca-i ziua mea, mirific, tot mai bine”. Moaca trebuie sa-mi  fie cuprinsa de un zambet exuberant. Ca asa trebuie de ziua mea.  ..... Ce mai conteaza, e ziua mea… O sa  fiu atenta sa nu am  ceva intre dinti pentru ca voi zambi – obligat toata ziua!!

Un sincer si calduros La multi ani! tuturor celor care isi sarbatosesc ziua onomastica! Ingerii Mihail si Gavril sa iti calauzeasca pasii, sa iti aduca bucurie in suflet si sa fie intotdeauna cu tine!

Eu sunt femeie...

 Eu sunt femeie.... si asemeni oricarei femei am avut zile grele si zile bune, am avut momente in care am stiut ca pot orice, momente in care as fi fost in stare sa merg pana la capatul lumi pentru a obtine ceea ce imi doresc, insa mai multe au fost momentele cand m-am vazut cazand, si m-am lasat sa cad fara sa fac nimic, insa poate aveam nevoie sa cad, aveam nevoie sa-mi creasca aripi noi... Momentele mele de depresie si decadere au fost lungi si dureroase, insa sunt convinsa ca  m-au ajutat sa devin mai puternica , m-au ajutat sa devin ceea ce sunt... E adevarat am cazut , si pare am tendinta de a o face des, insa ma ridic de fiecare data mai puternica  si imi amintesc versurile Annei Panovici :" Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare/Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,/Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare/Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

Da..Sunt femeie zi de zi, iar astazi ma simt speciala! 

Eu sunt femeie

  de Anna Panovici

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.

Cel mai bun prieten al meu este cartea. De cand am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios si rabdator, care are intotdeauna timp pentru mine. Este prietenul care nu se supara atunci cand nu il intelegi!

Ador sa citesc, port tot timpul o carte cu mine, citesc in metrou, pe strada, in parc, acasa... nu pot trai fara sa citesc. Iubesc  parfumul de copertă veche, coaptă, dar și pe cel de hârtie nouă, cu cerneala tipografică încă crudă, neuscată complet...Inhalam cu nesaț parfumul dulceag de cărți ilustrate, cum sunt vechile dicționare, care emană pe lângă mirosul de clei, mireasmă de lemn umed și pământ jlav... Ador cartile vechi, cu miros de trandafiri catifelați ... E cel mai frumos parfum din lume, acela de carte veche si petale de trandafir uscat! Pana si  diminetile mele miroase a lectura de carte veche, a ciocolata amaruie asortata cu cafea fierbinte .

Maitrey de Mircea Eliade

Maitreyi este o experienta morala si un roman care a sporit seria miturilor umanitatii. Protagonistii sunt misterioasa indianca Maitreyi (personaj real, fica unui mare filozof) si continentalul Allan, alias M. Eliade, care o cunoaste in perioada studiilor din India.
O declaratie de dragoste, unica in absolut pe care am citit-o si recitit-o: "- Mă leg pe tine, pământule, că voi fi a lui Allan, şi a nimeni altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui – ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierbilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dintâi zi a musonului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu maică mi l-ai adus aproape."

Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Este una dintre cele mai frumoase carti de dragoste pe care le-am citit vreodata.Cartea ilustreaza inalta societate americana in timpul si dupa Razboiul Civil American. O societate extrem de bine conturata care ilustreaza ravagiile razboiului asupra unei societati pasnice precum si relocarea dupa razboi si durerile nasterii unei noi dinamici sociale.
este drama romantica care urmeaza aventurile lui Scarlett O’Hara, fiica rasfatata a unui proprietar de plantatie de bumbac din Atlanta. Romanul incepe cu anuntul de logodna a lui Ashley Wilkes, vecinul lui Scarlett, si a verisoarei sale Melanie.
In urma anuntului Scarlett decide sa-si declare sentimentele ei pentru Ashley. Acesta,desi este indragostit nebuneste de domnisoara O’Hara, refuza propunerea ei. Aceasta marturisire este auzita de Rhett Butler, un domn cu o reputatie si un comportament necuviincios, care foloseste aceasta informatie in favoarea lui. Acest lucru marcheaza începutul relaţiei lor si infiripare sentimentelelor lui Rhett pentru Scarlett.
Povestirea urmareste protagonista prin diferitele etape ale Războiului Civil si greutatile ce urmeaza. Se maturizeaza si invata sa-si reduca impulsurile, prin urmare capata maturitate si experienta. Dar Scarlett este inca neinmplinita si din in ce in ce mai dornica de premiul pe care nu-l poate avea: Ashley Wilkes.Ea ignora dragostea profunda si de durata care Rhett o are pentru ea. Ea creste in responsabilitate si se confrunta cu lupta, greutatile si pericolele, in fata unei societati in curs de schimbări radicale, in incercarea de a sculpta o cale de supravietuire a familiei sale si a idealurilor ei. In cele din urma ea realizeaza adevarata valoare a lucrurilor si sentimentele ei pana in prezent necunoscute pentru Rhett, dar atunci este prea tarziu…

Scarlett este una dintre eronile mele preferate, care da dovada de multa feminitate, determinare si multa putere interioara in a-si atinge scopurile.

Madame Bovary de  Gustave Flaubert

 Madame Bovary este simbolul decaderii morale eterne, al prabusirii umane si al simturilor dezlantuite. Frumoasa tanara care devine printr-o casatorie banala doamna Bovary traieste o existenta exaltata, cufundata in sine si in visele de mana a doua inspirate din carti de consum popular cu cavaleri si marchize. Ea neaga realitatea, cautand iubirea zugravita in carti, chiar daca traieste langa un barbat anost care nu banuieste nimic din zbuciumul emotional care marcheaza existenta sotiei sale. Frumusetea femeii atrage admiratori, insa setea ei de iubire imaginara nu este ostoita, doamna Bovary devenind, fara sa o doreasca in mod constient, o adultera decazuta.
Emma este frumoasa, tanara, dar si naiva, oarba fata de tertipurile vietii pe care doreste sa o traiasca plenar, fara restrictii. Ea nu este o simpla cocheta, in desfraul ei orgiastic, nu inceteaza sa caute acea dragoste infiorata, care sa o salveze de la o existenta la fel de nedemna ca cea pe care ar fi fost obligata sa o duca. Ea nu se vinde chiar daca i se ofera ocazia, devenind mai mult decat o femeie oarecare care isi incornoreaza sotul. Emma Bovary este, o fiinta complexa, a carei esenta nu poate fi cuprinsa si inteleasa decat prin intermediul intregului roman.

Rosu si Negru – Stendhal

Julien Sorel, este fiul unui tamplar dintr-un orasel din Franta care viseaza la o cariera militara si sa fie important, ca si eroul sau, Napoleon. Dar cum singurul mod de a ajunge cineva era prin intermediul Bisericii, acesta se pregateste sa devina preot. Punctul de cotitura este momentul in care primarul orasului, Dl de Rênal il angajeaza pentru a fi profesorul particular al copiilor sai. Acolo o cunoaste pe sotia primarului, Dna de Rênal, in privinta careia ajunge la concluzia ca este de datoria lui sa o seduca, ceea ce se si intampla; din pacate pentru mandria bravului erou romantic, care se considera un as in cucerirea femeilor, Dna de Rênal il accepta pe Julien numai dupa ce acesta incepe sa planga. Astfel, relatia lor dureaza pana cand adversarul politic al primarului afla si incepe sa imprastie zvonurile. Dna de Rênal reuseste sa il convinga pe sotul sau ca zvonurile nu sunt adevarate, iar pentru a evita alte scandaluri, Julien este trimis la o scoala de preoti, unde prin ipocrizie castiga admiratia directorului dar gelozia colegilor. Drept urmare este recomandat ca secretar personal al unui marchiz in Paris.Julien nu reuseste sa se integreze in societatea pariziana care il ,,condamna” inca de la inceput din cauza originii sale umile. Reuseste insa sa o faca pe Mathilde, fiica marchizului sa se indragosteasca de el, si chiar o lasa insarcinata. In mod evident, cei doi urmeaza sa se casatoreasca, dupa ce marchizul il innobileaza pe Julien, acesta din urma obtinand in sfarsit rangul ravnit si puterea politica ce ii urmeaza. Totul ar fi fost bine daca Dna de Rênal nu ar fi trimis o scrisoare marchizului in care sa ii spuna ca noul nobil este de fapt un afemeiat si un manipulator. Astfel ca casatoria este anulata, si pentru a se razbuna, Julien o impusca pe fosta lui amanta; acesta nu moare, dar tanarul este totusi condamnat la moarte.

Visele ne construiesc, iluziile ne rătăcesc!

 Visând, viaţa dobândeşte sens şi semnificaţie şi ne oferă bucuria de a ne trezi în fiecare dimineaţă şi a o lua de la capăt cu încredere. Nu mai visăm, nu avem aripi. Dar a avea aripi este insuficient pentru a putea zbura. Trebuie să ştim ce să facem cu ele, cât de bine să le folosim pentru a ne ridica deasupra lucrurilor mărunte şi a depăşi greutăţile inerente ale vieţii.

Visele ne construiesc, iluziile ne rătăcesc! Să visăm că putem face din viaţa noastră o existenţă ce merită povestită ca model de trăire celor care nu mai cred în nimic pentru că au trăit prea multe iluzii!

Si te-am iubit si te-am mintit ...si ne-am mintit ca ne-am iubit!!!

Ma intreb, cand m-ai iubit mai mult?? Atunci cand iubirea mea era completa,intreaga si pura,arzand cu flacara vie si patimas,sau cand,trasformata in scrum veritabil,a devenit mai valoroasa ca flacara insasi?!M-ai iubit cand ma chinuiam sa-ti storc de pe buze cuvinte?! cuvinte fara de care credeam ca nu pot trai, fara sens era vesnica mea intrebare"ma iubesti?", nu am primit nicicand un raspuns real, doar l-am visat, mi l-am imaginat, of si cat imi doream atunci sa ma iubesti!!... Sarutul tau mirosea am parfum de dama si ma trezeam purtand un nume strain,cum la fel de ”strain” imi zambea adevarul schimbat pe-o minciuna... atat de mult te-am iubit incat ti-am oferit sufletul in bucati pana ce nu a mai ramas nimic de oferit, pana ce intr-o zi am realizat ca am ramas doar  cu un pumn de minciuni... adevarul nu voi sti nicicand unde sa-l caut, si totusi ma-ntreb, cand mai iubit mai mult???!!...

Ma intreb cand te-am iubit mai mult!? Cand imi prindeam dezamagirile intr-un colier la gat si-mi asezam dorintele naive,sub perna,seara? Mi-am asteptat mult timp randul la iubire, pana intr-o zi...cand nu l-am mai dorit.Te-am iubit cand te-am imbracat in cuvinte,te-am iubit cand te-am dezbracat de haine,te-am iubit in vis si-n realitate, disperat si uneori frustrant,cu sufletul sectionat in mii de bucatele.Te-am iubit si m-am legat de iubire printr-un lant de sperante si iluzii,cu ganduri inecate in tamplele-amortite,cu vise abia soptite pe buze.Si totusi...cand te-am iubit mai mult? Te-am mintit sfidator,cu aceeasi masura cu care te-am iubit...

 

      Si te-am iubit si te-am mintit...tu m-ai mintit si m-ai iubit ...si ne-am mintit ca ne-am iubit!!!